Citindu-i pe Anamaria Ionescu și Radu Costescu. Cartea „AL PUNTO”

Zilele trecute am citit un minunat thriller semnat de Anamaria Ionescu, autoarea seriei Sergiu Manta și Radu Costescu, autorul debutant din Noir de Brașov. Cum mie îmi place să se așeze toată povestea în capul meu a urmat un moment de stop înainte de a scrie aici. Cuvintele s-au sedimentat iar emoția s-a amplificat, astfel cartea „Al Punto” mi-a arătat că nimic nu e ceea ce pare urcând tensiunea până la cote maxime îndemnându-mă să-mi fac scenarii și secvențe în minte care o să-mi rămână întipărite încă mult timp de acum în colo.

Poftă bună și păzește-ți spatele!

Încă de la primele pagini ale cărții aflăm că un bucătar Chef român a fost ucis cu o cruzime de neînchipuit într-un restaurant din Barcelona. La locul crimei se găsesc prea puține probe doar o luptă acerbă care s-a soldat cu moartea românului dar și un conațional, acesta aparent a trecut pe acolo întâmplător. Poliția imediat îl ia în vizor cu gândul că coincidențele sunt prea sunătoare pentru a fi trecute cu vederea. De aici se împletește o adevărată pânză de informații și uneltiri încât nu le poți găsi capătul. Se dovedește că decedatul și martorul trecut din întâmplare pe acolo au un istoric împreună, și nu unul simplu- ci din acela în care alarmele bat a pericol, mafie și spălare de bani. Și nu doar. Cum vrea soarta asta să ne învețe minte?…

„O karmă sadică făcuse în așa fel încât să ne aducă pe amândoi în același timp și în același loc. Deși îmi făcuse numai bine, Raul Vancea se număra printre oamenii pe care n-aș fi vrut să-i mai văd în viața mea. Și asta pentru că eu îi făcusem rău. Mult rău. Iar ce m-a iritat cel mai tare a fost faptul că nu primisem o avertizare despre faptul că-mi era concitadin, așa cum m-aș fi așteptat.”

Autoritățile spaniole simt nevoia unei colaborări cu poliția din România, astfel trimit o sesizare la București pentru adunarea datelor celor implicați pentru rezolvarea crimei cât mai rapid. Însă o dată dat curs acestei colaborări totul se vede în alte tonuri, pe alocuri dubioase iar aceste aspecte îi ia pe nepregătite pe ofițerii de ordine. Astfel cot la cot doi agenți, Ramon, anchetatorul spaniol și proaspătul venit pe meleagurile calde tocmai din capitala României, Tudor încearcă să lipească piesele unui puzzle destul de complex. Tudor are un simț al observației extrem de fin, acesta parcă ar intui făptașul, parcă ar simți gustul neplăcut al unui adevăr mult prea macabru, însă se lasă pe mâna celor ce au deschis cazul fără a arăta cu degetul la propriile supoziții ce încă îl încearcă. Fără a încurca și mai ales a judeca alegerile anchetatorului spaniol care se amorezează nici mai mult nici mai puțin chiar de sora victimei. Vă spun, tare întortocheate drumuri … Ironia face ca totul să se precipite chiar spre final amplificând și mai mult dorința mea de a afla cine se ascunde în spatele unui omor, a unor bani furați și a unor măsluiri de situații extrem de încinse pe plita de gătit. Fierbinte. Arde…

„Adevărul este că suntem ipocriți cu toții, întreaga viață. Spunem lucruri pe care nu le gândim, facem alegeri care nu ne caracterizează, acționăm așa cum își doresc cei din jurul nostru să acționăm. Îți trebuie curaj să faci fix ceea ce vrei în viață. Iar cei mai mulți dintre noi nu-l avem.”

Cartea „AL PUNTO” este un thriller care schimbă perspective şi care te marchează şi cucereşte în acelaşi timp, cu o acțiune care te pune pe gânduri, acesta îți arată firea umană în toată paleta de culori dar și îți subliniază că a avea încredere oarbă e ca și cum te-ai rătăci în noapte și te-ai lăsa pradă întunericului. Misterul planează iar curiozitatea crește, astfel totul se înclină spre aceea că scriitura este atât de captivantă încât te ține cu sufletul la gură până la ultimele pagini, creând o atmosferă plină de mister și introducându-te în jocul întrebărilor, de ce?, cu ce scop?, cine?, se vor opri aici?, cum pot fi atât de meschini?… O carte ce te prinde în plasă și nu te lasă până nu o termini într-o febrilitate dusă la extremă!

