Citind-o pe Ioana S. Bogorodea. Cartea „nOMadă”

Ioana S. Bogorodea (născută în 1979, Tulcea), este licențiată a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie. Ioana S. Bogorodea a publicat proză scurtă în revistele „Vatra”, „Steaua Dobrogei” și „”Aspirații”, ultima fiind revista Colegiului Dobrogean „Spiru C. Haret” din Tulcea. A debutat cu volumul „Răzbunarea Sarei”, pentru care a primit premiul Editurii Rafet din Râmnicu Sărat în cadrul Festivalului Internațional „Titel Constantinescu”, ediția a 15-a, 2022. A primit premiul 3 pentru miniaturi narative la concursul de proză „Valentin Șerbu”, organizat de Centrul Cultural „Jean Bart”, Tulcea.

De câteva zile am finisat cartea „nOMadă” scrisă de Ioana S. Bogorodea și încă stau și îi analizez parcursul. Cu o acțiune total departe de ce am citit eu până acum acest thriller mi-a jonglat în fața ochilor un scenariu inedit, unul pe cât de fantastic tot pe atât de psihologic; scrierea a fost făcută cu o așa acuratețe textuală încât am fost prinsă printre rânduri. Am încercat pas cu pas alături de personaje să înțeleg mersul lucrurilor, să percep mutările și să anticipez mișcările într-un joc destul de întortocheat al sorții. Cu siguranță nu m-am așteptat ca natura acestei cărți să mă răscolească atât de mult.

O avem ca eroină pe Geanina, un spirit rătăcit care nu își găsește alinarea. Își cunoaște sfârșitul trupesc în cel mai atoce moment dar și face descoperirea de a migra către un alt corp. Această nouă abilitate o stârnește enorm de mult și realizează că cunoștințele sale în materie de psihologie și neurologie nu au fost în zadar, acum e hotărâtă mai mult ca niciodată să-și trăiască viața ca spirit nomad departe de limitările ce le-a avut în corpul original. E pregătită să facă din gazda sa un atuu pentru o nouă existență exploratoare. Însă rateurile nu întârzie să apară, parcă o pată neagră o încurcă să se bucure deplin de noile sale forme trupești, de la o bătrână bolnavă la un copil firav, de la un bărbat fugar la o femeie criminală… astfel, Geanina realizează că atingerea desăvârșită a păcii interioare e departe de a fi înfăptuită. Nici pe departe. Morții se țin de ea ca un șir de fantome gata să rupă din personalitatea sa, și cât de absurd nu ar suna, încă o șlefuiesc negativ îngropând în ea frica, nesiguranța, incertitudinea unui viitor. Zi după zi Geanina e gongul propriilor sale alegeri proaste, și totuși încă speră, la o tămăduire a sufletului prin iubire, prin împlinire… prin simpla noțiune a fericirii, o unică necunoscută în toată existența sa. Iar timpul trece, și nu îi este prieten deloc.

Ioana S. Bogorodea ne creionează un scenariu de film, aceasta redă cu o măiestrie aparte firea unică a eroinei cărții, lupta interioară cu ce a fost și ce a moștenit pe parcurs dar și experiența unor migrări în jurul cărora se vor deschide cărțile pentru înțelegerea absolută. Autoarea descrie atât de amănunțit cum cu fiecare mutare Geanina înțelege că e mai mult un „parazit” ce-și anihilează gazda, că e un impediment ce creează căderi de vieți iar undeva acolo ceva se întâmplă, poate o revelație, poate trezirea conștiinței încât realizezi că nu poți critica personajul, pentru că cine nu e dornic să mai trăiască încă un pic? Încă o zi. Încă o oră, încă o clipă. Eroina noastră încearcă să se prindă de viață … și mai exact de o viață fericită, iar acum mai mult ca niciodată simte că aici e aici, prezentul e palpabil ca și iubirea ce întotdeauna i-a fost străină. Și nu o putem condamna pentru asta.

„Din momentul în care am migrat prima oară, am devenit o ființă fără corp, un suflet fără casă. Mereu tolerată în viaţa şi trupul altcuiva, niciodată vioara principală a orchestrei. Atacată, urmărită, învinovăţită pentru greşelile tuturor. (…) Nu aşa îmi doresc să trăiesc.”

