Citind-o pe Camelia Sima. Cartea „Proză de Pisică”

Ca într-un spectacol de culori, forme și conținuturi cartea autoarei Camelia Sima „Proză de Pisică” îmbină emoțiile într-o paletă de culori atât de vii încât îți absoarbe toată atenția îndreptând-o către frumosul textual ce se unduiește pe valul foii ca spuma pe valurile răzlețe ale mării. Fiecare poveste în parte realizează propriul tablou într-o scenă a vieții fie îmbinată cu realul existențial fie împletită povestitor cu fantasmele, cu mitologicul, liricul și poeticul semn al cuvântului imprimat pe suflet. Acolo unde vorba e miere, și unde imaginația zburdă semeni unul vânt tomnatic ce răscolește coloritul nestăpânit.

Iubire, singurătate, pasivitate și suferință, deznădejde și emoții o mie se vor evidenția pe cerneala proaspătă a acestei cărți punându-ne în față povești unice în felul lor; durere și speranță, curiozitate și foc al pasiunii într-un circuit al relatărilor ce vor scoate în față personaje unice. Puternice. Fantastice. „Proză de pisică” cuprinde o sută șapte povestiri ce vor plăcea din prima, deoarece aici nu ai cum să te saturi… pentru că sunt fix cât îți trebuie să-ți iei doza de nou, de mister și neobișnuit; cum se mai spune… atât cât îi trebuie sufletului să fie fericit.  

Sincer nu aș putea rupe din text pentru a vă reda secvențe, însă ce pot spune e că această carte debodează de sensibilitate deoarece e scrisă cu un condei bine închegat, ea rămâne acolo tipărită în minte și suflet. Și „toarce” ca o pisică când își găsește locșorul său preferat. Și mângâie auzul și se face plăcută, iar și iar. Iar și iar. Aici totul e viață, dragoste, trecere și… întrebările zilei de mâine. Toate amestecate cu o dibăcie bine gândită, o combinație ce o simți că-ți trece printre degete și vrei să le ții pe toate în mână, cuvinte, imagini, sfori ale sorții. Și acea pasiune de a scrie a autoarei ce se vede cu ochiul liber. Și parcă ai vrea ca unele istorisiri să nu se sfârșească, iar pe altele să le păstrezi pe mai târziu, ai vrea uneori ca finalurile să aibă doar început iar altele să fie cât o respirație la doi. Și totuși… tot ce e frumos se termină repede, ca și cartea „Proză de Pisică”, lectură ce mă va face de multe ori să o recitesc. Simt asta.

Mulțumesc editurii Siono pentru carte, pentru că prin intermediul ei am simțit că sunt acolo, că am parcurs ca o felină drumul întunecat, că am râs sub mustăți, și am simțit acea vibrație de poveste.

Citindu-l pe Radu Prodan. Cartea „Criptic”

De aproape o săptămână am finisat cartea „Criptic” scrisă de Radu Prodan, am stat ca să se așeze textul ca să pot împărtăși cu voi bucuria de a citi o carte de excepție, cum de fapt sunt cele scrise la Editura Siono. Astfel, într-o notă vizionară vă pot menționa că acest volum a reunit tot ce poate fi mai bun în lumea celor scrise și a surprins cu desăvârșire privirea mea. Cred că prea puține cuvinte o să aștern aici la cât de tare mi-a plăcut această operă, e genul acela de carte ce o dată prinsă în tumultul de informații nu o mai poți lăsa din mână; aceasta abundă în descrieri, în acțiune, suspans, în împletiri întortocheate ale firului epic, dar și surprinde prin personaje puternice gata fiind mereu să șocheze cititorul de rând.

Totul se începe atunci când este dată știrea apariției microcip-ului Pixiedust, un proiect științific realizat de o femeie cu o minte scliptoare care vine ca un „ajutor” în plus persoanelor cu probleme de sănătate. Programul este unul revoluționar astfel că ajunge ținta mai multor organizații, mulți vor să pună mâna pe cip pentru diferite scopuri și nu atât de benefice cum se gândește creatoarea acestuia. Astfel se iau măsuri severe, dar totul e la limită atunci când viața atârnă pe un fir de ață. Multe laboratoare științifice, NSA, Pentagon și Casa Albă vor să obțină puterea supremă de a controla mintea umană, însă planurile de acasă nu coincid cu cele ale păzitorilor programului. Iar pe această notă se țese o acțiune dusă la limită, pe alocuri accelerată, iar uneori îngreunată de evenimente ce lasă loc de sentimentalisme. Direcțiile se ramifică, pe alocuri nici nu realizezi care pe care, cine e cine ca mai apoi să constați că trădările curg în lanț, că disimulările sunt ca un ac în piciorul unei puteri sus puse.