Vă recomand această operă plină de întorsături captivante, pe cuvânt că o să vă placă încă de la primele pagini.

Citind-o pe Johana Gustawsson. Cartea „Mör”

Johana Gustawsson, născută în 1978 la Marsilia, este un romancier francez, autor de thriller și povești istorice de detectivi. A publicat împreună cu editorul Lilas Seewald în 2015 Block 46, primul ei roman de detectivi, care le are ca eroine pe profilerul Emily Roy și Alexis Castells, scriitoare de romane polițiste. Al doilea titlu al investigațiilor lui Emily Roy și Alexis Castells, Mör, este publicat în martie 2017 iar în anul 2021 apare tradus la Editura Tritonic pentru cititorii din România.

După cartea Block 46 care cu adevărat m-a uluit, nu am putut amâna mult citirea acestui al doilea roman al autoarei Johanei Gustawsson, o poveste independentă de cea a primului volum dar… totuși păstrând acea notă de trecut ce a planat pe parcursul scrierii. Autoarea cu o genialitate aparte a inundat textul care a lăsat acea doză de … „nu pot să cred” în urma sa, acea privire pierdută după citire care a strigat un wow – ce minte sclipitoare să ai să poți scrie o întorsătură fără a da cititorului măcar un miez al adevărului- nu, autoarea nu a strecurat nimic, a lăsat ca finalul să încununeze opera, să arate că o carte poate fi mult mai bună decât îți poți imagina. Dusă chiar la perfecțiune…

„Nu e nimic mai trist decât să fii pionul propriului tău trecut.”

Acțiunea se țese la Falkenberg, unde pe malul unui lac, este găsit un cadavru al unei femei, corpul acesteia este mutilat, sânii, fesele, coapsele și șoldurile i-au fost amputate iar oroarea celor ce se afișează în fața anchetatorilor îi fac să-și pună multe semne de întrebare. Într-o altă ordine de circumstanțe la Londra, chiar a doua zi profilera Emily Roy este chemată la locul unei dispariții: o renumită actriță pe nume Julianne Bell a fost răpită, detaliile sunt necunoscute până la apariția lui Emily care descoperă chiar lângă casa dispărutei o pungă de congelare în care găsește pantofii victimei. Cu aceste câteva mici fărâmituri se pornește ancheta, dar și cu dorința de a descoperi cât mai curând victima. Tic-tac. Tic-tac.

Nu trece mult timp până Emily Roy face legătura acestui dosar cu un trecut nu foarte îndepărtat, și mai exact aceste două crime poartă semnătura lui Richard Hemfield, „ucigașul din Tower Hamlets”, închis pe viață în spitalul de psihiatrie de înaltă securitate din Broadmoor. Cu zece ani în urmă, el a fost găsit vinovat de uciderea a șase femei cu același scenariu și a iubitului scriitoarei Alexis Castells. Orori care au creat acea legătură dintre cele două femei. Iar acum aceste omoruri au revenit, neschimbate, dar tot cu un impact colosal asupra celor ce le investighează; oripilarea multora face ca să se întrebe- cum se explică că crimele lui Richard Hemfield au început din nou? Oare a avut un ucenic, sau un profesor ce l-a instruit? Ce a declanșat reînceperea lor? De ce după zece ani?

La toate aceste întrebări… și încă la multe altele trebuie să răspundă cei ce anchetează cazul dispariției deoarece sunt împotriva timpului, orice oră e în defavoarea acelei ce își așteaptă sfârșitul încarcerată într-o liniște a morții. Într-un purgatoriu al deziluziilor. Acolo unde pereții se strâng iar viața pleacă din suflet.