Cartea „nOMadă” s-a dovedit a fi o lectură destul de puternică. Impactul acesteia se resimte iar multitudinea de întrebări acaparează mintea chiar și după lecturarea acesteia. Pe lângă subiectul inedit însăși personajul a făcut ca întreg textul să fie într-o alertă continuă. Și totuși, ce știm de nomadism? … despre migrarea dintr-un trup în altul? După cum spuneam cartea debordează de neobișnuit, de inexplicabil și frenetic, iar toate în ansamblu duc mintea cititorului într-o lume total diferită iar acest aspect doar provoacă curiozitatea dar și dorința de a așeza piesele într-un puzzle final. Pentru a vedea întreg tabloul. Sunt sigură că acest roman va fi pe buzele multora, de ce spun asta… ei bine, însăși unicitatea scrierii vorbește de la sine dar și aspectele psihologice care sunt greu de trecut cu vederea, acestea întăresc convingerea că „nOMadă” e mai mult decât o carte, e o dezlănțuire de emoții, trăiri dar și neverosimil. Cartea e cărarea singuraticilor, e lumea căutătorilor dar și fereastra deschisă pentru cei ce vor mai mult. E lectura ce discret te ghidează spre un sens al vieții!

Citind-o pe Beatrice Seres. Cartea „Sindromul Yarmilla”

Zilele trecute am finisat o carte căreia îi atribui următorul citat: „Unele cărți trebuie gustate, altele devorate, dar numai unele trebuie mestecate și digerate în întregime” (Sir Francis Bacon). De ce acest citat?… ei bine, pentru că minunatul thriller „Sindromul Yarmilla” scris de Beatrice Seres nu doar că te lasă să-l pătrunzi ci te afundă cu mintea într-un labirint al necunoscutelor, și vrei parcă să-l străbați mai rapid, și totuși, o iei pas cu pas într-un joc al circumstanțelor. Și aștepți. Și acumulezi piesele dintr-un puzzle mult prea complex.

Cartea „Sindromul Yarmilla” s-a dovedit a fi o lectură foarte complexă, natura scrierii ne-a arătat comportamentul uman în toate tonurile posibile și imposibile. Căile creionate de autoare s-au ramificat demonstrându-ne că nimic nu e ceea ce pare, nici chiar moartea.

” Yarmillei îi era teribil de greu să se acomodeze cu calitatea pe care trebuia să o îndeplinească de față cu restul. Era ca și cum fiecare trăsătură și toate abilitățile care o defineau ca ființă umană se deterioraseră, lăsându-i împovărătoarea misiune de a le mima. „

O avem ca eroină pe Yarmilla, o tânără care în urma unui incident nereușit își implantează în minte ideea morții duse până la extreme. Zi de zi aceasta întreține starea latentă a pasivității prin trecerea în neființă, se complace într-o stare de melancolie fiind desprinsă de toate emoțiile lumești. Empatia i se transformă în indiferență, moralitatea îi îngheață undeva între zi și noapte iar iubirea capătă tonurile unui gri nevrotic. Vede încetul cu încetul în familie oameni care o limitează, care o împiedică să se ambaleze în noua sa formă a morții … și mai ales, subtil îi suspectează că ar avea legătură cu propria moarte. Într-un joc al sorții aceasta își leagă viața de un om pe cât de tăcut și cumpătat tot pe atât de periculos. Așa zisul soț printr-o manipulare ușor sesizabilă o folosește drept unealtă în scopuri criminale îndreptate către cei ce nu îi convin, iar treptat totul scapă de sub control. Yarmilla Morris se pierde și se regăsește, însă pe parcursul acestui drum spre sine moartea îi bate gongul ca o amintire că azi e mai decăzută ca ieri. Iar consecințele se vor resimți ca săgețile otrăvite. Viața tuturor se complică, suferința plutește și se îndesește ca o ceață înnecăcioasă. Și aduce cu sine imaginea unei lupte căzute în fața unor fapte inexplicabile. Dure, rupe dintr-un purgatoriu sufletesc.