Criptic- secrete și suspans…

Autorul m-a transpus într-o lume vie în care am trăit și simțit alături de eroii principali tot tumultul de momente incredibile în care viața a fost pusă ca la un joc de noroc, în care ziua a fost noapte iar întunericul a fost de smoală. Un joc care i-a făcut vulnerabil pe eroii cărții în fața zilei de mâine, mereu cu senzația urmăririi, cu teama umbrei ce se prelinge prin colțurile tăinuite. Personajele au plonjat prin text ca pe nisipuri mișcătoare, mereu cu frica de a nu fi încolțiți, de a nu fi lichidați de mințile criminale fără nume. Și totuși, pierderile au fost majore, nici măcar bucuria succesului nu a avut impact, ci doar moartea care ar fi putut fi anticipată. Ocolită cumva. Evitată. Însă acum răzbunarea își cere tributul, totul merge împotriva timpului cu o viteză acaparatoare, una care seacă de putere. Oare gustul ei va stinge focul din inimă?

Cartea „Criptic” este un thriller clasic, politic și științific extrem de captivant și de vizual. Totul ni se prezintă atât de detaliat încât citind te transpui ca într-o rulare cinematografică ce nu te lasă să o abandonezi, ba din contra, te prinde în plasa ce se țese în jurul acțiunii rămânând captivi printre file pentru a deznoda orice fir al unui scenariu scris cu o dibăcie de invidiat. „Criptic” este o carte uluitoare, care te ține în tensiune de la prima și până la ultima pagină, dacă nu mă credeți, citiți-o și vă veți convinge, eu am rămas plăcut surprinsă!

Citind-o pe Ileana Vlădușel. Cartea „Fragmente de Viață”

Sunt cărți ce se așează pe suflet într-o manieră cu adevărat unică, și sunt cărți care o dată intrate în minte nu se mai duc… se pun pe o repetare continuă developând un film al poveștilor menite să răscolescă pacea lăuntrică; și sunt alte cărți ce le au pe toate la un loc fiind de o profunzime aparte. Și strigă a emoție, a iubire vibrantă dar și a viață, în toată paleta sa de culori, cu bune și grele, cu suferințe și cotituri covârșitoare. Și mai ales cu goluri, acelea ce nu mai pot fi umplute cu nimic, poate doar cu alipirea zilei și nopții într-o uitare de memorie. Astfel, pe o notă a asprimii existenții cartea „Fragmente de viață” de Ileana Vlădușel ne îngână durerea, pierderea, boala, suferința dar și toată experiența anilor într-o serie de povestiri ce lasă în colțul ochilor lacrimi de neputință și răscolire.

„Fragmente de Viață” e povestea multor suflete ce au fost înrobite de boală, de suferința zilei de mâine, de neputința în fața a ce nu poți controla și a delăsării prin epuizare a minții și trupului. Fiecare părticică din ce am descoperit printre foi mi-a zbuciumat inima fulgerându-mi mintea să croiască un scenariu, o imagine vie a acelor tragedii menționate; tot textul s-a dovedit a fi o vibrație vie a tot ce înseamnă viață, fie pe fragmente, bucăți sau mici fărâmituri ce se strecoară printre degete. E cartea destăinurilor ce se spun cu ardoarea sfârșitului, uneori cu voce stinsă uneori cu înflăcărarea cuvântului ce își cere dreptate, e firul gândurilor ce se prelinge dintre foi și intră la sufletul cititorului, și îl copleșește, îl încarcă emoțional promițându-i parcă un sfârșit pozitiv, însă… nu toate poveștile se termină așa. Și e exact ca în viață, când te aștepți mai puțin te răvășește adevărul, realitatea sau noțiunea zilei de mâine. Cartea e drumul de cotitură pentru multe destine, e scrierea of-urilor ce curg la vale într-o avalanșă de cuvinte ce se vor înșiruite pentru a fi luate ca atare, cititorul fiind cel ce le va da valoare într-o notă a realității proprii.

