Citindu-l pe Thomas Enger. Cartea „Instinct criminal”

Thomas Enger (21 noiembrie 1973) este un scriitor și jurnalist norvegian. A crescut la Jessheim, dar acum locuiește în Oslo, unde lucrează ca jurnalist. A debutat cu cartea Skinndød în 2010. A fost prima carte dintr-o serie de cinci cărți despre jurnalistul Henning Juul. Seria a fost vândută de atunci în 30 de țări, iar cartea a fost nominalizată la premiul eDunnit 2012 în timpul CrimeFest 2012. El a câștigat Premiul UP de două ori, mai întâi în 2014 pentru The Evil Legacy, apoi în 2018 pentru Killer Instinct.

Thomas Enger este unul dintre cei mai buni scriitori ai genului Nordic Noir, iar Instinct criminal, cea mai bună carte a sa de până acum. Excepțională! – Ragnar Jonasson

Astăzi vreau să vă vorbesc anume despre această carte, și anume „Instinct criminal”, un roman polițist extrem de accelerat ce s-a jucat cu mintea mea apărut recent la Editura Tritonic. Acesta a fost ca o simfonie plină de note atât joase spre grave cât și din acelea duse la limita celor acute. O poveste ce s-a ramificat într-un mod unic chiar sub ochii mei aducându-mi în față un mister greu de descifrat!

Întâmplarea face ca după un concert ce a avut loc într-un liceul a unui orășel liniștit să se producă o dublă crimă. Oroarea aduce după sine evenimente de mult lăsate în urmă dar și răscolirea unor aspecte ce fac ca toată încărcătura acțiunii să cutremure percepțiile mele asupra înclinațiilor tinerilor adolescenți. Deci, cum am menționat, crima ce a stins viața celor două victime, o tânără în floarea vârstei și un solist al trupei ce a animat concertul ajung să fie spaima dar și curiozitatea întregului orășel. Toți încearcă să-și croiască propriile teorii dar și să arate cu degetul, fie în urma unor bârfe sau a unor frici lăuntrice greu de ținut în frâu fie din motiv de a încurca și mai mult anchetarea cazului. Iar cine poate fi suspectul decât cel care a avut un motiv, iar în cazul tinerei e nimeni altul decât prietenul, iubitul cel căruia i s-au dat papucii chiar nu de mult, și de ce acesta n-ar fi un motiv? Ba chiar unul cusut cu ață albă, unul care indică gelozie și posesivitate. Însă nimic din această turnură nu e ceea ce pare. Nici măcar acei care au un alibi concret.

Astfel,  fostul prieten al tinerei, Even Tollefsen începe să-și facă propriile investigații, să pună întrebări ba chiar să stârnească un val din partea colegilor după ce pune un text de condoleanțe pe pagina de socializare astfel scoțând criminalul din zona de confort urmând la scurt timp o altă crimă, una care practic nu se leagă de cele două. Sau cine știe, poate se prinde de acestea mai mult decât ne închipuim, pot doar să vă spun că în jurul întrebărilor lui Even se formează un vacuum ce fierbe un deznodământ mult peste înțelegerea multora. Unul care îl pune față în față cu un adevăr ce îl răvășește la propriu și îl face martor în fața unor chipuri ce vor decide o viață și un destin.

Și totuși întrebarea ce mi-a bântuit gândurile pe parcursul lecturii este, ce poate transforma un băiat într-un criminal?… încă îmi dă de gândit. Ce buton se apasă pe mintea acelui ce săvârșește o fărădelege de este impulsionat să ducă până la capăt un omor, o crimă săvârșită cu sânge rece într-o secvență de furie necontrolată? Dintr-o nelămurire în alta, dintr-un cadru tenebros în altul autorul ne pune în fața unor acțiuni ce răscolesc, ce te fac să dai un pas în spate pentru a analiza nu doar textul în sine ci și ceea ce a vrut să spună scriitorul. Care i-au fost emoțiile în urma cărora s-a născut această poveste ce a surprins plăcut.

