Citind-o pe Diana Fanea. Cartea „Cercul de foc”

Departe de activitatea zilnică o carte bună mereu mă poartă pe culmile celor mai înalte emoții. Așa s-a întâmplat și cu romanul autoarei Diana Fanea „Cercul de foc”, acesta m-a învolburat într-o mare de evenimente ce s-au jucat cu mintea mea. Toate întorsăturile de situație au condus ochii mei pe o traiectorie a misterului, a secretelor dar și a suspansului care a tronat în această scriere. Iar ca la final să mă lase cu un gust al sfârșitului neterminat, sau creionat într-o formă pe care nu am anticipat-o. O carte cu un parcurs plin de conținut, unul care face ca sângele să fiarbă și inima să bată de două ori mai mult. Am apreciat înclinația psihologică a operei, acest aspect a atins nota mea profesională analizând altfel traiectoria poveștii.

O avem ca eroină pe Ece, o tânără plină de suferință, de dorința aprtenenței și a iubirii. Aceasta se învârte într-un cerc al sorții căutându-și alinarea sufletească, însă nimic nu prevestește o pauză în goana sa după liniște, tot ce o înconjoară e furtună, zbucium și negare. Și nu în ultimul rând e rupere de realitate, o clătinare între real și imaginar; o iluzorie viziune asupra a tot ce înseamnă azi, ce înseamnă oamenii de alături și emoția unei dorințe. Chiar dacă Ece are o viață asigurată, chiar dacă are bucuria de a scrie… ea e în căutarea unul „El”, o amintire, sau o nălucă. O închipuire sau o rătăcire a propriei minți? Cert e că starea sa o face să ajungă pe scaunul terapeutului, iar o dată pornită ședința acele ceasornicului ticăie și fac din trecerea zilelor o nesfârșită accelerare de evenimente parcă desprinse dintr-un film tulburător. Eroina cărții crează un aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente ce o acaparează secătuind-o de puteri. Negativismul ei dar și felul cum privește totul în jurul ei lasă semne de întrebare, interacțiunea sa cu prietenii dar și familia se vede ca într-o pânză veche, parcă lipsită de o claritate cuvenită unei vieți tinere. Ea Ece, e departe de a fi o tânără cu gust de ași trăi viața deplin, e mai mult o frunză purtată de vântul unor regrete, unor vedenii ce-i tulbură liniștea. O macină, o distabilizează emoțional provocându-i un traseu ca pe un cerc de foc într-o matrice a minții și a spiritului neîmblânzit. Și după cum spunea Buddha, „Care este cel mai mare duşman al omului, dacă nu propria sa minte?”, astfel o necruțătoare e și mintea eroinei acestei cărți; totul presărat cu jumătăți de adevăruri păstrate toate până la final, un sfârșit menit să-mi răstoarne toate ipotezele mele legate de tot ce a însemnat viața lui Ece, a lui Kerem, Can și Hande.

Cartea „Cercul de foc” este o poveste încărcată de emoție, sensibilitate, dar și despre pierderi enorme. În special a rătăcirii spiritului într-un noian de inexplicabile întrebări venite să încâlcească mintea, să tulbure viziunile și să lase un gust amar al neînsemnatului nimic. Cartea nu are un tipar al iubirii, a regăsirii sau al tămăduirii, ea evoluează și se exprimă prin durerea ce se revarsă din trăirile eroinei cărții. Prin ea și datorită ei povestea capătă contur ducându-ne pe cărări confuze ce stărnesc curiozitatea. Treptat devii una cu cartea citită și uiți de tot ceea ce te înconjoară lăsând textul să-ți intre prin vene inițial timid, apoi din ce în ce mai nebunesc dorind să ajuți eroina cărții, să-i fii aproape în sălbatica sa rătăcire. Și apoi să o învelești cu uitare, sau cu credință… poate cu speranța unui nou început, și să închizi jurnalul durerii și să reiei viața ca de pe o foaie albă, și să scrii, cuvânt cu cuvânt din nou și din nou; pentru că viața e mai mult decât aici și acum, e mai mult decât un cerc de foc ce înconjoară mintea, e mai mult decât o închipuire. E necuprinsul doar văzut prin lentile diferite. Ce pot să mai spun, o carte răvășitoare, iar dacă încă nu ați citit acest roman, eu vă îndemn la lectură. Citiți-l și apoi spuneți-mi și mie cum vi s-a părut! Sunt foarte curioasă!