Și totuși pot să vă spun că cel ce ar trebui să poarte arma dreptății o mărșăluiește pe cea a călăului, cel ce ar trebui să apere seamănă distrugeri, cel ce ar trebui să judece pentru adevăr taie în carne vie într-un dezechilibru psihologic halucinant. Și doar datorită încăpățânării scriitoarei Alexis și a minții sclipitoare a lui Emily piesele se așează într-un mod surprinzător care și pe mine m-au dezarmat, mi-au arătat că nimic nu e ceea ce pare, nici chiar chipurile unor forțe de ordine. Nici fratele, nici soțul, nici soția… nici viața. O carte în care viciile au trasat semne adânci, în care disfuncționalitatea a marcat iar viitorul a fost împletit cu un trecut bine așezonat cu dezumanizarea și canibalismul. O carte în care groaza te cuprinde dar și curiozitatea, acea care te împinge să afli, să descompui cuvântul pentru a afla adevărul, chiar dacă e suferind, sau atroce.

Povestea cărții „Mör” se desfășoară revoltător de superb, chiar dacă notele de negru și umbrele morții plutesc în aer scrierea s-a dovedit a fi de excelență. În ceea ce privește premisa romanului, este o lectură cu adevărat intrigantă, explorând încă o dată partea întunecată a naturii umane. O carte care greu se va lăsa uitată, una care a uimit de-a dreptul și pe care o recomand iubitorilor de thriller & mystery și nu în ultimul rând celor ce apreciază o lectură electrizant de profundă în nebunia ei. Un roman bine închegat ce va atrage atenția fără prea multă dificultate!

Citind-o pe Johana Gustawsson. Cartea „BLOCK 46”

Johana Gustawsson, născută la 7 iulie 1978 la Marsilia, este o scriitoare franceză, autoare de thrillere și romane polițiste istorice. După ce a studiat științe politice, a lucrat ca jurnalist independent la Paris și apoi la Londra pentru mass-media franceză.

Ea a publicat Block 46 cu editorul Lilas Seewald în 2015, primul ei roman polițist, care amestecă genurile polițiste și istorice și le are ca eroine pe Emily Roy și Alexis Castells. În 2016, a fost invitată la cel de-al 8-lea Festival internațional de literatură criminală de la Toulouse și a fost prezentată la Târgul de carte de la Bruxelles în martie 2017. Al doilea titlu al investigațiilor lui Emily Roy și Alexis Castells, Mör, a fost publicat în martie 2017, iar al treilea Sång în 2019.

După ce a locuit la Paris timp de 7 ani, s-a mutat la Londra în 2009, și a locuit acolo timp de 12 ani cu copiii ei și soțul ei suedez, apoi din 2021 s-a stabilit pe o insulă din Suedia.

Îmi plac foarte mult cărțile care mă țin cu sufletul la gură, ador să simt cum respirația mi se oprește de intensitatea pe care o descopăr și apreciez enorm acele scrieri ce fac ca timpul să se oprească în loc, acea pauză pusă pe ceasul zilei în a mă transpune atemporal acolo printre personaje, printre tragediile lor și descoperirile învolburate. Iar primul volum „BLOCK 46”, a autoarei Johana Gustawsson a fost exact de ce aveam nevoie pentru a-mi încinge privirile și a mi se cutremura ființa. Iar acum sunt ferm convinsă că volumul doi apărut tot la Tritonic mă va frapa cu desăvârșire.

Cartea „BLOCK 46” cuprinde o atmosferă întunecată dezlănțuită de niște crime oribile. Povestea îmbracă două linii temporale ce își găsesc un punct comun anume prin traseul unor omoruri cu o deosebită agresivitate și totuși păstrând o atenție lucidă asupra detaliilor. Nota psihologică am apreciat-o într-un mod aparte iar înclinațiile eroilor le-am perceput ca o tindere spre perfecțiune fie din perspectiva celor ce descoperă fie din a celor ce tranșează visele/viața fără remușcări.

Fiecare urcare și coborâre în această carte marchează inima celui ce o citește iar finalul demostrează că cel ce-ți suflă în spate îți poate fi cel mai mare dușman.