Scrisă în două planuri, atunci și acum cartea a creat o punte dintre acel tânăr Even cu noi, cititorii de rând ce am așteptat cu sufletul la gură ba ca acesta să-și așeze gândurile într-o sală de judecată, ba să-și trăiască experiența ce îi va schimba în întregime prezentul și viitorul. Dintre atunci și acum se încheagă această carte ce ne prezintă nu doar greșelile ce ne marchează dar și cât de ușor putem claca, cum dintr-un simplu om poți ajunge părtaș la un omor, sau chiar un criminal fără remușcări. Cum un simplu adolescent poate ajunge călău doar adunând în el mai multe frustrări decât poate duce.

„Totuși, nu-l voi putea ierta niciodată. Și nici nu mai voiam să am de-a face cu el. O omorâse pe Mari.(…)”

Cartea „Instinct criminal” este un thriller literar captivant și inteligent, mâna antrenată a autorului a scos ce e mai bun din tot ce se putea scrie aducându-ne în față o poveste pe cât de emoționantă, tot pe atât de complicată ce a venit ca o introspecție la tot ce a fost și ce urmează să fie. Deși cartea a fost o lectură ușoară, trezindu-mă complet absorbită de personaje și de intrigă, fiecare punând picătură cu picătură ce au umplut foile cu mister totuși miezul și deznodământul mi-au lăsat un gust amar. Am realizat pe măsură ce citeam că îmi place acest zbucium textual din care ies întrebări; iar cot la cot cu eroul principal Even am deslușit acele taine care sau trebuiau lăsate în negura vremii sau scoase la lumină. Și mai ales am aflat cine e criminalul, cel care a fost în văzul tuturor.

„Instinct criminal” este un roman învăluit în mister într-un orășel în care liniștea ar trebui să troneze, o cartea cu iz de film noir ce m-a prins între filele ei și nu mi-a dat drumul decât la ultima bătaie a ciocanului într-o sală de judecată în care adevărul a atins cote ridicate tranșând suflete și zguduind un trecut, prezent și viitor. „Instinct criminal” e o carte pe care o recomand neîntârziat deoarece v-a plăcea instant datorită compoziției sale, a ideii în sine și a planului în care este plasată acțiunea.

Citind-o pe Tony Mott. Cartea „Nu dați cu pietre în Julieta”

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

”Aș fi vrut să pot spune despre ce e romanul. E un thriller, e răspunsul cel mai simplu. E despre alegeri. E despre mine și despre tine, despre Julieta din fiecare femeie și nevoia permanentă de iubire. E despre proiecții și despre a fi captiv în mecanisme întărite de timpuriu. E despre iubire și adevăr. ” (Tony Mott)

După cum vă amintiți primul volum „Julieta avea un pistol” ne creionează o acțiune în urma unui suicid înscenat ce duce la aflarea unor fapte complicate din domeniul medical, ramificarea ne direcționează pe pistele polițiste active ce se ocupă cu anchetarea morții Anei Stancu, un cardiolog de succes. Dintr-un scenariu în altul plonjăm spre cel de-al doilea volum „Un glonț pentru Julieta” , aici autoarea ne descrie amplu firea Anei din acel catalizator al pierderii și constrângerii, a limitelor și a singurătății ce doare. Cel de-al treilea volum „Nu dați cu pietre în Julieta” în schimb reîntregește poveștile aducându-ne eroi noi și vechi, chipuri cunoscute și mai puțin care ne oferă un sfârșit însă nu un final definitiv. Sau cine știe…

Cartea ne întâmpină furtunos, o moarte bizară duce din nou la răscolirea unor „substanțe” de mult sedimentate, însă acum totul se tulbură iar ce urmează îmi arată că o dată ramificat răul de el nu te mai scapi. După cum menționam decesul soției noului proprietar al clinicii Provita aduce după sine secrete din trecut; acuzatul e grădinarul de etnie romă care se nimerește la îndemână doar prin simplul fapt că e țigan. Ironia face ca să fie reprezentat de o avocată de aceeași etnie care încearcă să afle detalii ascunse și motivele care au dus la decesul patroanei, însă ce are de descoperit nu doar că stârnește vâlvă în jurul unor persoane influente dar și face ca grădinarul să moară subit. Brusc, suspect și lăsând multe semne de întrebare.

