Citindu-l pe Thomas Enger. Cartea „Instinct criminal”

Thomas Enger (21 noiembrie 1973) este un scriitor și jurnalist norvegian. A crescut la Jessheim, dar acum locuiește în Oslo, unde lucrează ca jurnalist. A debutat cu cartea Skinndød în 2010. A fost prima carte dintr-o serie de cinci cărți despre jurnalistul Henning Juul. Seria a fost vândută de atunci în 30 de țări, iar cartea a fost nominalizată la premiul eDunnit 2012 în timpul CrimeFest 2012. El a câștigat Premiul UP de două ori, mai întâi în 2014 pentru The Evil Legacy, apoi în 2018 pentru Killer Instinct.

Thomas Enger este unul dintre cei mai buni scriitori ai genului Nordic Noir, iar Instinct criminal, cea mai bună carte a sa de până acum. Excepțională! – Ragnar Jonasson

Astăzi vreau să vă vorbesc anume despre această carte, și anume „Instinct criminal”, un roman polițist extrem de accelerat ce s-a jucat cu mintea mea apărut recent la Editura Tritonic. Acesta a fost ca o simfonie plină de note atât joase spre grave cât și din acelea duse la limita celor acute. O poveste ce s-a ramificat într-un mod unic chiar sub ochii mei aducându-mi în față un mister greu de descifrat!

Întâmplarea face ca după un concert ce a avut loc într-un liceul a unui orășel liniștit să se producă o dublă crimă. Oroarea aduce după sine evenimente de mult lăsate în urmă dar și răscolirea unor aspecte ce fac ca toată încărcătura acțiunii să cutremure percepțiile mele asupra înclinațiilor tinerilor adolescenți. Deci, cum am menționat, crima ce a stins viața celor două victime, o tânără în floarea vârstei și un solist al trupei ce a animat concertul ajung să fie spaima dar și curiozitatea întregului orășel. Toți încearcă să-și croiască propriile teorii dar și să arate cu degetul, fie în urma unor bârfe sau a unor frici lăuntrice greu de ținut în frâu fie din motiv de a încurca și mai mult anchetarea cazului. Iar cine poate fi suspectul decât cel care a avut un motiv, iar în cazul tinerei e nimeni altul decât prietenul, iubitul cel căruia i s-au dat papucii chiar nu de mult, și de ce acesta n-ar fi un motiv? Ba chiar unul cusut cu ață albă, unul care indică gelozie și posesivitate. Însă nimic din această turnură nu e ceea ce pare. Nici măcar acei care au un alibi concret.

Astfel,  fostul prieten al tinerei, Even Tollefsen începe să-și facă propriile investigații, să pună întrebări ba chiar să stârnească un val din partea colegilor după ce pune un text de condoleanțe pe pagina de socializare astfel scoțând criminalul din zona de confort urmând la scurt timp o altă crimă, una care practic nu se leagă de cele două. Sau cine știe, poate se prinde de acestea mai mult decât ne închipuim, pot doar să vă spun că în jurul întrebărilor lui Even se formează un vacuum ce fierbe un deznodământ mult peste înțelegerea multora. Unul care îl pune față în față cu un adevăr ce îl răvășește la propriu și îl face martor în fața unor chipuri ce vor decide o viață și un destin.

Și totuși întrebarea ce mi-a bântuit gândurile pe parcursul lecturii este, ce poate transforma un băiat într-un criminal?… încă îmi dă de gândit. Ce buton se apasă pe mintea acelui ce săvârșește o fărădelege de este impulsionat să ducă până la capăt un omor, o crimă săvârșită cu sânge rece într-o secvență de furie necontrolată? Dintr-o nelămurire în alta, dintr-un cadru tenebros în altul autorul ne pune în fața unor acțiuni ce răscolesc, ce te fac să dai un pas în spate pentru a analiza nu doar textul în sine ci și ceea ce a vrut să spună scriitorul. Care i-au fost emoțiile în urma cărora s-a născut această poveste ce a surprins plăcut.

Scrisă în două planuri, atunci și acum cartea a creat o punte dintre acel tânăr Even cu noi, cititorii de rând ce am așteptat cu sufletul la gură ba ca acesta să-și așeze gândurile într-o sală de judecată, ba să-și trăiască experiența ce îi va schimba în întregime prezentul și viitorul. Dintre atunci și acum se încheagă această carte ce ne prezintă nu doar greșelile ce ne marchează dar și cât de ușor putem claca, cum dintr-un simplu om poți ajunge părtaș la un omor, sau chiar un criminal fără remușcări. Cum un simplu adolescent poate ajunge călău doar adunând în el mai multe frustrări decât poate duce.