Un corp mutilat a unei femei este descoperit în Falkenberg, Suedia. Comisarul Bergström anchetează cruda crimă. Nimic nu-i pare cunoscut, ba chiar „opera” este curățată până la perfecțiune, și totuși primii pași spre elucidarea acestui caz se fac atunci când de la Londra Emily Roy un profiler iscusit vine să-i aducă la cunoștință că nu e singurul caz; la Londra aceasta investighează o serie de crime ale copiilor ale căror trupuri au aceleași răni ca și victima suedeză: trahee tăiată, ochi enucleați și un Y misterios gravat pe braț. De aici fiecare trage concluzia că e un ucigaș în serie, unul care nu se sinchisește să omoare atât la Falkenberg cât și la Londra prinzând la curaj.

„Brațele sunt plasate de-a lungul corpului. Pubisul este ras. Cavitățile oculare sunt goale, negre, acoperite de sânge  coagulat. Incizia extirpării este precisă. Gâtul este deschis pe toată lungimea sa. Crestătura profundă face pielea să se-ndoaie pe fiecare parte. Traheea a fost secționată și îndepărtată.”

O dată venită în Suedia, Emily își găsește o veche cunoștință: Alexis Castells, o scriitoare fermecătoare specializată în criminali în serie dar pe lângă asta prietena celei a cărui corp a fost descoperit în Falkenberg. Împreună, aceste două femei se lansează într-o vânătoare care îi va conduce la atrocitățile lagărului de la Buchenwald din 1944, la Block-ul 46, acolo unde experimentele s-au dezvoltat în voie într-o Germanie nazistă care nu a avut limite.

„Nimic din toate astea nu aveau sens. Călătoria. Morții. Cruzimea. Muzica. Trupurile dezgolite. Nimeni nu a mai încercat să-și ascundă goliciunea, ca și cum fiecare acceptase deja să renunțe la umanitate. Și liniștea. Liniștea capitulării din spatele muzicii nepotrivite. (…) Tipul din tren avusese dreptate. La capătul acestei lungi călătorii îi aștepta, cu adevărat, infernul. Dar un infern organizat”

Treptat se descoperă că au mai fost dispariții stranii, copii în aceeași grilă de vârstă însă negăsiți, dosare prăfuite în arhiva poliției; astfel se pornește o căutare continuă, drumuri fugare pentru a se prinde un fir de ață spre a înainta undeva. Spre ceva sau cineva. Legătura dintre evenimentele din prezent atât cele din Suedia, cât și cele din Londra se fac anevoios însă toate se direcționează spre un trecut încâlcit, unul care prinde contur cu fiecare detaliu găsit redând un deznodământ învăluit în neprevăzut. Unul care mi-a arătat că nimic nu e ceea ce pare, că și cel mai curtenitor bărbat poate avea înclinații de criminal, și cea mai vigilentă persoană poate cădea pradă pe mâinile unui mutilator.

” Celălalt nu simte nevoia să arate ceea ce înfăptuiește. Nici să împartă cu ceilalți. Își extrage satisfacția din vânătoare și transformare. Crima nu era decât actul plictisitor care îi permitea să ajungă la faza finală. Pentru Celălalt, a ucide nu era decât o cale. În timp ce, pentru el, era un final. „

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost parteneriatul dintre Emily Roy și Alexis Castells ce a funcționat minunat, fiecare vizând cazurile din perspectivele lor diferite. Aparent două firi total opuse acestea s-au completat aducând lumină acolo unde obscuritatea nopții a trasat linia morții. Au adus fiecare aport pentru a dezgropa trecutul, prezentul și a plasa în context acel element cheie în a elucida misterul unor șiruri de omoruri ce au fost doar o școală pentru „Acel” din prezent. Pentru un nou discipol…

„BLOCK 46” a fost o lectură puternică și de impact. Suspansul a planat iar intriga și deznodămintele mi-au arătat cât de sclipitoare e mintea autoarei. În ansamblu cartea mi-a captivat atenția și a avut o mulțime de întorsături pe care pur și simplu nu le-am anticipat iar asta semnifică doar un lucru, că „BLOCK 46” este un thriller foarte bine scris. Mi-a plăcut foarte mult acest volum, deși nu face lectura ușoară eu țin să menționez că este o carte de neratat. Cu siguranță una dintre cărțile mele de top!