Treptat se află că suspectul i-a fost cândva pacient Anei Stancu, renumitul cardiolog și cercetător în jurul căreia s-au țesut intrigi și crime pline de oroare. Astfel aceasta este chemată la București pentru a scoate la iveală detalii tăinuite din lumea medicală, a distribuției de medicamente și nu numai. Ancheta ia amploare chiar sub ochii noștri, descoperim capuri de spionaj ce au multe taine ce „grăiesc” chiar și după ani, ni se arată spațiul găunos al sistemului medical și cel farmaceutic. Și nu numai, aflăm secrete de familie și caractere distorsionate în urma unor șocuri emoționale severe.

Chiar dacă o avem din nou pe Ana Stancu aceasta nu mai este punctul de pornire și nici cea care are întâietate. Autoarea a dat posibilitatea altor personaje să se dezvolte arătând și alte personalități, unele au avut o vulnerabilitate inocentă iar altele niște caractere definitorii pline de secrete. Ana de această dată pare mai căzută, mai departe de tot ce a fost și ce va fi, însă cu chibzuință ajută la anchetarea tuturor ba chiar și participă activ la găsirea înfractorilor, însă depărtarea îi este sortită, iar singurătatea o husă proprie cu care se învelește încă de la pierderea iubirii sale.

Acțiunea e din ce în ce mai pronunțată, pe lângă decesul soției proprietarului clinicii Provita aflăm și tainele unei familii, relații de rudenie rupte din timp ce se vor lămurite, cât și o dreptate ce își cere tribut. Cartea „Nu dați cu pietre în Julieta” s-a dovedit a fi un volum complex ce a reunit toate piesele aducându-mi în față o poveste destul de răsfirată care s-a împletit iscusit chiar în ochii mei producând o plăcere literară desăvârșită. Pot doar să mă bucur că am asistat la o anchetă în desfășurare ce a pătruns tacit în mintea mea creând scenarii fel de fel într-un magnetism polițist alert. Intriga și misterul au fost atât de bine gândite încât am fost ținută pe jar de la început până la sfârșit, iar acest aspect e de laudă pentru munca autoarei. Spre final pot adăuga că întreaga serie Ana Stancu a plăcut cu desăvârșire, toată în ansamblu a captivat atenția, oferindu-mi povești inedite ce mi-au pus mintea la contribuție.

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți din serie ale autoarei Tony Mott.

Citind-o pe Tony Mott. Cartea „Un glonț pentru Julieta”

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

Dacă pe primul volum  „Julieta avea un pistol” l-am terminat în câteva zile al doilea volum din serie a mers cu mult mai repede, și anume prin faptul că prima cartea a implantat în mintea mea o curiozitate amplificată de acțiunea în care se învârt personajele. „Un glonț pentru Julieta” continuă povestea eroilor din „Julieta avea un pistol”, însă adâncimea textuală scoate la iveală frici, necuvinte și un trecut răscolitor ce dă un alt ton cărții. 

„Un glonț pentru Julieta” păstrează acel scenariu în care cercetările în domeniul medical sunt punctul de pornire iar Ana Stancu e cea în jurul căreia se țes scenarii criminale. Proaspăt revenită dintr-un deces simulat aceasta își ia avânt în teoriile sale alături de iubitul său, însă ironia face ca în pasul său de glorie ea să primească un glonte iar David să fie ucis. Durerea atât de mult o îngenunchează încât practic se lasă în brațele muțeniei, a ignoranței și a negrului văduv.

Însă soarta și provocările ei nu se opresc aici, chiar dacă cu emoții vitregi, cu strădanii asupra pierderii proprii și a deziluziilor lăsate de o singurătate ce taie din ea, Ana alături de Nathan, un consilier psihologic încearcă să se reclădească, să adune cioburile sfărâmate din propria-i personalitate și să depășească tot și toate. Nu-i este ușor, o dată ajunsă pe mâna unei persoane experimentate aceasta răscolește trecutul însă îi e frică de a nu cădea din zborul viitorului. Își înțelege și acceptă prăpastia emoțională și ajunge să lupte la propriu cu ceea ce-a fost și ce urmează să devină, să renască din propria-i cenușă ca o pasăre Phoenix.

