Citind-o pe Teodora Vescan. Cartea „Despre vii numai de rău”

Teodora Vescan a fost la cursuri de creative writing pe când avea 15 ani, iar la 16 a urmat cursurile de scenariu/regie/producție de film susținute de scenarista și regizoarea Iulia Rugină. Autoarea este studentă la psihologie la facultatea Titu Maiorescu. Aceasta a debutat cu romanul „Despre Morți Numai de Bine”, o carte surprinzătoare prin stilul direct dar și comun generației actuale care a surprins multe arii psihologice dar și sociale. Cartea m-a răscolit cu desăvârșire, însă volumul doi mi-a depășit așteptările. „Despre vii numai de rău” a întrecut cu mult acțiunea primului volum și a reîntregit opera printr-o jonglare de evenimente total neprevăzute; dacă prima carte ne conturează viața unor adolescenți rebeli ce vor să-și găsească o definire a personalității proprii… ce ne așteaptă în „Despre vii numai de rău” e evoluția prin depășirea termenului de „normal”, de „firesc”, de cotidian. Aici realitatea se împletește cu fantasticul aducându-ne în față un text efervescent ce te face să trăiești intens orice umbră, orice apus și răsărit, orice senzație.

„Mori draga mea/ Iubita mea cu frunte de octombrie/ Cuprinsă ca-n icoane/ De nimb rotund de moarte.”

„Mori, dragul meu/ Va fi atât de bine/ Vei rămâne numai cu mine/ Tu, cel născut din cuvânt/ Vei cunoaște gust de pământ.”

Încă din primul volum aflăm cum viețile a doi tineri total opuși ca personalitate se intersectează într-un mod bizar și crează o legătură prin timp și spațiu. De la acea înmormântare bizară Mina vede în Cristi acel punct de sprijin într-o viață mult prea trasată de linii fixe. El e perfectul imperfect ce stârnește vâlvă, repulsie, ce stârnește ură … însă pentru ea, doar admirație. Ea îl vede dincolo de aparențe, de dușmănia familiei dar și teama altora, în el vede experiența, creativitatea dar și tot ce nu și-a permis ea să trăiască. Însă soarta îi joacă cum vrea ea pe tabla vieții, piesele se mută haotic ca într-un final sfârșitul să fie tulburător și să arate o nouă față a realității… însă nici aici nu se rezumă totul la un final, nici pe departe. O dată pășind în scrierea volumului doi am realizat că viața și moartea sunt efemere dar niciodată definitive. „Despre vii numai de rău” nu doar a reîntregit sensul primului volum dar i-a șlefuit înțelesurile. Acțiunea a căpătat „gustul” întunecimii însă toată această latură misterioasă doar a provocat o mai mare curiozitate de a descifra ce a dorit autoarea să ne arată prin exprimarea acestei povești unice prin originalitatea stilului.

Cartea „Despre vii numai de rău” a luat o turnură total neprevăzută, dacă primul volum a descris natura adolescentină în plină ascensiune, volumul doi m-a bulversat prin subiectele abordate. Aș menționa că a fost o scriere ce s-a înclinat spre distructiv, spre paleta morții și întunecimii în cele mai aprinse culori. Eroii nu doar au crescut în sfera gândirii dar au și direcționat faptele și cugetul în curiozitatea morbidă, acolo de unde întoarcere nu mai există. Mina nu doar că se întrece pe sine prin alegerile făcute dar se răzvrătește împotriva a tot ce a fost cândva, scoate din străfundurile sale o personalitate ce domină, ce asuprește și se place în ce se transformă. Într-o altă dimensiune Cristi e cel ce se perindă într-o anomalie a vieții, e o umbră care a reușit să joace pe degete atât viața cât și moartea. Însă nu putem nega, atunci când crezi că ești invincibil… haosul e undeva pe aproape.

„Despre vii numai de rău” a fost o lectură cu urcușuri și coborâșuri. Tema scrierii e departe de ce citesc în mod obișnuit iar textul a venit ca o provocare. Dacă primul volum mi-a definit o realitate cutremurătoare, cel de-al doilea mi-a înnorat cerul integral. Cu un subiect direct și fără ocolișuri romanul a depășit barierele normalului și mi-a pus pe tavă o poveste teribilistă, originală prin felul său dar și dură, mult prea tranșantă decât în primul volum. Aici nu mai e vorba doar despre a fi rebel și a te opune întregii lumi, în „Despre vii numai de rău” e despre a-ți anihila simțurile și a începe un parcurs de la zero doar prin propria idiologie asupra a tot ce te înconjoară. E cartea în care filosofia nu e unica metoda de a lărgi aria existențială, ea e combinată cu inexplicabilul ce reîntregește opera. Recomand cartea celor care vor să citească ceva altfel, ceva original dar și de impact. Cu siguranță această lectură va lăsa loc de introspecție!