Autoarea este o maestră în a se juca cu mințile noastre, aceasta ne-a oferit dincolo de o explicație pentru întreg comportament haotic al Yarmillei, și o perspectivă asupra minții umane și a personalităților multiple. Ajungi să te întrebi câți oameni aparent sănătoși cunoaștem și câte gesturi sunt sau nu rezultatul traumelor sau durerilor adunate pe parcursul anilor. Picătură cu picătură. Mici stopi ce se adună cu impact în subconștientul nostru. Apoi se revarsă, fie într-o direcție bună, fie atât de toxic încât nici cele mai lucide minți nu pot aduna un cuget ce s-a rătăcit în vâltoarea vieții. Apoi, ca în citatul sus menționat, pasajele cărțile… trebuie mestecate și digerate în întregime. Pentru că profunzimea e uneori dincolo de înțelegerea proprie. Iar claritatea lucrurilor e ca un duș rece venit atunci când te aștepți mai puțin.

Cartea „Sindromul Yarmilla” a fost o lectură de impact. A fost genul acela de thriller pe care nu l-am putut lăsa din mână până când nu l-am terminat punând cap la cap toată informația revărsată peste mine. Am savurat intens răsturnările de situație și modul în care autoarea a descris toate sentimentele prin care a trecut protagonista, toate zbuciumurile ei și nălucirea nebuniei în care se cufundă. Subiectul mi-a captat atenția încă din momentul în care am descoperit cartea, cine nu ar fi interesat să citească despre sindromul Cotard și manifestările lui, încă din facultate m-au pasionat înclinațiile deviante ale psihicului uman. Deci, cartea a avut toate elementele ca să mă prindă printre pagini. Recomand cartea „Sindromul Yarmilla” celor care caută suspansul împletit cu note psihologice, dar și viața fără retușuri în care toți ne regăsim fie ca actori fie ca spectatori.

Citindu-l pe Christoph Elbern. Cartea „Ucigașul din port”

Christoph Elbern, născut în 1960, a studiat germană și engleză și a lucrat mult timp ca jurnalist. A activat în poziții de conducere în diverse reviste – printre altele „Prinz” și „TV Movie”. Din 2010 conduce o agenție de comunicare corporativă în Kassel. Autorul a publicat deja numeroase romane polițiste sub pseudonimul Klaas Kroon. Anul 2022 însă îi aduce un nou roman istoric semnat chiar cu numele propriu; astfel „Ucigașul din port” devine prima carte dintr-o serie ce îi va purta semnătura fără jumătăți de măsură. Și nu doar aceasta, seria va fi un lanț de scrieri ce îl va avea ca protagonist pe bacteriologul Carl-Jakob Melcher, cel care va fi în epicentrul evenimentelor.

În romanul său „Ucigașul din port”, Christoph Elbern povestește despre un Hamburg al anilor 1904, despre perioada conflictelor dintre burghezie și proletariat dar și despre dezvoltarea ulterioară a criminalității. Dar în special se pune accent cum totul scapă de sub control în oraș iar un șir de morți arată că pericolul e undeva acolo. Că trecutul te poate ajunge din urmă, dar și că cea mai inocentă față poate să se transforme într-o nălucă hilară.

Întuneric. Teamă. Moarte.