Pe lângă toată acțiunea propriu zisă pe Ana o descoperim din alt unghi, dacă în primul volum am preluat și am modelat-o din părerile altora aici vom vedea cu adevărat cine e Ana, cum e construită și ce scopuri o direcționează în viața și activitatea sa. Am apreciat îndârjirea sa de a merge la o locație de pregătire unde s-a întrecut pe sine, unde și-a lăsat inhibițiile și tristețile, acolo unde l-a cunoscut și pe Oscar, cel ce i-a devenit antrenor și om de suflet, acel bărbat care i-a fost umbră și mângâiere.

De cum își reia Ana lucrul totul ia amploare, parcă și pereții au urechi și parcă nici un secret nu poate fi sigilat. Moartea este prezentă peste tot, iar pericolul pândește de oriunde, iar Ana simte că nu este în siguranță. Senzația că este vânată îi aduce spaime mai ales că în inima ei simte răspunderea pentru fiecare omor în parte. Nu-i este ușor, însă încearcă să facă față presiunii, să nu pună la îndoială scopul său și direcția în care merge. Însă cât de complex nu ar gândi cei implicați cel ce lovește din umbră are scopuri mult mai personale. Cum se mai spune, cele mai mari războaie au fost făcute în numele banilor/puterii și a iubirii. Care au fost motivele din această carte vă îndemn să aflați, cert e că ceea ce uneori ni se pare banal în unele cazuri pentru alții pot fi catalizatorul în cele mai umbroase gesturi și porniri.

„Un glonț pentru Julieta” s-a dovedit a fi o carte a contrastelor, pe lângă intriga și misterul în jurul a celui ce pândește din umbră s-a conturat profilul emoțional al eroinei noastre. Finalul a fost unul neașteptat, ba chiar unul ce m-a lăsat fără cuvinte, doar cu mai multe frustrări și dorințe de a plonja la ultimul volum din serie. O carte ce m-a captivat din prima, aceasta a reușit să mă fascineze prin puterea cu care autoarea și-a construit personajele, personalități puternice ce au închegat o poveste extrem de credibilă, și cu elemente psihologice subtil presărate creând o atașare față de tot ce am descoperit printre file.

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți din serie ale autoarei Tony Mott.

Citind-o pe Tony Mott. Cartea „Julieta avea un pistol”

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

Julieta avea un pistol” este primul roman din seria Julieta care o are ca eroină pe Ana Stancu, scrisă de Tony Mott. O carte în care moartea iese în față și aduce după ea câțiva suspecți ce au întradevăr ce ascunde. Fiecare mânat după goana de senzațional își deapănă povestea în măsură ce înaintăm iar ce ne este dat să află e pur și simplu fenomenal.

Doru – ”Nu am omorât-o eu, îi datoram viața”
Akmal – ”Nu am omorât-o eu. Am iubit-o mai presus decât orice”
Carla – ”Nu am omorât-o eu, mi-as fi dorit să fiu ca ea”
Alina – ”Nu am omorât-o eu, chiar dacă mi-aș fi dorit asta”
Gabriel – ”Nu am omorât-o eu, mai bine mor eu.”
Monica – ”Nu am omorât-o eu, oricât de mult o uram”
Marius – ”Nu am omorât-o eu, depășisem situația”
David – ”Nu am omorât-o eu, era viața mea”

După cum am menționat o avem ca personaj principal pe Ana Stancu, un medic cardiolog român implicat într-o cercetare ce trezește interes internațional. Povestea ne întâmpină din start tumultos aducându-ne în față decesul subit al acesteia într-o manieră suspectă, aparent un suicid, însă cu prea multe necunoscute ce trezește suspiciuni poliției. Astfel, este anchetată fiecare persoană ce a avut contact direct sau indirect cu această, numele limitându-se la opt, opt suflete ce sau au iubit-o cu desăvârșire sau au urât-o cu înverșunare. Ironia face ca treptat pe lângă elucidarea morții Anei să aflăm ce impact a avut aceasta în viața fiecăruia pe rând, iar de aici formulându-ne propriile concluzii.

Cine ar avea vreun motiv să o ucidă pe Ana și de ce?