Citind-o pe M.K. Lynn. Cartea „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris. Cazul inimii furate”

Autoarea M. K. Lynn (pseudonimul tinerei scriitoare Maria Buboc) m-a uimit într-un mod surprinzător. M.K.Lynn (n. 1996) este o scriitoare originară din Republica Moldova, Caușeni, ce abordează în principal genurile fantasy, dark fantasy și SF. Romanul de debut, „Pene, morminte și flori”, primul dintr-o trilogie, este pe buzele multor bloggeri de carte deoarece a uimit prin profunzimea sa dar și creionarea personajelor și a răsturnărilor de situație. Zilele trecute am avut plăcerea de a-i descoperi o nouă carte apărută curând la Editura Petale Scrise, o operă ce m-a încântat până la maxim. „Cazul inimii furate”, primul volum al Seriei „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” are un titlu destul de sugestiv și care a intrat în sufletul meu imediat provocând o nerăbdare necaracteristică mie. Doream cu ardoare să caut răspunsurile, să aflu natura eroilor principali și ce ascund în spatele etichetelor, a cuvintelor de complezență și a manierelor într-un timp al balurilor dar și a jocului de-a supranaturalul. O carte a răsturnărilor de situație dar și a unor descoperiri departe de chemarea vocației; e un drum al balanțelor dintre bine și rău, dintre adevăr și provocare!

„Bine ați venit la Cabinetul de Investigații Supranaturale al Micului Paris, unde demonii sunt capturați și exorcizați, iar oamenii – disecați și analizați!”

Pe străzile unui București sumbru forțele demonice se plimbă nestingherite. Nimeni nu le poate da de capăt iar oamenii sunt într-o teroare continuă. Însă din nevoia de a ține totul în frâu văduva Lisette Grant-Anghelescu, menține cu toate forțele sale Cabinetul de Investigații Supranaturale, ajutată de asistentul acesteia, Leopold Vernescu, un chimist tăcut și dedicat cercetărilor sale. Decesurile inexplicabile cât și multe mistere presărate în calea celor doi îi provoacă să investigheze multe piste, să se afunde noaptea pe străzile slab luminate ale Micului Paris în căutarea de indicii. Știți expresia ceea ” a căuta cu lumânarea”, ei bine ei caută cu ajutorul unei pietre necazurile, iar acestea nu întârzie să apară. O cauți- o găsești, astfel tânăra văduvă acompaniată de asistentul său pornesc într-un joc periculos în care răul își cere tributul într-o manieră copleșitoare. Chiar sub ochii lor un cârciumar este găsit ucis, iar cauza fiind a ingerării cu acid demonic, apoi, slujnica Cabinetului de Investigații Supranaturale constată că gustul prăjiturilor trimise de la Capșa nu mai sunt cum au fost. De ce oare? Iar dintr-o pură coincidență cei doi se fac martori unei scene ce îi convinge încă o dată că nimic nu e ceea ce pare, iar pericolul poate pândi de oriunde. Din partea oricui.

Chiar dacă aparent lucrurile sunt ținute sub control și observație tânăra văduvă Lisette se confruntă cu viziunea multora asupra femeilor în societate sau la conducere, mereu este privită pieziș doar pentru că e femeie; același lucru îl poate spune și Leopold însă din punct de vedere a statutului de om fără titlu și avere, acesta este privit ca un nimeni, un rătăcit într-o lume în care nu se regăsește. Și totuși, ambii ca două stele sclipind una pentru alta se luptă pentru o lume mai bună în detrimentul reproșurilor, a privirilor aruncate peste umăr sau a dizgrației mediului în care se află. Piedicile îi fac mai puternici și mai îndârjiți să-și urmeze calea. Fiecare dintre ei are un atuu, ea are înclinație spre magie și Panglica Talazurilor, o armă împotriva demonilor, iar el scliprea inteligenței în materie de chimie. Cu o astfel de forță la comun nimic nu le mai poate sta în cale, poate doar… propriile lor emoții ce și le ascund de ochii curioșilor dar și de ei înșiși.

Volumul „Cazul inimii furate” a fost un deliciu și fără mare efort mi-am dat seama încă de la început că acesta va fi doar o mică ferestruică către o lume mai mare, deoarece presimt că Seria „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” va fi de o complexitate mult mai desfășurată. Se va ramifica, și sper că ne va da toată imaginația peste cap cu o lustruire unică a textului demonstrată deja de autoarea M.K. Lynn. Pot menționa că mi-a plăcut fantasticul situațiilor dar și legătura emoțională creată între personajele cărții. Misterul ce a planat asupra poveștii a intrigat iar peripețiile îmbrăcate cu umor au fost un adevărat deliciu. Abia aștept să aflu continuitatea aventurilor celor doi eroi ai cărții. Sunt sigură că volumul doi va fi unul peste așteptările mele!

Notă: Recomand cartea cu mare drag!