Citind-o pe Ana Mareș. Cartea „Sincronia unui ecou”

Din iubire și în numele ei s-au scris cele mai frumoase povești, versuri și cugetări. Pornind de la acest sentiment înălțător s-au realizat capodopere, s-au scris ani în poeme idilice și s-au creionat prin artă lumea în toată splendoarea sa. Astfel, din iubire autoarea Ana Mareș a înșirat pe foaie cuvânte dulci îmbrăcate în esențe pure, a înnobilat rima pentru a da naștere volumului „Sincronia unui ecou”, o carte vie ce freamără a viață, a dor și nu în ultimul rând a eterne sentimente.

„Întinde mâna și hai să fim,
În centrul axei să ne oprim.
Căldura ta să-mi atingă sufletul
Să pot să-ți văd mereu zâmbetul.”
(din poezia „Să-mi fii”)

Într-un dans al literelor autoarea Ana Mareș ne primește într-o lume a simțurilor, acolo unde tabloul este creionat în cele mai plăcute culori, acolo unde răsăritul e mai viu în doi, acolo unde dansul e uniunea sufletelor iar iubirea se trăiește o viață întreagă și încă o zi. Fiecare poezie în parte deschide portița către o lume a emoțiilor înșirate ca pe un portativ lăsate să fie cântate de un muzician iscusit, unul care prin intensitate provoacă inimile să vibreze. Să simtă. Să se trezească din amorțire.

Să scrii de dragoste nu-i ceva nou,
Atunci când totul arată ca un tablou.
Să-ți așterni sufletul în zeci de cuvinte,
Și să-ți asumi mii de simțăminte.

Să lași lumii întregi un cadou:
Inima ta pusă pe un platou.
Emoții, iubire și tristețe, toate,
Din al sufletului poem fac parte.

Fiecare poezie în parte a însemnat o semnătură a momentului, a clipei se s-a vrut a fi imortalizată; iar fiecare rimă a știut pe ce cărări a minții să se ducă pentru ca aceasta să rămână undeva prinsă de o amintire, de o legătură cu prezentul dar și trecutul. Pentru că o poezie mereu face tangențe cu cel ce a scris-o și cel ce a citit-o, o uniune ușor palpabilă dar care face ca cititorul să pătrundă în intimitatea scriitorului fără a deranja forma cuvintelor. Fără a deranja scrierea ci doar pentru a cinsti fiecare oscilație a textului.

„Și-am să merg să te arăt întregii lumi,
Să vadă toți, zâmbetul care face minuni.
Și am să-ți scriu și un sonet,
Să te atrag spre mine ca un magnet.”
(din poezia „Sonet”)

„Sincronia unui ecou” este un volum plin de sensibilitate și de emoție, care te face să experimentezi diferite trăiri. Cu o măiestrie aparte autoarea se exprimă atât de sufletist încât ajungi să simți cum fiecare vers se pliază pe suflet și te lași purtat de valul aducerii aminte, a dorului dar și a iubirii într-un freamăt al timpului. Simți că o dată înaintând în noianul de cuvinte nu mai ai cale de întoarcere, ci doar o convingere că la final va fi fiorul unei împliniri desăvârșite. Pentru că o carte de poezii e o lectură aparte, este un fel de călătorie inițiatică spre sufletul poetului, acolo unde doar cine știe găsește, cine cunoaște înțelege. Astfel, „Sincronia unui ecou” a trezit în mine pofta de rimă, de a despica fiecare cuvânt și de a lua din toată compoziția feerică chintesența deplină. Seninătatea unor versuri pregătite să treacă prin toată paleta de culori inima unui cititor curios. Recomand cu drag această carte, eu încă plutesc prin miile de simțăminte!

Citind-o pe Ludmila Rain Augustin. Cartea „Fluturi Violeți”

Mereu am găsit printre strofe și rime acea liniște ce nu am putut-o descoperi niciunde. De-a lungul anilor poezia mi s-a depozitat în suflet semeni unor pietre rare și a sclipit fără rețineri, a adăugat spiritului meu o alură de contemplare ce nici o altă lectură nu mi-a putut-o da. Mi-a dăruit fără rețineri valsul emoțiilor într-o formă sculptată în timp, parcă ruptă de atemporal într-un ocean de imaginație!

Autoarea Ludmila Rain Augustin vine cu un nou volum menit să mă răvășească prin simplitatea exprimării dar și prin profunzimea cuvintelor. Astfel, cartea „Fluturi Violeți” e mai mult decât poezie, e erupere de iubire în toate tonurile ei îmbrăcate frumos în anotimpuri, în zile lungi și nopți albe, e despre mângâierea vorbelor dar și cromatica unor idealuri poetice desăvârșite.

„Să vii, să vii iubindu-mi ochii,
În dans de timp să mă cuprinzi,
S-aduci în dimineți de iarnă
Amiezi de iulie fierbinți.”
(din poezia „Cântec”)

„Viață, urmă de plăcere,
Gust cruduț de flori în miere,
Trage puțintel de timp
Să te gust și să te simt.”
(din poezia „Doină, doină…”)

Cu un titlul enigmatic volumul de versuri „Fluturi Violeți” m-a întâmpinat cu emoția unor trăiri intense; aici totul prinde contur dar și culoare în forma unor suave rime ce fac sufletul să vibreze. Titlu cu titlu, conținut cu conținut orice poezie mi s-a așezat pe inimă și a valsat experiența ce a dorit să fie împărtășită de către autoare nouă, mie. Și am absorbit orice mesaj, orice înclinație a rimei ce a erupt producând când o stare de agitație textuală, când o liniște desăvârșită, ca într-un vis mult dorit. Cu cât am înaintat prin text și conținut am simțit cum pășesc ca pe un tărâm intim, acolo unde destinul își cere tributul, acolo unde desfătarea își caută muza, acolo unde timpul parcă se oprește în loc și se joacă cu gândurile, cu viziunile și viața.