Recomand cu caldură acest prim volum și aștept cu nerăbdare mai multe din această serie.

Citind-o pe Theodora Savuli. Cartea „Blocată între cadavre”

În ultima perioadă sunt tot mai selectă atunci când vine vorba de a alege următoarea carte, cu toate că îmi vine greu iar varientatea acestora mereu îmi face cu ochiul m-am oprit la o nouă carte apărută la editura Siono, anume titlul cât și coperta mi-a captat atenția, iar ce am descoperit pe parcurs mi-a întărit convingerea că am făcut alegerea potrivită.

Cartea „Blocată între cadavre” de Theodora Savuli s-a dovedit a fi un thriller-psihologic destul de întortocheat, dacă la început totul e într-o confuzie de nedescris treptat apele se limpezesc ca adevărul să fie ca un duș rece pentru cel ce citește îndemnând privirea să înainteze, însă cu teama de a nu păși pe dâre de sânge, de abandonuri, de frici și mustrări contradictorii toate reîntregite într-un tablou înfricoșător ce are în prim plan o realitate mult peste înțelegerile noastre.

„Nimeni nu realizează cât de singur e cu adevărat. Asta până în momentul în care chiar e singur.”

Încă de la primele pagini ale cărții am fost întâmpinată de trăiri intense, probleme existențiale și o familie „defectă” din mai multe puncte de vedere. Cum soarta a demonstrat că după un necaz vin și altele membrii acestei celule a societății au trecut de mult limita a tot ce înseamnă normal; astfel o cunoaștem pe Bianca, o adolescentă rebelă ce nu se include în nici un tipar, viața pentru ea e o confuză peliculă ce merge pe alb-negru fără sonor, sau cu o sălbatică notă de rock. Aceasta a adunat o multitudine de traume venite atât din propria casă cât și din mediul social, frici ce o mănâncă pe dinăuntru dar și limitări ce o fac un stigoi rătăcit în negura nopții. Însă ce e cel mai sinistru e că aceasta a dat întâietate vocii sale lăuntrice ce îi ssssîsîie ca un șarpe ce își adulmecă prada, unul care îi subliniază neputința dar și slăbiciunile provocând-o la ceva de neimaginat. Și totuși ea e Lupoaica, șefa unui grup numit Haita, tineri la fel de imperfecți ca și aceasta, adolescenți marcați de o viață disfuncțională întărită de un sistem găunos. Suflete ce se completează reciproc, prin ceea ce descoperă unul de la altul înnodându-și viața cu temerea zilei de mâine.

Cum problemele nu au fost de ajuns, o crimă stârnește un val de acțiuni ce fac ca lectura să ia o turnură aparte, iar toate pistele duc la Bia, însă ea are un alibi – chiar pe Bunica ei, o bătrânică abilă și cu o poftă de viață fantastică, unica care îi mai este apropiată Biancăi. Cea de-a doua crimă însă stârnește și mai multe semne de întrebare, deoarece cel ce a fost mutilat de nenumărate ori apoi ucis e chiar un fost prieten al găștii Haitei, un băiat izgonit, unul care nu s-a pliat pe nevoile tuturor, sau mai bine spus pe ale Lupoaicăi. Ironic sau nu chiar Bianca decide cu ajutorul adolescenților să caute făptașul, să-l identifice – deoarece totul indică că are legătură cu Haita, sau să-i dezbine sau să pună poliția pe urmele lor. Ceea ce nu e în avantajul lor. Ce a urmat a fost ca o cursă împotriva timpului, o escaladare fără pauză a unor munți mintali ce au intensificat dorința de a afla, de a pune piesele pe masă și a striga cu voce tare cine se află în spatele faptelor ce parcă nu mai au o finalitate.

Sfârșitul cărții a fost pe măsura așteptărilor mele, adică punctat atât cât să-ți dezvolte imaginația și să rămâi cu vaga senzație de… dacă ar fi fost altfel, ce a dus la acea pornire?… de ce? Autoarea a fost o maestră în a pune în scenă un final extraordinal din punctul meu de vedere, unul care va fi încă vizualizat în mintea mea. Unul care greu se va lăsa uitat.