„Totuși, nu-l voi putea ierta niciodată. Și nici nu mai voiam să am de-a face cu el. O omorâse pe Mari.(…)”

Cartea „Instinct criminal” este un thriller literar captivant și inteligent, mâna antrenată a autorului a scos ce e mai bun din tot ce se putea scrie aducându-ne în față o poveste pe cât de emoționantă, tot pe atât de complicată ce a venit ca o introspecție la tot ce a fost și ce urmează să fie. Deși cartea a fost o lectură ușoară, trezindu-mă complet absorbită de personaje și de intrigă, fiecare punând picătură cu picătură ce au umplut foile cu mister totuși miezul și deznodământul mi-au lăsat un gust amar. Am realizat pe măsură ce citeam că îmi place acest zbucium textual din care ies întrebări; iar cot la cot cu eroul principal Even am deslușit acele taine care sau trebuiau lăsate în negura vremii sau scoase la lumină. Și mai ales am aflat cine e criminalul, cel care a fost în văzul tuturor.

„Instinct criminal” este un roman învăluit în mister într-un orășel în care liniștea ar trebui să troneze, o cartea cu iz de film noir ce m-a prins între filele ei și nu mi-a dat drumul decât la ultima bătaie a ciocanului într-o sală de judecată în care adevărul a atins cote ridicate tranșând suflete și zguduind un trecut, prezent și viitor. „Instinct criminal” e o carte pe care o recomand neîntârziat deoarece v-a plăcea instant datorită compoziției sale, a ideii în sine și a planului în care este plasată acțiunea.

Citindu-l pe Bogdan Teodorescu. Cartea „Călătorii prin izolare- Mâncăruri din continente”

Bogdan Teodorescu s-a născut în 1963 într-o familie de intelectuali români – tatăl său, eminent profesor de limbă și literatură română probabil cel care i-a deschis gustul pentru literatură și pentru actul scrierii. Deși îndreptat mai mult către aplicații științifice, scrie poezie și este laureat, în 1982, al premiului de debut oferit de Editura Albatros. Dar volumele sale nu apar până după 1989.

A fost membru al cenaclului Universitas precum și redactor-șef al revistei Tinerama.
Din 2004 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cărți publicate: Inofensivii Beatlesi (1984); Copiii teribili nu învață istoria (1991); Cea mai bună dintre lumile posibile – Marketingul politic în România (1990 – 2005); Dacic Parc (2005); 12/XII: Revoluția portocalie în România (2006); Cinci milenii de manipulare (2007) și multe altele.

Anul 2020 îi aduce o nouă publicație la editura Tritonic, o carte menită să pună punctele pe „i”, „Călătorii prin izolare- Mâncăruri din continente” subliniază atât situația actuală condimentată cu exotismul bucatelor cât și călătoriile menite să lase amprente, fie plăcute sau mai puțin. „Călătorii prin izolare. Mâncăruri din continente” este a treia carte din serie (dedicată mai ales mâncărurilor din lumea largă), dar pornită din alte motivații și scrisă în alte condiții. Cele pe care le cunoaștem cu toții sub numele de Pandemia covid.

„Dacă tot stau în casă, dacă tot mă pierd în vocile din spațiul public care în diverse tonalități îmi anunță Apocalipsa sau, măcar, probabilitatea ei, de ce să nu fac ce face orice copil închis în casă. Să-mi amintesc lucruri frumoase și să visez la timpuri mai bune.”

Autorul ca un colecționar adună cu fiece călătorie amintiri, experiențe și filosofii culturale din fiecare colț al lumii trecut pe lista de vizitat. Într-o notă a situației pandemice viața nu se oprește aici, iar autorul ne îndeamnă să-i urmăm pașii prin Mexic, Vietnam, Scoția, Slovacia sau China, și nu doar, locuri care i-au trezit pupilele gustative sau i-au marcat viziunea asupra a tot ce la înconjurat. Locuri în care orice, oriunde, oricând poate să fie sau spectator, piesă într-un joc străin sau poate fi acel ce absoarbe fără rețineri sucul din viață într-un spectru gastronomic de invidiat.

Dintr-o zi la alta, dintr-o situație în alta totul trece prin stomac. Astfel autorul combină delicatesele culinare cu povești fără retușuri. Ironiile picante nu au absentat nici acel umor care a dat un tonus activ lecturii, ce mi-a plăcut cel mai mult au fost poveștile adunate piesă cu pise și puse pe tavă într-o modalitate originală, raportate la prezentul care nu e nici pe departe unul înbucurător.