Într-o ramificare de ipoteze construite în baza lecturii ajungi parcă-parcă să arăți cu degetul vinovatul, însă nimic nu e ceea ce pare, nici chiar moartea sângeroasă a Anei. De la frământările fiecărui personaj în parte aflăm că Ana a fost o fire destul de puternică, una care nici în ruptul capului nu s-ar fi sinucis, și totuși, decesul este declarat, moartea planează în familia acesteia, și la toți pe care i-a cunoscut. Dintr-o agonie în alta cercetarea la care a lucrat defuncta parcă iese în evidență într-un mod calculat, parcă regizat în direcția de a ne atrage atenția. Un gong de pornire pentru o minte detectivistă. Însă misterul este dezvăluit la final, unul care mi-a lăsat impresia că încă nu toate cărțile au fost puse pe masă și că dozajul în a ni se devălui anumite detalii e cheie ce pleacă în celelalte volume.

Sinucidere sau crimă, aceasta e întrebarea definitorie, una la care ve-ți avea răspunsul; pot doar să vă spun că elementul surpriză vă v-a încurca ițele astfel că fie ve-ți fi mulțumiți de întorsăturile luate fie ve-ți fi răvășiți de direcția ce ni se indică spre final.

Și cu siguranță ați observat că nu am luat vorba de nici o Julieta, mai ales una cu pistol, ei- aici e o întreagă poveste țesută în jurul unei arome ce doar Ana o purta cu sine. Una care ia fost punct de pornire pentru autoare de a creiona un thriller accelerat mânat de imperfecțiunile unor vieți ce merg împotriva curentului. Un parfum ce a aromatizat o serie criminal de frumoasă.

Cartea „Julieta avea un pistol” a fost un roman cu tentă polițistă ce a cuprins în filmul său diverse caractere umane ce au pornit lupte cu sine însuși. Nu pot să trec cu vederea aspectele psihologice subtile ce au ieșit în evidență dar și granița dintre bine și rău, între iubire și ură, între corectitudine și incoerență. Ingeniozitatea regizării întregului scenariu este de lăudat, multe aspecte nici măcar nu le-am intuit, iar altele pe care le ghiceam au ieșit complet contrariu, ce a dat nota maximă pentru toată plăcerea mea de cititoare. Cartea m-a surprins cu desăvârșire, tot amestecul dintre mister, secrete, spionaj, anchete, oameni ce și-au spus povestea corelând cu Ana au dus lectura la un nivel ridicat de adorație. Abia aștept să citesc celelalte două volume din această serie.

„Julieta avea un pistol” s-a dovedit a fi o lectură plină de suspans și acțiune dirijată emoțional ce a plăcut încă de la primele pagini. Cartea poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți din serie ale autoarei Tony Mott.

Citindu-l pe Paul Pufan. Cartea „Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate”!

Ador să descopăr într-o carte acel suspans ce îmi fierbe sângele în vene, iubesc neasemuit combinarea aventurii cu iubirii, a necunoscutului cu creionarea de thriller, a amorului dus în pragul nebuniei și a răsplății finale. Astfel, cartea „Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate” de Paul Pufan apărută la editura SMART PUBLISHING mi-a deschis fundalul unei povești întortocheate menite să mă poarte într-un iureș de momente de întrebare, de jumătăți dintr-un întreg pe care nu le-am putut înțelege decât la finalul cel ce mi-a lăsat alte piese nepuse la locul cuvenit, iar acest aspect l-am luat drept o calitate originală a autorului.

Mulți vor să încalce legile morale, însă puțini sparg cu adevărat tiparele societății. Iar cei care reușesc să facă asta își creează un paradis desfrânat care trece dincolo de limitele spațio-temporale. James este un individ intrigat de ceața densă ce îi maschează trecutul. Hipnotizat de un tablou, descoperă o fereastră către familia sa. Astfel, în față, începe să i se țeasă o complexă poveste pătată de iubirea și drama unor oameni dezorientați emoțional. Dar este oare pregătit cu adevărat să-și descopere rădăcinile tulburătoare? Este oare capabil să înțeleagă esența întunecată din care se trage?

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi corp de apă

„Când toate gândurile tale vor fi întunecate și nesigure, iubito, eu îți voi fi alături pentru a te putea călăuzi. Timpul îți va arăta ce însemni pentru mine.”