Citind-o pe Cristina Pop. Cartea „Dincolo de cuvinte”

Anamaria Cristina Pop (născută Coman, 10.04.1988, Vișeu de Jos, Maramureș, România) locuiește în Bruxelles din 2010. Anul 2022 îi aduce autoarei o surpriză prin publicarea volumui de poezie intitual „Dincolo de cuvinte” la Editura Siono; o carte sensibilă despre viață în toată paleta sa de culori.

Cu un conținut plin de adevăruri și răscoliri cartea „Dincolo de cuvinte” ajunge la suflet încă de la primele rime. Unduirea peniței se face cu zgomot pentru a atinge și cele mai sensibile coarde ce vor intra în mintea cititorului îndemnându-l să facă o pauză de la zbuciumul existențial, pentru a contempla puterea cuvântului scris și nu numai. E cartea contrastelor, aici timpul nu are definiție cum nici omul nu are început și sfârșit, doar o stare ce devine muză într-un joc de cuvinte. E opera în care dincolo de cuvinte e invocarea sufletului, a minții și a umbrelor!

„Savurez limonada inimii mele
și gândesc la cum sculptează
gândul tău gândul meu gândul său”

Poezia mereu a ajuns mai adânc ca mesaj în sufletul meu. Aceasta a sădit emoții cu mult mai apăsate încât am simțit după fiecare poezie că am nevoie de un respiro, o închinare acelui dans liric unic. Astfel, cartea Cristinei Pop a fost o gură de aer proaspăt, o epopee adusă emoției dincolo de cuvinte, dincolo de rațiune și limitări. A fost o uniune ce a cuprins detalii, clepsidra vieții, acolo unde dincolo de ieri e alegoria lui mâine într-un joc al imaginației. Poeziile au o tematică diversă și sunt scrise într-un stil ireproșabil, unele mai simple altele mai zdruncinate de zbiciumul existențial, unele într-o melancolie a zilelor iar altele parcă într-un suflu al energiilor sufletești puternice. Unele poezii se vor plia pe suflet altele vor răscoli ceva de mult uitat, unele vor îmblânzi spiritul altele îl vor revolta. Astfel, consider că Cristina Pop și-a atins țelul său scriitoresc, acela de a crea o punte între suflete și creație transpunându-ne ușor ușor în lumea sa!

„Accelerez în cuvânt
Schimb viteza în gând
Și noianul de frică
În fum se ridică (…)”

Cartea „Dincolo de cuvinte” a fost o simțire vie pentru mine, un licăr de revoltă, pentru fericire, pentru azi și pentru mâine, o luptă continuă cu timpul și trecerea, un noian de emoții ce m-au învăluit și pe mine o dată ce am pătruns în substanța cuvântului bine rotunjit de autoarea Cristina Pop. Volumul a fost nu doar poezie, ci și amprenta trăirilor experimentate cu putere de poetă dăruite nouă cu atâta bunăvoință în forma unor versuri energice. Plăcute. Dacă sunteți pasionați de poezie ca și mine această carte vă va lua de mână și o să vă conducă într-o lume nuanțată de transformări… și toate, dincolo de cuvinte!

Citind-o pe Camelia Sima. Cartea „Proză de Pisică”

Ca într-un spectacol de culori, forme și conținuturi cartea autoarei Camelia Sima „Proză de Pisică” îmbină emoțiile într-o paletă de culori atât de vii încât îți absoarbe toată atenția îndreptând-o către frumosul textual ce se unduiește pe valul foii ca spuma pe valurile răzlețe ale mării. Fiecare poveste în parte realizează propriul tablou într-o scenă a vieții fie îmbinată cu realul existențial fie împletită povestitor cu fantasmele, cu mitologicul, liricul și poeticul semn al cuvântului imprimat pe suflet. Acolo unde vorba e miere, și unde imaginația zburdă semeni unul vânt tomnatic ce răscolește coloritul nestăpânit.

Iubire, singurătate, pasivitate și suferință, deznădejde și emoții o mie se vor evidenția pe cerneala proaspătă a acestei cărți punându-ne în față povești unice în felul lor; durere și speranță, curiozitate și foc al pasiunii într-un circuit al relatărilor ce vor scoate în față personaje unice. Puternice. Fantastice. „Proză de pisică” cuprinde o sută șapte povestiri ce vor plăcea din prima, deoarece aici nu ai cum să te saturi… pentru că sunt fix cât îți trebuie să-ți iei doza de nou, de mister și neobișnuit; cum se mai spune… atât cât îi trebuie sufletului să fie fericit.  