„Fragmente de Viață” este una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultimul timp deoarece abundă de sensibilități, simt că îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna, pentru că subiectul abordat este unul care te cutremură și te face să pui viața în balanță, să îți analizezi la rece binecuvântările cât și pașii în spate, prioritățile dar și tot ce-a fost și s-a dus poate într-un noroc nu doar într-o părere de rău; a fost și va fi lectura ce mi-a deschis ochii la posibilitățile mele și la faptul că poate, și știu mai mult ca sigur sunt undeva oameni mai puțin norocoși decât mine, oameni ce se zbat în focul suferinței continue ce îi îngenunchează la propriu. E cartea ce te pune în fața unui tablou în toată paleta de culori, toate acaparând privirea până la epuizare; de aceea această scriere trebuie citită într-o lipezire sufletească, într-o calmitate pregătită să înfrunte un text care va conferi substanță și viața cu bune și rele, fără cortină și minimizarea impactului. Deoarece cuvintele dor, deoarece istorisirile tulbură iar deznădejdea face să vrei să alini o inimă zdrobită sau să încurajezi cu o atingere un suflet ce poate mâine nu va mai fi. „Fragmente de Viață” este povestea împărțită pe piese într-un puzzle numit viață, o scriere ce te face să te înalți chiar și cu aripile frânte. Povești ce trec de timp și spațiu purtând amprenta dezlănțuirii sufletești în care cuvântul scris are forță proprie. Cartea „Fragmente de Viață” s-a dovedit a fi o scriere de excepție pe care o recomand cu mare drag!

Citind-o pe Issabela Cotelin. Cartea „Procesul Margaretelor”

Issabela Cotelin este născută pe 27 aprilie 1968, în Galați, absolventă a Colegiului Național Iulia Hașdeu și a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București.

A debutat publicistic cu versuri în revista Restituiri nr. 16 din decembrie 2017, după care i-au apărut poezii și proză scurtă în antologiile Anotimpuri, Pandemi(c)a (Betta, 2020), Albumul poeziei (Agora artelor, volumul 1, 2020), Antologie de… pandemie (Amanda Edit, 2020), Nuanțe de piper și ciocolată (Siono literar, 2020), Toamna metaforelor (ASPRA, 2020), Vis cu Nichita (vol. XIII, Rocart, 2020), Primăvara se numără prozele (Inspirescu, 2021), Antologia prieteniei și altele. A mai publicat texte în revistele Astralis, Contraste Culturale, Convorbiri literar-artistice, Agora Artelor, Arena Literară, Boema, platforma culturală Timpul Bruxelles.

A debutat editorial cu volumulMacii sunt întotdeauna roșii”, la editura File de lumină, 2020, urmat de romanul „Ehmeya”, la editura Astralis, 2021, apoi surpinde cu o nouă carte, „În exil printre oameni”, la Editura Rafet, 2021. Anul 2022 îi aduce autoarei o nouă capodoperă la Editura SIONO cu un titlu absolut sunător, „Procesul Margaretelor”, un roman ce m-a cutremurat prin profunzimea lui.

„(…) De ce căutarea iubirii e considerată moft, când ar trebui să fie cheia vieții noastre?”

Cartea ne întâmpină cu o dezvăluire către judecător, jurați și instanță a unei femei ce prinde să-și depene povestea într-un fir al narațiunii răscolitoare, una care scoate la iveală emoțiile în toată paleta de culori. E povestea Iuliei care încearcă să se regăsească pe sine într-o relație ce prinde hotarele rutinei, într-un mediu în care presiunea trasează linii fixe ce sunt mult prea apăsătoare; e povestea sufletului ce se rătăcește pe drumul cunoașterii ca apoi să se redeschidă prin noi descoperiri ce dau frâu liber acelei femei care se prețuiește și merge cot la cot cu viața. Dar până la această răbufnire firească o găsim pe Iulia Apostol într-o ipostază a femeii ce nu poate da naștere, o ea ce își poartă depresia ca pe o mantie a declinului ce o constrânge să fie o umbră a zilelor până mintea, sau sufletul… sau cine știe, destinul i-l scoate în cale pe „El”, bărbatul ce se perindă prin zilele ei semeni unei fantasme gata să o completeze, să o facă să se simtă ocrotită dar totodată o împinge în brațele soțului, omul ce a uitat că ea are nevoie avidă dă el. Astfel, cu pași mici tânăra noastră descoperă că viața ei capătă culoare iar ceea ce îi este predestinat se va înfăptui, chiar dacă mintea îi joacă scenarii, chiar dacă căutările o duc undeva unde inima strigă; chiar dacă uneori când pierde de fapt ea câștigă.