Într-o perioadă din istorie destul de sensibilă Hamburgul se confruntă cu o situație fără precedent. Orașul este în tumult. Panica ia amploare atunci când în port, mai mulți bărbați sunt găsiți omorâți cu cruzime și marcați cu un semn ciudat sculptat în frunte. Poliția e în culmea delirului, iar atunci când Martin Bucher analizează o victimă observă niște semne dubioase ce ar însemna din rău în catastrofă, astfel acesta îl apelează pe fostul său coleg bacteriolog Carl-Jakob Melcher pentru a adeveri sau infirma unele teorii. Frica se confirmă, una dintre victime a contractat holeră, de unde?… și de la cine e un mister, însă de aici se țese o pânză destul de ramificată care îl are ca protagonist pe Carl-Jakob Melcher. Atmosfera se umbrește atunci când numărul de victime crește iar îndrăzneala ucigașului este ca o sfidare a organelor de ordine. Însă, ca doi „detectivi practicanți” Carl-Jakob Melcher și prietenul său polițist Martin Bucher îl caută pe criminal cu o râvnă aparte parcă de acest fapt ar conta chiar viața lor proprie. Detaliile prind contur, dezvăluirile unor martori îi îndreaptă către negustorii bogați, escroci de la drumul mare dar și revoluționari, figuri ce au răscolit cete de oameni pregătiți să înfrunte sistemul. Însă în drumul lor dau peste o suspiciune înspăimântătoare care lasă un gust amar, Carl-Jakob înțelege mai mult ca niciodată că a fost folosit într-un plan bine ticluit. De cine și de ce vă las pe voi să aflați. Cert e că, nimeni și nimic nu i-a pregătit pe cei doi camarazi de anchetă de finalul acestei aventuri, însă fiecare personaj în parte a învățat o lecție, fie cea de supraviețuire, fie acea care le-a deschis ochii la micile detalii ce fac diferența. Mai ales într-un moment în care mintea e confuză iar sentimentele nu lasă loc lucidității. Toate asezonate cu izul pericolului, cu cel a trecutului scoțos dar și a motivelor purtate dincolo de rațiune.

„Ucigașul din port” de Christoph Elbern a fost un roman cu o încărcătură aparte, acesta m-a atras încă de la început prin titlul sugestiv, care m-a făcut curioasă cu privire la conținutul său. Apoi ce am descoperit printre pagini a fost cu mult peste așteptările mele, tematica abordată de autor este aspră, dură și reflectă o societate găunoasă care își poartă pașii murdari peste tot împânzind glasul politic până în pânzele albe. Iar consecințele nu întârzie să apară, răzbunarea are tâișul ascuțit și privirea macabră. Și nu se știe dacă are început sau sfârșit. „Ucigașul din port” e acel tip de lectură care subliniază ideea cum un simplu om poate la un moment dat, în urma unor circumstanțe, să își schimbe felul de a fi și de a vedea lumea cu totul radical, să își redirecționeze toată puterea într-un punct toxic și să ia după sine vieți fără a avea remușcări. E cartea în care umanitatea se disecă în mii de bucați până a se ajunge să nu se mai găsească, rămânând doar acel abis al fricii, neznădejdii, întunecimii dar și a neputinței. Dacă aveți întrebări, cum?, de ce? sau în urma la ce?… vă îndemn la lectură, cartea „Ucigașul din port” are toate răspunsurile.

Citind-o pe Delia Mitroi. Cartea „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev”

Am dat startul noului an cu un roman extraordinar de bine scris, pe lângă povestea marcantă acesta te zdruncină din temelii arătând puterea lui azi și valorificând ziua de mâine. „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” de Delia Mitroi este cartea contrastelor, în care azi e o binecuvântare iar ieri un chin și poate mâine o speranță… de a rămâne în viață. Sincer, aici printre pagini nimic nu este simplu, fiecare cuvânt parcă sângerează, parcă orice eveniment te răcește în spate amintind că oricând totul se poate întoarce împotriva noastră. Că nu ești scutit de prăpăd fie că ești tânăr sau bătrân, fie că ai averi sau nu. Că ești străin sau un refugiat luat de valul disperării… în negura nopții.

„Iubirea noastră-i binecuvântare și blestem, desfătare și tortură, paradis și infern, în timpuri negre, de restriște și de nevoi.”

Într-o vreme tulbure a războiului ruso-ucrainean, izbucnit în 24 februarie 2022 două suflete se întâlnesc în circumstanțe dificile ce îi apropie mai mult decât își dau frâu liber să simtă. Atracția dintre ei îi face nesiguri, curioși dar și vulnerabili mai ales că ea, Oksana Kravets este ucraineancă dar și căsătorită … iar el, Serghei Mirov, este un militar rus venit să distrugă după comanda unui cotropitor. Acum însă ai zice că nu este loc de iubire într-un loc al haosului, unde bombardamentele distrug tot ce înseamnă frumos iar emoțiile vii sunt alungate ca muștele când praful incendiilor se ridică în aer iar moartea pândește la orice colț. Însă inimii nu-i poți ordona. Nici chiar atunci când totul se transformă în dabandadă, în râncedul scrum al unui război ce aduce după sine doar drumuri de cadavre. Iar în aceste timpuri furtunoase triunghiul amoros format de Oksana, soțul acesteia Taras și Serghei încearcă să supraviețuiască, să se accepte așa cum sunt și să treacă peste gelozii și aversiuni pentru a avea dreptul la încă o zi. În viață.