Cartea „Călătorii prin izolare- Mâncăruri din continente” a fost o lectură ce mi-a trezit pofta de a călători, de a experimenta culinar și de a privi altfel ceea ce ni se impune limitativ de societate și mediu la zi. Am parcurs cu seninătate pasajele descriptive din fiecare locație și am încercat să nu cad tentației de a privi pe internet felurile de bucate prezentate. Și nu au fost puține, vă asigur. Am pătruns prin solidificarea textuală și am luat doar partea pozitivă, și în special plăcerea de a absorbi tradiții în orice zonă menționată dând cumva la o parte aspectele legate de covid, boală și unele paranteze politice. Per ansamblu cartea a fost un drum presărat cu povești ce au ținut isonul către noi descoperiri exotice.

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți semnate de Bogdan Teodorescu.

Citind-o pe Tony Mott. Cartea „Nu dați cu pietre în Julieta”

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

”Aș fi vrut să pot spune despre ce e romanul. E un thriller, e răspunsul cel mai simplu. E despre alegeri. E despre mine și despre tine, despre Julieta din fiecare femeie și nevoia permanentă de iubire. E despre proiecții și despre a fi captiv în mecanisme întărite de timpuriu. E despre iubire și adevăr. ” (Tony Mott)

După cum vă amintiți primul volum „Julieta avea un pistol” ne creionează o acțiune în urma unui suicid înscenat ce duce la aflarea unor fapte complicate din domeniul medical, ramificarea ne direcționează pe pistele polițiste active ce se ocupă cu anchetarea morții Anei Stancu, un cardiolog de succes. Dintr-un scenariu în altul plonjăm spre cel de-al doilea volum „Un glonț pentru Julieta” , aici autoarea ne descrie amplu firea Anei din acel catalizator al pierderii și constrângerii, a limitelor și a singurătății ce doare. Cel de-al treilea volum „Nu dați cu pietre în Julieta” în schimb reîntregește poveștile aducându-ne eroi noi și vechi, chipuri cunoscute și mai puțin care ne oferă un sfârșit însă nu un final definitiv. Sau cine știe…

Cartea ne întâmpină furtunos, o moarte bizară duce din nou la răscolirea unor „substanțe” de mult sedimentate, însă acum totul se tulbură iar ce urmează îmi arată că o dată ramificat răul de el nu te mai scapi. După cum menționam decesul soției noului proprietar al clinicii Provita aduce după sine secrete din trecut; acuzatul e grădinarul de etnie romă care se nimerește la îndemână doar prin simplul fapt că e țigan. Ironia face ca să fie reprezentat de o avocată de aceeași etnie care încearcă să afle detalii ascunse și motivele care au dus la decesul patroanei, însă ce are de descoperit nu doar că stârnește vâlvă în jurul unor persoane influente dar și face ca grădinarul să moară subit. Brusc, suspect și lăsând multe semne de întrebare.

Treptat se află că suspectul i-a fost cândva pacient Anei Stancu, renumitul cardiolog și cercetător în jurul căreia s-au țesut intrigi și crime pline de oroare. Astfel aceasta este chemată la București pentru a scoate la iveală detalii tăinuite din lumea medicală, a distribuției de medicamente și nu numai. Ancheta ia amploare chiar sub ochii noștri, descoperim capuri de spionaj ce au multe taine ce „grăiesc” chiar și după ani, ni se arată spațiul găunos al sistemului medical și cel farmaceutic. Și nu numai, aflăm secrete de familie și caractere distorsionate în urma unor șocuri emoționale severe.

Chiar dacă o avem din nou pe Ana Stancu aceasta nu mai este punctul de pornire și nici cea care are întâietate. Autoarea a dat posibilitatea altor personaje să se dezvolte arătând și alte personalități, unele au avut o vulnerabilitate inocentă iar altele niște caractere definitorii pline de secrete. Ana de această dată pare mai căzută, mai departe de tot ce a fost și ce va fi, însă cu chibzuință ajută la anchetarea tuturor ba chiar și participă activ la găsirea înfractorilor, însă depărtarea îi este sortită, iar singurătatea o husă proprie cu care se învelește încă de la pierderea iubirii sale.