„Procesul Margaretelor” e cartea contrastelor, a realității îmbrăcată în fantasmagorie, dar și a iubirii ce se redescoperă în ani într-un context al schimbărilor venite din interior. E cartea ce se vrea citită în liniște dar și în deplină seninătate pentru a i se da acea importanță cuvenită; deoarece iubirea crează punți între cea fost și ce va fi, între ce a trecut și ce va urma să fie ca efect al unor alegeri menite să întoarcă foaia destinului. E cartea în care inima de femeie e laitmotivul ce întrunește două planuri paralele importante, două axe ce se vor intersecta într-un anumit punct ce va fi definitoriu pentru Iulia, acea tânără ce se va apleca mereu să culeagă o margaretă de jos în nevoia de a o proteja, ce se va opri să admire copii din parc dar și banca pe care se va așeza. E cartea etapelor ce se vor depune ca niște straturi de înțelepciuni, fioruri și înțelesuri nu însă fără a face jertfe în numele cunoașterii de sine.

„Procesul Margaretelor” este un roman plin de trăiri ce transmite emoţia în starea ei pură. E acel tip de lectură ce te lasă să te pierzi în propriile gânduri contemplând acele secvențe în care eroii cărții se perindă printre file în căutarea viselor de-o viaţă. În acelaşi timp, este o carte despre luptă, iubire de viaţă şi încercarea de a răzbate chiar şi dincolo de pierderea legăturii dintre realitate și închipuire. O carte pe care o recomand cu toată plăcerea!

Citindu-l pe Șerban Foarță. Cartea „Aquarelă sau Aquariu.”

Șerban Foarță este poet, prozator, dramaturg și traducător. Director al Teatrului Naţional din Timişoara (1990-1991); profesor, din 1992, la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, secţia Jurnalism. Studii universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara, secţia română-germană. Doctoratul la Universitatea Timişoara, 1978, cu o teză asupra poeziei lui Ion Barbu.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1970); membru ASPRO (din 2000). Beneficiar (între 15 octombrie 1991-15 ianuarie 1992) al unei burse de studii la Paris, oferită de Ministerul francez al Culturii. (sursa: sionoeditura)

Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.”
Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei

Pe această notă vreau să vă prezint cartea „Aquarelă sau Aquariu” scrisă de Șerban Foarță, ce include o serie de poezii menite să se joace cu mintea mea, să îmi provoace imaginația și să mă ducă departe de orizonturi. Acolo unde se unesc cerul și pământul, zarea și cu marea…

Nu știu, copii, cum să vă spun,
că-mi scapă printre dește:
într-o bucată de săpun
am modelat un pește.
(din poezia „Peștișorul solubil”)

Cartea „Aquarelă sau Aquariu” e total diferită de alte cărți de poezie, aici versurile te duc în adâncimea mării, te cuprind într-o moliciune de cuvinte a căror înțelesuri pe alocuri le pierzi ca mai apoi să le cuprinzi în căușul mâinii în dorința de a le îmblânzi și a le da noi sensuri. Cartea cuprinde o serie de poezii ce metamorfozează stările înfățișând finalurile în niște fantasme ce te ademenesc să le parcurgi, din nou și din nou. Pot spune că îndrăzneala autorului de a da formă și conținut cuvântului prin apă și solzi, pești și necuprinsul mării mi-a întărit convingerea că acesta nu e străin cu jonglarea rimelor, a cuvintelor ce pot trece barierele timpului și a spațiului. Ei, și cum poezia se citește într-o pace a sufletului și nu se povestește- vă îndemn să descoperiți scăldarea de imagini într-un volum de excepție, unul care mi-a împăcat dorul de a citi poezie. Și m-a purtat ca o adiere răcoroasă departe de tot ce e trevial, într-o notă de metaforă vibrantă. Într-o lume a spovedirii sufletești alături de ființe marine. Demonstrând că …„Poezia este cheia de descifrare a hieroglifelor naturii.” după cum susține Augustus William Hare și Julius Charles Hare.