Supraviețuirea lor este o adevărată încercare iar succesul acestei realizări e că cei trei se țin împreună, fiecare înfrânându-și pornirile, domoblindu-și bătătile inimii pentru a da șansa unei noi zile. Chiar dacă cuvintele se spun cu jumătate de gură, chiar dacă ura se instalează ca o liană în jurul sufletului strângând dușmănii, priviri înciudate dar și nenumărate frici, mai ceva ca un ecou din infern. Și toate astea într-o Ucraină care nu va mai fi la fel, o țară care își deplânge morții, copii nevinovați, bătrânii costelivi, femeile pângărite și bărbații ce și-au pierdut speranța că se vor reuni într-un tot întreg atât ca familie cât și ca nație.

„Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” s-a dovedit a fi o carte atât de profundă, atât de dureroasă încât am făcut nenumărate pauze pentru a-mi liniști și îmblânzi tabloul ce mi-l crea imaginația. Povestea Oksanei și a lui Taras mi-a arătat cum din bine totul se poate întoarce împotriva ta, iar Serghei a fost acea verigă ce a reîntregit cumva acest tablou în tonuri violente îmblânzind pensula cu emoția sa unică de iubire și devotament către Oksana. Acea unică femeie ce i-a cucerit inima fără drept de apel, într-o Ucraină în plin război și ocupație. Destinele celor trei protagoniști se perindă într-un joc al sorții, fie într-o nevoie de protecție, fie într-o fugă de emoțiile ce i-ar putea îngenunchea, și totuși… ce e scris acolo sus se va înfăptui. Mai devreme sau mai târziu. Însă drumul lor e presărat de pericol la orice colț, războiul nu cruță pe nimeni, cum nici încrederea nu o poți dărui în stânga și în dreapta. Pentru că oricine poate avea masca răului pe chip producând cele mai grele orori, fără început și fără sfârșit. „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” e mai mult decât o carte, e o vibrare ce zguduie sufletul din adâncuri, empatizezi cu oricine se află în jocul murdar al unei minți criminale și parcă ai vrea să strângi cartea la piept în nevoia de a alina suferința celor ce se pierdă într-o mare de nenorociri. O carte ce va lăsa urme umede pe pleoape și va cere pauze pentru a privi în ansamblu viața, aici și acum în nevoia de a face o retrospectivă și a înțelege cât de norocoși suntem să fim bine, pur și simplu bine.

Recomand cu drag această carte, chiar dacă ne descrie ororile unui război ce se află la doar câțiva kilometri iar descrierile sunt atât de vii povestea de iubire dintre Oksana și Serghei ne alină suferința arătând și o altă monedă a unor timpuri vitregi. Am iubit finalul celor doi chiar dacă a avut un parcurs mult prea înfiorător… îmi rămâne sarcina să vă îndemn la lectură, veți avea parte de un thriller romantic cu o încărcătură aparte, una care vă va ține cu sufletul la gură!

Citind-o pe Aurelia Chircu. Cartea „Sâmbătă seara, în Cișmigiu”

De obicei în perioada sărbătorilor de iarnă adun tot mai multe titluri/subiecte tematice, astfel când am citit descrierea cărții „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” scrisă de Aurelia Chircu, nu am ezitat să o am pe noptiera mea. Așteptările mele au fost întreținute și de coperta destul de boemă ce mi-a înclinat imaginația în zona timpurilor în care se organizau baluri, se citeau poezii sub clar de lună și se prețuia perioada de curtare într-o formă delicată. Însă surpriza a venit pe parcurs, cu pași mici am pătruns într-o lume a misterului, a supranaturalului și a uneltirilor făcute cu multă viclenie toate asezonate cu perioada Crăciunului și a Anului Nou.

„Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi o poveste cu mult diferită de ce mi-am închipuit, aceasta mi-a încins sângele în vene și nu că ar fi romantică ci prin misterul ce s-a împletit cu situațiile neprevăzute, momentele de intrigă ce s-au aliniat alături de personajele puternic vizualizate cât și iubirea, în forma sa unică. Inegalabilă!