Cartea „Blocată între cadavre” este un thriller psihologic de suspans care prin intesitatea lui cu greu îl lași din mână. Fiecare cuvânt și întorsătură a punctat cu măiestrie tulburările pe care le presupune vârsta adolescenței în cele mai tragice cazuri. Cu un limbaj total neobișnuit pentru mine cartea a fost de impact punând în discuție probleme delicate precum: violența, statutul de victimă, consumul de alcool, bandele, relațiile sexuale libertine, subtilitatea aspectelor psihologice cât și multe alte disfuncționalități pe care nu le poți trece cu vederea. După citirea cărții am simțit nevoia de a medita asupra hazardului, acela care mușamalizează acele lupte pe care le duc oamenii cu proprii săi demoni, acele tragediile care le-au marcat viața fără drept de apel. După cum am mai spus, a fost o lectură de impact pe care o recomand celor pregătiți să citească o carte ce nu alină cititorul, ci îl trece prin toate stările posibile!

Citind-o pe Teodora Matei. Cartea „Himere”

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) s-a născut în Ploiești in 1971. Din 1990 lucrează într-un institut de proiectare, unde a fost pe rând: desenator tehnic, tehnician proiectant, secretar de proiect, document controller. A publicat o nuvelă în foileton în revista Nautilus („Stăpânul castelului”, în perioada aprilie – noiembrie 2012) şi proză scurtă în revistele online Fantastica (SRSFF) („Aripile mândriei” – august 2012, „Crăiasa îngheţatei de nucă” – octombrie 2014), Nautilus („Leo și Foxy” – decembrie 2012, „Între vulturi și oameni” – ianuarie 2013, „Povestitorul” – aprilie 2013, „Raze de lună” – mai 2013, „Poveștile sunt nemuritoare” – august 2013), Gazeta SF („Kowalski ’67” – ianuarie 2013, 1) „O fugă” – martie 2013, 2) „Pe fugă” – aprilie 2013, 3) „Cel-ce-simte”- octombrie 2013, „Ghinion!” – mai 2013, „Greu de dezlegat” – martie 2014, „Rai nedorit” – septembrie 2014), fictiuni.ro („Adelina” – noiembrie 2013, „Teddy” – aprilie 2014, „Pre-Invazie” – mai 2014, „Lună albă, lună stacojie” în colaborare cu Lucian Dragoş Bogdan – mai, iunie 2014). Povestirea „Kowalski ’67” – antologia digitală a Gazetei SF 2014 „Bumerangul lui Zeeler”. Povestirea „Ghinion!” – antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013” coordonată de Alexandru Petria, editura Adenium. Poezia „9:noi” – Gazeta Cărţilor Ploieşti –Nr. 1-4, ianuarie 2015.

A debutat în volum în noiembrie 2015, cu romanul „Omul fluture”, scris în colaborare cu Lucian Dragoș-Bogdan. În tot buchetul literar al autoarei se mai adaugă și un nou volum apărut de curând la editura Tritonic intitulat „Himere”, e cel de-al patrulea roman din seria Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan, care mi-a fost dat să-l citesc; chiar dacă nu sunt la curent cu celelalte cărți firul acestuia nu mi-a îngreunat sarcina de a-l cunoaște pe eroul cărții în toată splendoarea sa. Cu toate că sunt foarte curioasă de primele volume.

Cartea „Himere” ne întâmpină furtunos cu o desfășurare cu foarte multe semne de întrebare. Un caz inedit și parcă desprins dintr-un film în care soții cad „săgetați” într-un mod misterios și care devine un caz ce se ramifică atrăgând după sine curiozități și presupuneri întortocheate. Acțiunea, intriga și așezarea tuturor pieselor m-a ținut pe jar iar deznodământul a fost exact cum și cât a trebuit pentru această carte genială din punctul meu de vedere.