Sincer nu aș putea rupe din text pentru a vă reda secvențe, însă ce pot spune e că această carte debodează de sensibilitate deoarece e scrisă cu un condei bine închegat, ea rămâne acolo tipărită în minte și suflet. Și „toarce” ca o pisică când își găsește locșorul său preferat. Și mângâie auzul și se face plăcută, iar și iar. Iar și iar. Aici totul e viață, dragoste, trecere și… întrebările zilei de mâine. Toate amestecate cu o dibăcie bine gândită, o combinație ce o simți că-ți trece printre degete și vrei să le ții pe toate în mână, cuvinte, imagini, sfori ale sorții. Și acea pasiune de a scrie a autoarei ce se vede cu ochiul liber. Și parcă ai vrea ca unele istorisiri să nu se sfârșească, iar pe altele să le păstrezi pe mai târziu, ai vrea uneori ca finalurile să aibă doar început iar altele să fie cât o respirație la doi. Și totuși… tot ce e frumos se termină repede, ca și cartea „Proză de Pisică”, lectură ce mă va face de multe ori să o recitesc. Simt asta.

Mulțumesc editurii Siono pentru carte, pentru că prin intermediul ei am simțit că sunt acolo, că am parcurs ca o felină drumul întunecat, că am râs sub mustăți, și am simțit acea vibrație de poveste.

Citindu-l pe Radu Prodan. Cartea „Criptic”

De aproape o săptămână am finisat cartea „Criptic” scrisă de Radu Prodan, am stat ca să se așeze textul ca să pot împărtăși cu voi bucuria de a citi o carte de excepție, cum de fapt sunt cele scrise la Editura Siono. Astfel, într-o notă vizionară vă pot menționa că acest volum a reunit tot ce poate fi mai bun în lumea celor scrise și a surprins cu desăvârșire privirea mea. Cred că prea puține cuvinte o să aștern aici la cât de tare mi-a plăcut această operă, e genul acela de carte ce o dată prinsă în tumultul de informații nu o mai poți lăsa din mână; aceasta abundă în descrieri, în acțiune, suspans, în împletiri întortocheate ale firului epic, dar și surprinde prin personaje puternice gata fiind mereu să șocheze cititorul de rând.

Totul se începe atunci când este dată știrea apariției microcip-ului Pixiedust, un proiect științific realizat de o femeie cu o minte scliptoare care vine ca un „ajutor” în plus persoanelor cu probleme de sănătate. Programul este unul revoluționar astfel că ajunge ținta mai multor organizații, mulți vor să pună mâna pe cip pentru diferite scopuri și nu atât de benefice cum se gândește creatoarea acestuia. Astfel se iau măsuri severe, dar totul e la limită atunci când viața atârnă pe un fir de ață. Multe laboratoare științifice, NSA, Pentagon și Casa Albă vor să obțină puterea supremă de a controla mintea umană, însă planurile de acasă nu coincid cu cele ale păzitorilor programului. Iar pe această notă se țese o acțiune dusă la limită, pe alocuri accelerată, iar uneori îngreunată de evenimente ce lasă loc de sentimentalisme. Direcțiile se ramifică, pe alocuri nici nu realizezi care pe care, cine e cine ca mai apoi să constați că trădările curg în lanț, că disimulările sunt ca un ac în piciorul unei puteri sus puse.

Criptic- secrete și suspans…

Autorul m-a transpus într-o lume vie în care am trăit și simțit alături de eroii principali tot tumultul de momente incredibile în care viața a fost pusă ca la un joc de noroc, în care ziua a fost noapte iar întunericul a fost de smoală. Un joc care i-a făcut vulnerabil pe eroii cărții în fața zilei de mâine, mereu cu senzația urmăririi, cu teama umbrei ce se prelinge prin colțurile tăinuite. Personajele au plonjat prin text ca pe nisipuri mișcătoare, mereu cu frica de a nu fi încolțiți, de a nu fi lichidați de mințile criminale fără nume. Și totuși, pierderile au fost majore, nici măcar bucuria succesului nu a avut impact, ci doar moartea care ar fi putut fi anticipată. Ocolită cumva. Evitată. Însă acum răzbunarea își cere tributul, totul merge împotriva timpului cu o viteză acaparatoare, una care seacă de putere. Oare gustul ei va stinge focul din inimă?