Acțiunea e din ce în ce mai pronunțată, pe lângă decesul soției proprietarului clinicii Provita aflăm și tainele unei familii, relații de rudenie rupte din timp ce se vor lămurite, cât și o dreptate ce își cere tribut. Cartea „Nu dați cu pietre în Julieta” s-a dovedit a fi un volum complex ce a reunit toate piesele aducându-mi în față o poveste destul de răsfirată care s-a împletit iscusit chiar în ochii mei producând o plăcere literară desăvârșită. Pot doar să mă bucur că am asistat la o anchetă în desfășurare ce a pătruns tacit în mintea mea creând scenarii fel de fel într-un magnetism polițist alert. Intriga și misterul au fost atât de bine gândite încât am fost ținută pe jar de la început până la sfârșit, iar acest aspect e de laudă pentru munca autoarei. Spre final pot adăuga că întreaga serie Ana Stancu a plăcut cu desăvârșire, toată în ansamblu a captivat atenția, oferindu-mi povești inedite ce mi-au pus mintea la contribuție.

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți din serie ale autoarei Tony Mott.

Citind-o pe Tony Mott. Cartea „Un glonț pentru Julieta”

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

Dacă pe primul volum  „Julieta avea un pistol” l-am terminat în câteva zile al doilea volum din serie a mers cu mult mai repede, și anume prin faptul că prima cartea a implantat în mintea mea o curiozitate amplificată de acțiunea în care se învârt personajele. „Un glonț pentru Julieta” continuă povestea eroilor din „Julieta avea un pistol”, însă adâncimea textuală scoate la iveală frici, necuvinte și un trecut răscolitor ce dă un alt ton cărții. 

„Un glonț pentru Julieta” păstrează acel scenariu în care cercetările în domeniul medical sunt punctul de pornire iar Ana Stancu e cea în jurul căreia se țes scenarii criminale. Proaspăt revenită dintr-un deces simulat aceasta își ia avânt în teoriile sale alături de iubitul său, însă ironia face ca în pasul său de glorie ea să primească un glonte iar David să fie ucis. Durerea atât de mult o îngenunchează încât practic se lasă în brațele muțeniei, a ignoranței și a negrului văduv.

Însă soarta și provocările ei nu se opresc aici, chiar dacă cu emoții vitregi, cu strădanii asupra pierderii proprii și a deziluziilor lăsate de o singurătate ce taie din ea, Ana alături de Nathan, un consilier psihologic încearcă să se reclădească, să adune cioburile sfărâmate din propria-i personalitate și să depășească tot și toate. Nu-i este ușor, o dată ajunsă pe mâna unei persoane experimentate aceasta răscolește trecutul însă îi e frică de a nu cădea din zborul viitorului. Își înțelege și acceptă prăpastia emoțională și ajunge să lupte la propriu cu ceea ce-a fost și ce urmează să devină, să renască din propria-i cenușă ca o pasăre Phoenix.

Pe lângă toată acțiunea propriu zisă pe Ana o descoperim din alt unghi, dacă în primul volum am preluat și am modelat-o din părerile altora aici vom vedea cu adevărat cine e Ana, cum e construită și ce scopuri o direcționează în viața și activitatea sa. Am apreciat îndârjirea sa de a merge la o locație de pregătire unde s-a întrecut pe sine, unde și-a lăsat inhibițiile și tristețile, acolo unde l-a cunoscut și pe Oscar, cel ce i-a devenit antrenor și om de suflet, acel bărbat care i-a fost umbră și mângâiere.

De cum își reia Ana lucrul totul ia amploare, parcă și pereții au urechi și parcă nici un secret nu poate fi sigilat. Moartea este prezentă peste tot, iar pericolul pândește de oriunde, iar Ana simte că nu este în siguranță. Senzația că este vânată îi aduce spaime mai ales că în inima ei simte răspunderea pentru fiecare omor în parte. Nu-i este ușor, însă încearcă să facă față presiunii, să nu pună la îndoială scopul său și direcția în care merge. Însă cât de complex nu ar gândi cei implicați cel ce lovește din umbră are scopuri mult mai personale. Cum se mai spune, cele mai mari războaie au fost făcute în numele banilor/puterii și a iubirii. Care au fost motivele din această carte vă îndemn să aflați, cert e că ceea ce uneori ni se pare banal în unele cazuri pentru alții pot fi catalizatorul în cele mai umbroase gesturi și porniri.