… suspans cât cuprinde…

Ca să nu i se pară viața prea ușoară comisarului Anton Iordan într-o zi este abordat de o tânără pentru un caz inedit, flerul său nu dă greș iar evoluția este răvășitoare. Cum are un „nas fin” a depista senzaționalul această anchetă se dezvoltă într-o manieră ce îl surprinde atât pe acesta cât și pe inspectorul Sorin Matache, care preia în propriile mâini derularea anchetei. Însă o dată dat startul unui caz de aici se ramifică totul când se depistează că bărbatul căutat cu disperare de fiica sa nu e singurul; într-un tipar a unor bărbați între 40 și 50 ani, căsătoriți și mereu prin deplasări aceștia ajung să fie „împunși” cu o armă necunoscută și injectați cu un ser necunoscut ce le provoacă un subit atac de cord. Treptat ancheta se redirecționează în mai multe orașe din țară și implică mai mulți polițiști dornici să afle deznodământul. Anton Iordan cât și Sorin Matache sunt anchetatori cu un spirit de observație excepțional astfel aceștia trag niște concluzii, toate femeile celor decedați sau care au reușit să „scape” au un inel dubios de mare pe deget cu o culoare diferită a pietrei, toate au acasă biblioteci impresionante înțesate cu romane, dar și fac parte într-un grup de cititoare împătimite. Aparent parcă nimic nu le leagă până nu descoperă un nume, o iscoadă care pare ruptă din context dar care se întrevede din întuneric. Și totuși, toate soțiile bănuite de infracțiune au alibiuri solide, ba chiar de necontestat chiar dacă atitudinea unora lasă de dorit. Atunci cine? Cui îi este la îndemână moartea acelor bărbați? Cu ce scop? Oare e vorba de un criminal în serie? Sau o răfuială colectivă?

De la București la Ploiești, de la Buzău la Sibiu, și înaintând pe meleagurile Clujului autoarea ne arată un traseu al unor anchetări ample și sofisticate. Vom intra în mintea comisarului Iordan și vom creiona pe tabla minții un scenariu sinistru a unor văduve vesele ce în fel și chip și-au făcut un plan diabolic, unul de a lichida și a rămâne neatinse de observație. Însă nimic nu le scapă celor doi vulturi, nici Anton Iordan și nici Sorin Matache nu sunt ușor de luat cu zăhărelul iar anii de exercițiu își fac simțită prezența. Astfel toată cartea a fost o jonglare între bine și rău, între credibilitate și noțiunea de pericol ce a atins cote maxime. După cum am spus, o carte polițistă de excepție!

Cartea „Himere” este un thriller destul de antrenant, aceasta te ține în priză până la ultima pagină și, garantat, nu o poți lăsa din mâini. Crimele bine puse la punct, viclenia unor soții frustrate și însăși țeserea pânzei narațiunii fac ca să rămâi uimit de direcția textuală. Autoarea realizează o fină analiză a unei societăți în plină pandemie, dar și a tuturor neajunsurilor birocratice într-o Românie mânată de interese. Atmosfera dar și rapiditatea cu care se întretaie fiecare caz mi-a tăiat respirația, arătându-mi dibăcia autoarei de a croi un subiect inedit, unul de care m-a făcut dependentă!

Vă recomand cu drag cartea, dar și întreaga serie Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan, eu cu siguranță le voi citit!

Citind-o pe Lucia Verona. Cartea „Scena crimei”

Lucia Verona, care a absolvit Conservatorul de Muzică din București în 1972, este dramaturg și romancier și traduce și literatură universală. Din 2004, ea conduce secția dramaturgie a Asociației Scriitorilor din București. Lucia Verona a tradus în română mai multe piese de teatru de autori francezi, maghiari și englezi, inclusiv trei piese de Shakespeare. Ea scrie și thrillere, dedicând ca personaj o celebră soprană, detectiv amator cu mult fler. În prezent, piesa sa L’heririere (Moştenirea), o monodramă a cărei acţiune se petrece la Paris, se bucură de mare succes pe scenele din România.

Autoarea se mândrește cu un buchet literar impresionant printre care și seria Stella Marian-Harrington, volume cu un parcurs plin de mister și acțiune antrenantă. Astăzi vreau să vă vorbesc despre cartea „Scena crimei” care este a cincea din serie, o poveste ce m-a prins încă de la primele pagini și care a încins spiritul meu de observație. Toată pânza țesută de autoare a plăcut dorindu-mi să citesc și celelalte volume convinsă fiind că eroina a cărei nume poartă seria mă va face dependentă de genul thriller.