Vă îndemn la lectură, deoarece după cum spunea David Boia, „Poezia este ambasadorul artelor frumoase.[..]” … și poate mai mult de atât!

O carte strigă după ajutor,
o parte n-are niciun autor,
o altă parte, doar coautor
a treia, duce lipsă de cotor,
a patra parte nu are motor,
având, în loc, o rablă de rotor
din foarte alte vremuri…
AJUTOR!
(din poezia Ping & Pong)

Citindu-l pe Cosmisian. Cartea „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne”

„Citeşte. – E una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le poţi trăi.” – Lloyd Alexander

Și am citit, asemeni îndemnului de mai sus, și am trăit aventura vieții mele într-o poveste ce mi-a rourat privirea, ce mi-a pecetluit pe inimă durerea cuvântului scris într-o narațiune cutremurătoare. Și am citit, asemeni unei însetate de senzațional și am plâns neputința, fantasticul și bucuria. Acum într-o nevoie de a contempla gândesc scenariul, analizez mersul lucrurilor și mă las în voia firului narativ într-un joc al întâmplărilor fantastice ale unor personaje dornice de bine, de pace, de infinit. Astfel, „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne” de Cosmisian a fost mai mult decât o incursiune de întâmplări, a fost vibrație constantă ce a luat amploare colorând cuvântul, îngroșind fiecare literă astfel menționând că aici și acum totul e mai viu decât ți-ai imagina.

„Amintirile negate locuiesc doar în pieptul copiilor a căror singurătate insinuată se zbate în inocență. „

Cuvintele zburdă în carte semeni eroinei cărții, literele își iau avânt săltate ca și cele două codițe blonde ale unei fetițe altfel, a unei copile ce cunoaște lumea imaginației într-o manieră unică. E povestea unui chip senin ce trasează zâmbete prin simpla sa prezență, e despre copila cu Sindromul Down care scrie și rescrie povești. Chiar sub ochii noștri ajutată de narator și firul narațiunii. O muză a vremii și a marelui creator Jules Verne, un vizionar care a descris și îmbinat trecutul, prezentul și viitorul într-o tornadă de cuvinte, menționând că: “De acum voi călători doar în imaginaţia mea”... și în labirintul acelei copile cu două codițe blonde, copil al soarelui ce are menirea de a fi sursă de inspirație.

Cartea menționează nașterea unei minuni, a unui suflețel ce prin simpla prezență colorează viața tuturor. Cu fiece pagină am mers alături de narator spre a-i afla povestea, a descoperi taina manuscrisului ce ni se joacă în ochi ca niște flash-uri de lumină într-o lume prea mare pentru a fi înțeleasă în totalitate și de a cuprinde necuprinsul. Astfel, pas cu pas am desprins jocul micuței, nerăbdarea ei, plăcerea de a se cufunda în povești și iubirea ei necondiționată oferită tuturor. Am admirat curajul părinților dar și dăruirea lor față de acea mogâldeață ce a fost născută din iubire pentru a fi un curcubeu în viața unui cuplu pregătit să-i ofere totul în pofida prejudecăților. Autorul ca un adevărat magician mi-a furat atenția, m-a transpus acolo printre rânduri chiar lângă firul narațiunii și am mers pas cu pas pe un drum al cunoașterii, a pierderii și regăsirii ca într-un final să am toate răspunsurile la întrebări, și totuși… parcă mai am câteva, parcă mai am curiozități. Ca și ea, domnița ce s-a îmbăiat în razele soarelui.

„Povești ca acestea sunt o încântare pentru un Narator ca mine, născut din primul strop de cerneală ce a căzut din stângăcia cu care Jules Verne a început să scrie prima dată.”

Cartea „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne” este despre destin, despre puterea de a fi culoare într-o lume în care toți se regăsesc în gri. E povestea fetiței cu chip din lumină care m-a răvășit prin claritatea și puritatea ei. Mariette e mai mult decât o poveste, e avântul luat de niște aripi încă plăpânde, unele încă nepregătite pentru înaltul cerului. Și totuși e dorința de mai mult, e sublimul creionat de o peniță dornică să nu scape nici o stare, nici o culoare, și nici măcar o bătaie de inimă într-un labirint al minții hoinare. Mariette e răsărit, fragilitate și sublim!