„Se apropiau Sărbătorile, dar ele nu veneau cu bucurie, ci cu temeri. (…)”

În perioada Sărbătorilor când se visează ursitul după ce se pune busuiocul sub pernă trei colege află că treptat bărbații sortiți dispar în circumstanțe dubioase ca apoi să fie găsiți morți. Natura crimelor rămâne un mister până se leagă ațele într-un tot întreg care scoate la iveală lucruri bizare. Anemona e cea în jurul căreia se țes tot felul de scenarii, ea sau mai bine spus familia ei e punctul de unde se trag toate pornirile unei vrăjitoare ce vrea să-și răzbune originea, numele, demnitatea. Pe un traseu lunecos eroii cărții se redescoperă, își acceptă esența felului lor dar și faptul că o dată deschisă cutia tainelor nimic nu va mai fi la fel. Că lumea răului e printre oameni iar răutatea poate crea punți cu iadul și demonii din adâncuri. Toate acestea într-un București ce se pregătește de Carnavalul Sărbătorilor de Crăciun unde unii sunt departe de a ști că forțele necurate se plimbă nestingherite pe străzi. Că dragostea poate avea două fețe iar sacrificiile de obicei se încheie cu cele mai aprige drame. Astfel, într-o tornadă de cuvinte povestea se înșiruiește parcă fără a cruța privirea cititorului completând orice gol cu o desfășurare energetică plină de fantasmagorii. Toate condimentate cu plimbări prelungi prin târgul din Cișmigiu acolo unde tinerii își ochesc sufletele pereche sau își desfată privirea cu cele mai enigmatice chipuri feminine.

Cartea „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi un historical romance plin de conținut. Pe lângă imaginea unui București al anului 1912 ce se pregătește de Carnavalul Sărbătorilor de Iarnă povestea ne conturează o înșiruire de evenimente pline de suspans. Moartea pândește la orice colț iar dragostea pe cât ar fi ea de înfloritoare aici în text e peste puterile multora, uneori prea puțină iar în lipsa ei se pot ticlui planuri meschine, de-a dreptul diabolice. Și toate într-un tablou în care răul își caută gazdă pentru a se înfăptui slova blestemelor. Chiar și în cele mai ciudate împrejurări. Pentru că umbrele se strecoară în suflet când ești mai vulnerabil și te rod pe înăuntru, cu fiecare zi tot mai mult. Iar această poveste ne accentuează acest aspect. Romanul „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi o lectură antrenantă, care mi-a dat fiori reci pe șira spinării atunci când mă așteptam mai puțin. Cartea a cuprins o poveste bine ticluită, imprevizibilă, care m-a prins printre file încă de la început conducându-mă pe un drum al nebănuitelor întorsături ce mi-au captat toată atenția. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, vă asigur că povestea merită toată atenția și că nu o veți lăsa din mână o dată ce o să pășiți pe drumul acestei scrieri.

Citind-o pe Carola Lovering. Cartea „Obsesie”

Carola Lovering este autoarea romanelor „Tell Me Lies”, „Too Good to Be True” și „Can’t Look Away”. Ea este absolventă a Colegiului Colorado, iar munca ei a apărut în New York Magazine (The Cut), Marie Claire, W Magazine, National Geographic, Outside și Yoga Journal, printre alte publicații. Romanul ei, Tell Me Lies, a fost adaptat într-un serial de televiziune pentru Hulu. Ea locuiește în Connecticut cu soțul ei și cei doi copii mici.

Datorită Editurii Niculescu am avut ocazia să citesc noua carte a autoarei Carola Lovering „Obsesie” (Can’t Look Away), ce am avut de descoperit printre pagini a fost mult peste așteptările mele. Intriga împletită cu o dragoste profundă a dat textului un conținut complex care a prins încă de la primele pagini. Carola Lovering ne oferă atât de multe în acest roman, de la pasiune la dezlănțuirea deznădejdii, de la nopți pline de mângâieri la dezolanța singurătății ce taie din suflet, de la agonie la extaz… totul condimentat cu speranțe, vise efemere dar și incertitudinea ce a plutit deasupra acțiunii. O carte ca o furtună ce vine să-ți spulbere liniștea, acaparând timpul ca o obsesie.