„O mirifică tornadă, plină de strălucire, spumoasă precum cea mai scumpă șampanie este savurosul personaj creat de Lucia Verona, Diva detectiv, protagonista seriei sale de romane policier, nimeni alta decât Stella (cum altfel?) Marian-Harrington, Stellissima, celebra soprană a cărei voce impostată și al cărei chiar mai celebru râs melodios: Ahahahaha! au devenit marca acestei memorabile glamorous detective, mereu în lumină, debordând de viață, talent, frumusețe și inteligență.”
Andreea Hedeș

Cartea înaintează prin desfășurarea unei crime, sau mai bine spus o tentativă de omor care ia amploare atrăgând după sine o otrăvire ce dă tonul unei scene a crimei, urmată de un accident menit să ascundă un secret și multe necunoscute care incing curiozitatea. Dar să încep cu începutul, pe scena unui teatru chiar înainte de spectacol o actriță și mai exact Diva a cărei prezentare e principală este găsită inconștiență și la un pas de moarte. Frica, neliniștea dar și panica planează în aer, însă nimeni nu-și dă frâu stărilor deoarece trebuie să ducă prezentația la bun sfârșit; iar cunoscuta soprană Stella apare fix la fix atunci în centul acestor furtuni ajutând ca piesa să fie interpretată într-un mare fel. Chiar dacă totul a decurs normal starea de „normalitate” lipsește cu desăvârșire, moartea mașinistului face din cei prezenți suspecți și martorii unor acțiuni ciudate, din actori modești ținta către răscolirea trecutul de care unii fug iar alții pur și simplu se îndepărtează tăcut. Însă ce este o anchetă, anume e acea răscolile de fapte, acea perturbare a liniștii dinaintea furtunii.

Stella alături de Agata Cristea, cea care de fapt a scris această piesă de teatru, „Diva în vacanță” sunt bune observatoare ce cot la cot pun piesele într-un puzzle complicat care până într-un sfârșit se așează tulburător, întortocheat dar și totodată incitant pentru firea lor excentrică. Analizează scena crimei prin ochiul lor fin luând fiecare personaj în parte aducând în față nu doar partea personală dar asezonând totul cu bârfe, picanterii dar și un trecut de care unii nu sunt mândri.

Întorsăturile ce au urmat de la scena crimei din teatru au fost pe măsura așteptărilor mele, am parcurs fiecare detaliu punându-mă în ipostaza acelui detectiv care alături de misterioasele femei a dezvăluit tuturor numele criminalului și încă ceva… o scrisoare ca o dezvăluire venită să pună lumină acolo unde doar cei ce înțeleg pot absoarbe mesajul agonic. Iar finalul, ador finalurile în care totul e într-o înțelegere neînțeleasă, într-o finalitate fără sfârșit și într-o descoperire ce parcă ar mai fi cu ceva semne de întrebare. Pentru asta iubesc cărțile thiller & mystery, și poate pentru acele detalii ce mă fac să merg cot la cot alături de personaje și să despic firul în patru pentru acea mulțumire proprie.

Cartea „Scena crimei” s-a dovedit a fi un volum plin de întorsături savuroase, de la personaje cu impact la momente pe care nu le aștepți; fiecare deznodământ mi-a arătat că această poveste a fost scrisă de un ochi fin și o minte antrenată să ne încâlcească nouă socotelile, să ne facă pe noi cititorii dependenți de lectură. Am fost fascinată de croirea crimelor și a inspectării de după, am zâmbit la replicile celor două femei ce s-au completat una pe alta, și am mers pas cu pas către ceva la care nu m-aș fi așteptat. Și chiar dacă aș fi vrut să intervin am rămas un spectator ce a ținut în mână cartea dar a cărei inimi a pulsat a curiozitate dezlănțuită, una care nu m-a lăsat să abandonez lectura, pentru că nu ai cum… ideea și suspansul a prevalat. Recomand cu drag volumul celor pasionați de acest gen literar dar și celor care doresc să citească o carte altfel, una ce nu doar că te scoate din rutina existențială dar și te provoacă pentru că e o carte vie ca text și ca intonație.