Cartea „Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate” ne prezintă o dramă a unei familii în plin pocal al întunecimii, fiecare membru e împins pe la spate de orgolii, de răzbunare, instincte și interese nemărginite. Treptat facem cunoștință cu familia Lincoln, cu cei doi soți, Ashley și Nathaniel, cumnatul înfocat Mark Lincoln și prietena sa cât și alte personaje ce condimentează acțiunea. Autorul ne prezintă treptat eșecul conjugal al acestora și tendința fiecărui dintre soți de a găsi alinare în brațele altor parteneri. Ai zice nimic suspect, deoarece adulterul nu e un tabu sau nu suntem moraliștii cei care arată cu degetul, însă pentru Ashley pasiunea ajunge să fie alimentată de însăși cumnat iar această conjunctură face ca jocul să fie periculos. Cu toate că Mark are iubită, iar acesta îl susține în înclinarea acestuia către pictură, Mark este atras ca de un drog de frumoasa Ashley. Toate bune și frumoase până când într-o noapte o moarte suspectă trezește un lanț al crimelor și a cazurilor de o monstruozitate ce te depășește. Astfel nimic nu mai e la fel, nici amorul amanților, nici „celula familiei” pe care Nathaniel o susține de ochii lumii, nici chiar calmul în conac. Dintr-un episod în altul aflăm detalii ce îți taie respirația, totul îți pare neverosimul, iar unele personaje pur și simplu își pierd măștile pe drum arătându-și chipurile hidoase ale meschinătății.

Tânăra Ashley încearcă să nu fie atinsă de ceea la ce s-a supus în urma unui trecut ce o urmărește însă încarcerarea în această căsnicie nu i-a adus nimic bun, iar șantajul și dorința lipsă au dus-o în pragul unei depresii îndelungate scăldate în pahare de alcool. Manipularea e cheia acestei familii, dacă nu e unul e din partea altuia, dacă nu e cum trebuie e bun așa cum e, astfel zi de zi rezistența e ceea ce face ca fiecare în parte să se tolereze atât pe sine cât și pe ceilalți.

Știți de expresia…”trecutul te ajunge din urmă”, acesta e și drumul lui Ashley, e cea care își poartă trecutul după ea ca o văduvă a anilor, dar mai sunt și alții, umbre ale unor circumstanțe tragice dintr-un timp ce ar fi trebuit să se sedimenteze… însă nu, acele persoane prezente sunt niște minți perfide ce au scopul de a o deforma psihic ca răsplată a unor alegeri de apărare. Și totuși, nimic nu e ceea ce pare?

Autorul cu un scenariu de thriller ne surprinde frumos mai ales că pentru acesta e prima carte de debut; fiecare unduitură textuală a fost pe cât de dramatică pe atât încărcată de mister. Ni se aduce în față dramatismul patetic al bogaților, slăbiciunile lor și abundența cu care se laudă și cu care se îmbracă. Stilul de scriere e acaparator cu un final umbros ca un gong al devierilor existențiale purtate ca pe niște sechele dureroase acolo unde viitorul își cere tributul iar trecutul își suflă dârele de culoare într-un tablou viu abisal.

„Tristețea are plăcerile ei. Când dragostea pleacă din viața ta, rămâi vulnerabil din cauza abandonului. Când introspecția se instalează în minte, poți încerca să evadezi în muncă, în sex, în compania cuiva, în joc sau poți apela la diverse alte căi care te ajută să lupți și să nu cazi pradă deprimării. Cine a inventat iubirea a fost un sadic…”

Cum s-au așezat toate pe ordinea acestei scriituri vă îndemn să aflați, cert e că crimele nu s-au oprit aici, dezvăluirile au continuat iar șocul aflării unor fapte ajung să îngenuncheze și cele mai puternice personalități. Și încă un aspect, ve-ți putea afla în ce cadru se încadrează James Turner, bărbatul care face pași spre a-și afla originile…

„James se cutremură. Sufletul călător îi revenise cu tărie în trup, zdruncinându-i toate terminațiile nervoase. Șocul provocat de duritatea trecutului îl încremenise. (…)”