Cartea „Criptic” este un thriller clasic, politic și științific extrem de captivant și de vizual. Totul ni se prezintă atât de detaliat încât citind te transpui ca într-o rulare cinematografică ce nu te lasă să o abandonezi, ba din contra, te prinde în plasa ce se țese în jurul acțiunii rămânând captivi printre file pentru a deznoda orice fir al unui scenariu scris cu o dibăcie de invidiat. „Criptic” este o carte uluitoare, care te ține în tensiune de la prima și până la ultima pagină, dacă nu mă credeți, citiți-o și vă veți convinge, eu am rămas plăcut surprinsă!

Citind-o pe Ileana Vlădușel. Cartea „Fragmente de Viață”

Sunt cărți ce se așează pe suflet într-o manieră cu adevărat unică, și sunt cărți care o dată intrate în minte nu se mai duc… se pun pe o repetare continuă developând un film al poveștilor menite să răscolescă pacea lăuntrică; și sunt alte cărți ce le au pe toate la un loc fiind de o profunzime aparte. Și strigă a emoție, a iubire vibrantă dar și a viață, în toată paleta sa de culori, cu bune și grele, cu suferințe și cotituri covârșitoare. Și mai ales cu goluri, acelea ce nu mai pot fi umplute cu nimic, poate doar cu alipirea zilei și nopții într-o uitare de memorie. Astfel, pe o notă a asprimii existenții cartea „Fragmente de viață” de Ileana Vlădușel ne îngână durerea, pierderea, boala, suferința dar și toată experiența anilor într-o serie de povestiri ce lasă în colțul ochilor lacrimi de neputință și răscolire.

„Fragmente de Viață” e povestea multor suflete ce au fost înrobite de boală, de suferința zilei de mâine, de neputința în fața a ce nu poți controla și a delăsării prin epuizare a minții și trupului. Fiecare părticică din ce am descoperit printre foi mi-a zbuciumat inima fulgerându-mi mintea să croiască un scenariu, o imagine vie a acelor tragedii menționate; tot textul s-a dovedit a fi o vibrație vie a tot ce înseamnă viață, fie pe fragmente, bucăți sau mici fărâmituri ce se strecoară printre degete. E cartea destăinurilor ce se spun cu ardoarea sfârșitului, uneori cu voce stinsă uneori cu înflăcărarea cuvântului ce își cere dreptate, e firul gândurilor ce se prelinge dintre foi și intră la sufletul cititorului, și îl copleșește, îl încarcă emoțional promițându-i parcă un sfârșit pozitiv, însă… nu toate poveștile se termină așa. Și e exact ca în viață, când te aștepți mai puțin te răvășește adevărul, realitatea sau noțiunea zilei de mâine. Cartea e drumul de cotitură pentru multe destine, e scrierea of-urilor ce curg la vale într-o avalanșă de cuvinte ce se vor înșiruite pentru a fi luate ca atare, cititorul fiind cel ce le va da valoare într-o notă a realității proprii.

„Fragmente de Viață” este una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultimul timp deoarece abundă de sensibilități, simt că îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna, pentru că subiectul abordat este unul care te cutremură și te face să pui viața în balanță, să îți analizezi la rece binecuvântările cât și pașii în spate, prioritățile dar și tot ce-a fost și s-a dus poate într-un noroc nu doar într-o părere de rău; a fost și va fi lectura ce mi-a deschis ochii la posibilitățile mele și la faptul că poate, și știu mai mult ca sigur sunt undeva oameni mai puțin norocoși decât mine, oameni ce se zbat în focul suferinței continue ce îi îngenunchează la propriu. E cartea ce te pune în fața unui tablou în toată paleta de culori, toate acaparând privirea până la epuizare; de aceea această scriere trebuie citită într-o lipezire sufletească, într-o calmitate pregătită să înfrunte un text care va conferi substanță și viața cu bune și rele, fără cortină și minimizarea impactului. Deoarece cuvintele dor, deoarece istorisirile tulbură iar deznădejdea face să vrei să alini o inimă zdrobită sau să încurajezi cu o atingere un suflet ce poate mâine nu va mai fi. „Fragmente de Viață” este povestea împărțită pe piese într-un puzzle numit viață, o scriere ce te face să te înalți chiar și cu aripile frânte. Povești ce trec de timp și spațiu purtând amprenta dezlănțuirii sufletești în care cuvântul scris are forță proprie. Cartea „Fragmente de Viață” s-a dovedit a fi o scriere de excepție pe care o recomand cu mare drag!

Citind-o pe Issabela Cotelin. Cartea „Procesul Margaretelor”

Issabela Cotelin este născută pe 27 aprilie 1968, în Galați, absolventă a Colegiului Național Iulia Hașdeu și a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București.

