Citind-o pe Flavia Bădic. Cartea „Zaira”

Autoarea Flavia Bădic s-a născut în Călărași, s-a mutat de 16 ani în Brașov. Aceasta a terminat liceul cu profil Jurnalistic și Facultatea de Drept. A lucrat 11 ani în turism, iar în ultimii ani și-a schimbat domeniul radical și lucrează într-o firmă de software. Aceasta are un buchet literar destul de impresionant, printre care seria „Planul Atracției” care cuprinde trei cărți incendiare, „Papi”, un roman de-a dreptul năucitor, dar și o carte tematică, „Aventură de Crăciun”, ultima sa carte care a ajuns la mine e total diferită de celelalte, astfel „Zaira” a fost o explozie emoțională care m-a răvășit peste măsură.

Romanul „Zaira” a fost o dezlănțuire de cuvinte și trăiri încât tot textul a pulsat în cele mai înalte note a unei scene în plină ascensiune muzicală. Orice întorsătură, orice direcționare a narațiunii a arătat viața în cele mai diverse culori, ca într-o realitate în care ciocnirea cu problemele poate fi atât o durere cât și o învățare. Eroii acestei cărți au fost trecuți prin toate provocările posibile și imposibile ca într-un final totul să capete savoarea unei împliniri desăvârșite.

„Tatăl meu mă urăște și mă acuză, necontenit, de tragedia petrecută în familia noastră. Nu am niciun prieten în afară de prețioasa mea vioară, iar muzica mi-a fost mereu singura alinare.”

O avem ca eroină pe Zaira, o tânără care în ciuda unui destin mânat de umbrele trecutului ajunge să facă performanță cu vioara în mână. Cu un tată ce o urăște din străfundurile inimii aceasta se adună bucățică cu bucățică pentru a înainta prin viață cu un scop, de a fi cea mai bună versiune a sa. Cum unica alinare e muzica aceasta stoarce sucul fiecărei note și se întrece pe sine în lungile ore de repetiție. Însă totul ia o întorsătură mai puțin plăcută când un nou coordonator o va ghida în cizelarea interpretării finale. Frica de necunoscut dar și senzația decepției o urmăresc constant, iar prima întâlnire cu Maestrul îi demonstrează că de acum în colo nimic nu va mai fi la fel. Acum intuiesc că vă gândiți la scene fierbinți și momente picante, nu, total greșit. Acesta vede în Zaira chipul fiicei sale pierdute, și abia la prima întâlnire realizează de ce fosta soție ia încredințat-o lui, anume ca el, după o lungă absență să o ghideze. Capcana emoțională tinde să se ramifice iar sufletul lui e mai zdruncinat ca niciodată. Confuzia acțiunilor îl determină să facă o punte cu trecutul și să vrea să o apere pe Zaira într-un prezent palpabil dacă pe propria fiică a pierdut-o în neștire. Însă nimic nu îl pregătește pentru ce are soarta rezervat pentru el…

În două planuri paralele, ale tinerei Zaira și a profesorul Radu, din două perspective diferite aflăm trăiri, dorințe și aspirații; distingem durerile ce curg dar și suferința sufletului atunci când nimeni nu vede. Fiecare erou în parte își are propria sa poveste ce se întretaie formând o unică matrice; una care adună toate emoțiile și cheamă inimile pentru o reuniune familiară de proporții. Pot să mai spun că povestea Zairei e o luptă interioară ce se vrea potolită, fie cu trecerea timpului, fie cu blândețea unor chipuri venite să cuprindă toată amărăciunea și să o transforme în pace.

„Pentru cineva ca mine, o a doua șansă este vitală.”

Eroina cărții Zaira a fost chipul ce a reunit fără prea mare efort piesele unui puzzle complex, aceasta și-a asumat decizii, înfrângeri, succesele dar și noțiunea de familie, total necunoscută ei. Zaira a fost ca o pasăre Phoenix care și-a găsit puterea de a renaște din cenușă și chiar de a învinge în pofida rănilor adunate în timp. Aceasta și-a dat jos haina mult prea strâmtă a acuzărilor și a reproșurilor și a înaintat mai semeață demonstrând tuturor că nu poate fi doborâtă cu ușurință. Că voința îi este mult prea mare, dar și visul la care a tins. E cartea care demonstrează că și atunci când nu poți… găsești forțe noi să mai poți încă puțin. Încă puțin!

Romanul „Zaira” de Flavia Bădic a fost o călătorie încărcată cu multă emoție, o înșiruire de cuvinte care mi-au rămas în suflet și minte. Cartea cuprinde o poveste de viață cu bune și rele, cu prietenii venite la momentul potrivit dar și regăsiri atunci când deziluziile bat ca un gong. Scrisă într-un stil unic și lejer dar care rămâne tatuat pe retină cartea surprinde prin profunzimea sa. Citind, am experimentat o mulțime de stări, și am trăit cot la cot cu personajele frica lor, dezamăgirile, revoltele dar și voința lor de a face ca totul să fie bine. Chiar dacă simfonia experiențelor sufletești a reflectat note din cele mai ridicate, ba chiar s-a ajuns la un do major… am respirat ușurată atunci când toate instrumentele s-au aliniat armonios și au dus piesa până la acel final de toate aplauzele. Pot spune că această carte a venit la momentul potrivit și mă bucur foarte mult că am avut ocazia să o citesc. Mulțumesc Flavia Bădic pentru poveste.