„Un glonț pentru Julieta” s-a dovedit a fi o carte a contrastelor, pe lângă intriga și misterul în jurul a celui ce pândește din umbră s-a conturat profilul emoțional al eroinei noastre. Finalul a fost unul neașteptat, ba chiar unul ce m-a lăsat fără cuvinte, doar cu mai multe frustrări și dorințe de a plonja la ultimul volum din serie. O carte ce m-a captivat din prima, aceasta a reușit să mă fascineze prin puterea cu care autoarea și-a construit personajele, personalități puternice ce au închegat o poveste extrem de credibilă, și cu elemente psihologice subtil presărate creând o atașare față de tot ce am descoperit printre file.

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți din serie ale autoarei Tony Mott.

Citind Povestiri reunite de Tony Mott și Bogdan Hrib. Noir de Brașov!

Nu e un secret faptul că sunt fascinată de cărțile editurii Tritonic, încet încet îmi adun o adevărată bogăție în bibliotecă iar acest lucru îmi bucură ochii. Iar cu fiecare poveste citită constat faptul că literatura contemporană e bună de tot. Zilele acestea m-am delectat cu thriller-ul „Noir de Brașov”, o serie de povestiri reunite de Tony Mott și Bogdan Hrib într-o carte plină de suspans și acțiune.

„Aventura volumelor colective „Noir de…” a pornit de la o… editură americană care și-ar fi dorit un „Bucharest Noir” cu 10 povestiri, corecte politic, reprezentând geografic uniform suprafața capitalei, cu autori de toate genurile, religiile, vârstele și rasele… (…) Acum a venit, în fine, momentul pentru „Noir de Brașov”. Inițial gândit ca un uriaș volum cu titlul „Noir de Transilvania”, proiectul a fost regândit într-o formă mai concentrată, lăsând loc în viitor unor posibile dezvoltări punctuale.

Cartea „Noir de Brașov” conține zece povestiri, cu zece autori și un singur oraș, fiecare relatare e unică în felul său și atrage, eu am rămas cuprinsă de un magnetism acaparator. Aș putea spune că tot ce a curprins cartea e un adevărat buchet de scriituri și povești faine. Iar pe lângă toate mi-a întărit ideea că îmi place să citesc antologiile, deoarece sunt ușor de parcurs, în câteva pagini afli misterul și deznodământul, afli povestea dar și dedesubturile ce nu te perpelesc atât de mult cum ar face o poveste de câteva sute de pagini. De plictiseală sau texte de umplutură nici vorbă, aici a fost totul de conținut, idei solid înșiruite ce au dat acestui volum o valoare incontestabilă în ochii mei.

Toate povestirile reunite au avut un punct de pornire, Brașovul le-a adunat într-un punct ramificându-le prin diverse locuri, cu diverse persoane și intrigi ce au lăsat sau semne de întrebare sau misticul ce a planat substanțial pornind acea dorință de mai mult, parcă pe unele epistole le-aș vrea detaliate iar pe altele lăsate așa, la voia imaginației mele. După cum am menționat Brașovul e începutul tuturor începuturilor, autorii ne poartă pe Strada Sforii până la centrul vechi, de la Biserica Neagră la colțurile cele mai întunecate acolo unde „viața ți-o dă la temelie” de nu te vezi.

Astfel, într-un ritm alert „Noir de Brașov” este frământat în suspans și lăsat să crească în momente critice având menirea să mă zguduie emoțional, să mă lase fără replică ba chiar și să mă pună în ceața unor secrete pe care ar fi mai bine să le las acolo unde sunt. Mi-a plăcut ideea acestor povești una ca una înșiruite după bunul plac ce și-au atins scopul, de a plăcea, oricare dintre aceste zece pot fi citite în ordinea dorită fără a se simți că ai pierde o înșiruire, pot fi citite cum doriți însă admirate ca atare deoarece sunt unice și originale în felul lor. O carte ce nu doar că te va purta pe stradelele Brașovului dar îți va da la o parte cortina spre a-ți prezenta oamenii cu toate fricile lor, cu realizările, cu temerile venite la pachet cu viața în tot coloritul ei cât și „cum se nasc poveștile” într-un oraș viu de la poalele munților!

Recomand cartea celor ce îndrăgesc genul mystery & thriller, eu am primit o adevărată plăcere.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „MYSTERY Povestiri reunite de TONY MOTT BOGDAN HRIB Emilia toma ഷ te Lucian DragoÈ BOGDAN Fata cu rochii înflorate Lucian Dragos BOGDAN Èase Teodora MATEI Inima Castelului Teodora MATEI castel Teodora MATEI Stăpănol casielului Tony Mott DOI Snts NOIR de BRAŞOV BOGDAN HRIB reziliență BOGDAN HRIB ultima fotografie”