A debutat publicistic cu versuri în revista Restituiri nr. 16 din decembrie 2017, după care i-au apărut poezii și proză scurtă în antologiile Anotimpuri, Pandemi(c)a (Betta, 2020), Albumul poeziei (Agora artelor, volumul 1, 2020), Antologie de… pandemie (Amanda Edit, 2020), Nuanțe de piper și ciocolată (Siono literar, 2020), Toamna metaforelor (ASPRA, 2020), Vis cu Nichita (vol. XIII, Rocart, 2020), Primăvara se numără prozele (Inspirescu, 2021), Antologia prieteniei și altele. A mai publicat texte în revistele Astralis, Contraste Culturale, Convorbiri literar-artistice, Agora Artelor, Arena Literară, Boema, platforma culturală Timpul Bruxelles.

A debutat editorial cu volumul „Macii sunt întotdeauna roșii”, la editura File de lumină, 2020, urmat de romanul „Ehmeya”, la editura Astralis, 2021, apoi surpinde cu o nouă carte, „În exil printre oameni”, la Editura Rafet, 2021. Anul 2022 îi aduce autoarei o nouă capodoperă la Editura SIONO cu un titlu absolut sunător, „Procesul Margaretelor”, un roman ce m-a cutremurat prin profunzimea lui.

„(…) De ce căutarea iubirii e considerată moft, când ar trebui să fie cheia vieții noastre?”

Cartea ne întâmpină cu o dezvăluire către judecător, jurați și instanță a unei femei ce prinde să-și depene povestea într-un fir al narațiunii răscolitoare, una care scoate la iveală emoțiile în toată paleta de culori. E povestea Iuliei care încearcă să se regăsească pe sine într-o relație ce prinde hotarele rutinei, într-un mediu în care presiunea trasează linii fixe ce sunt mult prea apăsătoare; e povestea sufletului ce se rătăcește pe drumul cunoașterii ca apoi să se redeschidă prin noi descoperiri ce dau frâu liber acelei femei care se prețuiește și merge cot la cot cu viața. Dar până la această răbufnire firească o găsim pe Iulia Apostol într-o ipostază a femeii ce nu poate da naștere, o ea ce își poartă depresia ca pe o mantie a declinului ce o constrânge să fie o umbră a zilelor până mintea, sau sufletul… sau cine știe, destinul i-l scoate în cale pe „El”, bărbatul ce se perindă prin zilele ei semeni unei fantasme gata să o completeze, să o facă să se simtă ocrotită dar totodată o împinge în brațele soțului, omul ce a uitat că ea are nevoie avidă dă el. Astfel, cu pași mici tânăra noastră descoperă că viața ei capătă culoare iar ceea ce îi este predestinat se va înfăptui, chiar dacă mintea îi joacă scenarii, chiar dacă căutările o duc undeva unde inima strigă; chiar dacă uneori când pierde de fapt ea câștigă.

„Procesul Margaretelor” e cartea contrastelor, a realității îmbrăcată în fantasmagorie, dar și a iubirii ce se redescoperă în ani într-un context al schimbărilor venite din interior. E cartea ce se vrea citită în liniște dar și în deplină seninătate pentru a i se da acea importanță cuvenită; deoarece iubirea crează punți între cea fost și ce va fi, între ce a trecut și ce va urma să fie ca efect al unor alegeri menite să întoarcă foaia destinului. E cartea în care inima de femeie e laitmotivul ce întrunește două planuri paralele importante, două axe ce se vor intersecta într-un anumit punct ce va fi definitoriu pentru Iulia, acea tânără ce se va apleca mereu să culeagă o margaretă de jos în nevoia de a o proteja, ce se va opri să admire copii din parc dar și banca pe care se va așeza. E cartea etapelor ce se vor depune ca niște straturi de înțelepciuni, fioruri și înțelesuri nu însă fără a face jertfe în numele cunoașterii de sine.

„Procesul Margaretelor” este un roman plin de trăiri ce transmite emoţia în starea ei pură. E acel tip de lectură ce te lasă să te pierzi în propriile gânduri contemplând acele secvențe în care eroii cărții se perindă printre file în căutarea viselor de-o viaţă. În acelaşi timp, este o carte despre luptă, iubire de viaţă şi încercarea de a răzbate chiar şi dincolo de pierderea legăturii dintre realitate și închipuire. O carte pe care o recomand cu toată plăcerea!