Citind-o pe Mara Eremia. Cartea „Căsătoriți de Crăciun”

Autoarea Mara Eremia s-a născut în data de 8 martie 1990. Studiile și le-a urmat la Facultatea de Psihologie, iar Masterul în Psihologie Judiciară. Actualmente profesează ca psiholog. Aceasta în ultimul timp a devenit un izvor de creativitate dând „naștere” multor opere incitante și pe care abia aștept să le citesc. Acum însă m-am oprit la o carte tematică care din start mi-a sărit în ochi, „Căsătoriți de Crăciun” fiind romanul care nu trebuia să-l ratez sub nici o formă. O să înțelegeți pe parcurs de ce.

Cărțile cu și despre Crăciun mereu mi-au plăcut, fiind o romantică cu literă mare am apreciat această magie ce întruchipează sărbătoarea adunând toatele elementele la un loc provocând inimile să bată la unison. Iubirea să curgă lin iar toate neînțelegerile să se atenueze dând tuturor o pace lăuntrică mult dorită. Și toate asezonate cu miros de turtă dulce, vin fiert și multă multă pasiune. Cartea „Căsătoriți de Crăciun” a avut toate acestea și mai mult de atât pentru a mă ține printre pagini și a-mi oferi acea feerie de care aveam nevoie. Mi-a dat iubirea în toate tonurile, mi-a oferit amuzamentul în cele mai neprevăzute ipostaze dar și acel zvâc al spontanietății care mi-a încins sângele în vene. Și mi-a colorat imaginația la propriu.

Cartea ne relatează povestea tinerei Iliada, o femeie plină de secrete dar și temeri, o ea ce renunță la sine pentru a fi guvernanta lui Antonio Sante, un copil neînțeles de nimeni care se razvrătește în cele mai comice situații. Iliada muncește extrem de mult alături de micul năzdrăvan care are o nevoie avidă de cineva aproape, atât din cauza sănătății cât și a golurilor lăsate de familia sa defectă, cu o mamă „moartă” și un tată absent acesta nu se poate apropia de nimeni. Până la apariția Iliadei lui Homer. Însă totul se schimbă atunci când din cauza absenței îndelungate ale tatălui lui Antonio Asistența Socială se sesizează venind cu un ultimatum, sau îi ofere copilului o familie completă formată din doi părinți sau acesta va ajunge la orfelinat.

Javier Sante este luat prea repede de aceste întorsături ale sorții, lunga sa absență nici de cum nu a fost trecută cu vederea într-un orășel în care toată lumea se cunoaște, iar acesta riscă să rămână fără fiul său, unica ancoră într-o lume a bogaților. Începutul iernii nu s-a dovedit a fi cum se aștepta, casa îi este invadată de o străină cu haine de bătrânică, o tânără ce îl sfidează din priviri, dar și o situație din care nu vede ieșire, unica soluție care i se intrevede e să îl trimită pe Antonio în Londra. Chiar dacă simte că feciorul îl va urî pentru toată viața. Însă chipul feminin ce ia fost aproape de când se știe îi dă un sfat, un îndemn care îi va schimba destinul. Javier Sante se lasă în voia sorții și face un pact cu Iliada, să fie Căsătoriți de Crăciun, ambii dorindu-i binele copilului, totul pentru ca acesta să aibă mai puține traume de îndurat într-o lume care îl vede ca pe un intrus, unii chiar ca o „creatură”. Ironia face ca două extremități să se atragă iar regulile jocului să se schimbe pe parcurs într-o fugă de sine ce îi aduce pe eroii cărții în așternuturile moi al unor flash-uri de amintiri parcă dintr-o altă viață. Aici și acum povestea ia amploare, secretele ce ies la iveală îi apropie într-un mod atât de profund încât conștientizarea emoțiilor vine ca un duș rece, însă obligațiile îi strâng de spate ca o haină mică, provocând neplăcerea de a fi purtată. Iar ei cedează problemelor, fug pentru a se reuni mai încrezători ca niciodată. Soarta chiar dacă se joacă cu inimile lor îi cheamă într-o dezlănțuire de emoție plină de pasiune, toate asezonate cu scorțișoară, prăjituri și iubire într-o poveste de Crăciun deosebită. Una dirijată chiar de Moșul buclucaș.

Cartea „Căsătoriți de Crăciun” de Mara Eremia a fost un deliciu pentru ochii mei. Cum sunt o romantică încurabilă am primit povestea cu o deosebită plăcere, iar faptul că descrie perfect perioada aceasta din an mi-a întărit convingerea că voi avea parte de o lectură fix pe gustul meu. Și nu am dat greș. Pe lângă acea feerie de Crăciun am adorat și personajul Iliadei, tânăra citită care a rezonat cu felul meu de a fi, iar tot ce mi s-a înșirat, cuvânt cu cuvânt mi-a întipărit pe retină scenele unui film cu generic romantic, ce m-a făcut să fiu tot mai visătoare și desprinsă de lumea exterioară. Ce pot să mai adaug e că acest roman mi-a alungat plictiseala și m-a primit într-o lume a tămăduirii prin iubire, a liniștii finale trecute prin cele mai mari furtuni … dar și a împlinirii doar prin conștientizarea pierderii. O carte ce s-a dorit citită într-o liniște deplină într-o seară în care focul a trosnit în vatră iar fulgii de nea au rătăcit pe geamul fumuriu. Și totul s-a transformat în magie…