„În momentul în care ochii lui Jake i-au străpuns privirea, Molly a simțit în mod subconștient, într-un cotlon ascuns al inimii, că viața ei avea să se schimbe pentru totdeauna. „

Cartea ne aduce în față povestea tinerei Molly Diamond, în vârstă de douăzeci și trei de ani, o visătoare care dorește pe ascuns să devină scriitoare. Viața ei se schimbă radical atunci când într-o noapte la un concert în East Williamsburg, ea îi întâlnește privirea solistului, Jake Danner. Dintr-o singură clipă, dintr-o singură conexiune Molly și Jake se îndrăgostesc profund fără drept de apel, fără a-și da măcar seama că uneori dragostea poate avea două fețe. Iubirea lor se consumă lent însă e departe de a fi perfectă. Trecutul lui îl urmărește din umbră, dar și acea stare de vedetă ce îl presoară cu o poleială ce-l scoate din responsabilitatea unui iubit dornic de acea care îl așteptă cuminte acasă. Și totuși, Jake o surprinde pe Molly cu un cântec pentru ea și despre dragostea lor, o baladă care îi aduce succesul, dar și un pas mai aproape de secătuirea apropierii lor. Lunile, anii trec pe lângă ei, iar Molly realizează că Jake se transformă în tatăl ei, mereu absent, mereu cu gândul departe, mereu rupt de realitate, oare ea îl poate accepta așa? Ironia face ca depărtarea și concertele lui Jake să o facă pe Molly să-și pună în balanță emoțiile, dar și alegerile viitoare iar când în viața ei apare Hunter parcă totul e mai lucid ca niciodată. Și alege, acea decizie ce îi vine din adâncul sufletului și pe care o vede ca pe o portiță din negura întunecată a zilelor petrecute în agonie proprie. Și se simte liberă și înconjurată de un calm mult râvnit!

După multe schimbări și cărări bătătorite soarta sau acea obsesie greu de controlat îi aduce în același loc pe eroii cărții după câțiva ani buni, pe o Molly mai frământată de griji, pe un Jake mai rătăcit în propriile deziluzii, pe Hunter dar și acea care s-a jucat cu emoțiile tututor, Sabrina. Molly este fericită în căsnicia sa cu Hunter, ia fiica lor de cinci ani, Stella îndulcește traiul lor. Însă o dată cu apariția noilor „vecini” viața le este dată peste cap. Din nou se răscolește trecutul, iarăși se întrevăd lacrimi dar și o dezlânțuire de evenimente ce m-au ținut cu sufletul la gură. O dată zarurile aruncate jocul devine dur; secretele sunt pe cale să iasă la iveală. Sentimentele nerezolvate sunt pe cale să se reverse iar confruntările sunt din ce în ce mai avide. Și un lucru e clar, viața nimănui nu va mai fi la fel după aflarea adevărului!

Cartea „Obsesie” de Carola Lovering a fost o călătoie plăcută pentru mine. Pe lângă răsturnările de situație am surprins un limbaj și o formulare bine conturată care a adus lecturării acestei cărți o plăcere „cititorească”. Cartea s-a dovedit a fi pe cât de dramatică și romantică tot pe atât de alertă prin intriga ascuțită și acea obsesie dusă până în pânzele albe chiar și după ani. A fost o poveste plină de suspans și cu un iz de psihologie atunci când toxicitatea atingea cote maxime. Am apreciat finalitatea cea în care Sabrina a depășit atașamentul său bolnav pentru Jake și pornirea sa violentă îndreptată către Molly dar și alegerile făcute de eroina cărții. Totul a fost o explozie de emoții, de validare a acțiunilor dar și a dorinței de a mai exista o a doua șansă. Toate în ansamblu au făcut din această lectură o operă bine închegată și pregătită să absoarbe privirea și atenția cititorului. Să uimească integral și să țină cu sufletul la gură orice privire curioasă. Recomand cu drag acest thriller de dragoste deosebit, o să primiți o adevărată plăcere citindu-l!