Cartea „Fluturi Violeți” a fost o lectură ce mi-a luat sufletul și l-a purtat semeni unui dans al fluturilor, am simțit desprinderea de la tot ce e lumesc pătrunzând într-o serie de imagini de o profunzime vizuală acaparatoare. M-am bucurat de fiecare vers în parte, am fost un observator fin al iubirilor fugare, a dansului în doi dar și a trecerii, a anotimpurilor ce se lasă uitate dar și a nostalgiilor ce dor. Toate într-o evoluție a sentimentelor frumos sedimentate în suflet apoi înșiruite fără rețineri pe foaie, o scriere febrilă în care puterea cuvântului are valoare, una fără început și fără sfârșit. Am descoperit stări de tristeţe dar şi de speranţă atât de vii încât aș putea spune că pot fi emoțiile mele sau ale tale, exact ca viața unui om, cu bune și rele… însă toate luate în ansamblu pot fi artă în mâinile unui mânuitor de frumos. Volumul de versuri „Fluturi Violeți” a fost mai mult decât poezie, a fost mai mult decât slovele unui om cu har scriitoresc, a fost ghem de timp lăsat să se răsfire pagină cu pagină într-o nevoie de a împrăștia povestea unui suflet!

„Bătrânul poet alb și blând,
Plecase-n ceruri mulțumind:
O, Doamne! Pruncu-Ți voi lăsa…
O, facă-se doar voia Ta… „
(din poezia „Pildă”)

Citind-o pe Cristina Pop. Cartea „Dincolo de cuvinte”

Anamaria Cristina Pop (născută Coman, 10.04.1988, Vișeu de Jos, Maramureș, România) locuiește în Bruxelles din 2010. Anul 2022 îi aduce autoarei o surpriză prin publicarea volumui de poezie intitual „Dincolo de cuvinte” la Editura Siono; o carte sensibilă despre viață în toată paleta sa de culori.

Cu un conținut plin de adevăruri și răscoliri cartea „Dincolo de cuvinte” ajunge la suflet încă de la primele rime. Unduirea peniței se face cu zgomot pentru a atinge și cele mai sensibile coarde ce vor intra în mintea cititorului îndemnându-l să facă o pauză de la zbuciumul existențial, pentru a contempla puterea cuvântului scris și nu numai. E cartea contrastelor, aici timpul nu are definiție cum nici omul nu are început și sfârșit, doar o stare ce devine muză într-un joc de cuvinte. E opera în care dincolo de cuvinte e invocarea sufletului, a minții și a umbrelor!

„Savurez limonada inimii mele
și gândesc la cum sculptează
gândul tău gândul meu gândul său”

Poezia mereu a ajuns mai adânc ca mesaj în sufletul meu. Aceasta a sădit emoții cu mult mai apăsate încât am simțit după fiecare poezie că am nevoie de un respiro, o închinare acelui dans liric unic. Astfel, cartea Cristinei Pop a fost o gură de aer proaspăt, o epopee adusă emoției dincolo de cuvinte, dincolo de rațiune și limitări. A fost o uniune ce a cuprins detalii, clepsidra vieții, acolo unde dincolo de ieri e alegoria lui mâine într-un joc al imaginației. Poeziile au o tematică diversă și sunt scrise într-un stil ireproșabil, unele mai simple altele mai zdruncinate de zbiciumul existențial, unele într-o melancolie a zilelor iar altele parcă într-un suflu al energiilor sufletești puternice. Unele poezii se vor plia pe suflet altele vor răscoli ceva de mult uitat, unele vor îmblânzi spiritul altele îl vor revolta. Astfel, consider că Cristina Pop și-a atins țelul său scriitoresc, acela de a crea o punte între suflete și creație transpunându-ne ușor ușor în lumea sa!

„Accelerez în cuvânt
Schimb viteza în gând
Și noianul de frică
În fum se ridică (…)”

Cartea „Dincolo de cuvinte” a fost o simțire vie pentru mine, un licăr de revoltă, pentru fericire, pentru azi și pentru mâine, o luptă continuă cu timpul și trecerea, un noian de emoții ce m-au învăluit și pe mine o dată ce am pătruns în substanța cuvântului bine rotunjit de autoarea Cristina Pop. Volumul a fost nu doar poezie, ci și amprenta trăirilor experimentate cu putere de poetă dăruite nouă cu atâta bunăvoință în forma unor versuri energice. Plăcute. Dacă sunteți pasionați de poezie ca și mine această carte vă va lua de mână și o să vă conducă într-o lume nuanțată de transformări… și toate, dincolo de cuvinte!

Citindu-l pe Șerban Foarță. Cartea „Aquarelă sau Aquariu.”

Șerban Foarță este poet, prozator, dramaturg și traducător. Director al Teatrului Naţional din Timişoara (1990-1991); profesor, din 1992, la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, secţia Jurnalism. Studii universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara, secţia română-germană. Doctoratul la Universitatea Timişoara, 1978, cu o teză asupra poeziei lui Ion Barbu.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1970); membru ASPRO (din 2000). Beneficiar (între 15 octombrie 1991-15 ianuarie 1992) al unei burse de studii la Paris, oferită de Ministerul francez al Culturii. (sursa: sionoeditura)

„Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.”
Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei

Pe această notă vreau să vă prezint cartea „Aquarelă sau Aquariu” scrisă de Șerban Foarță, ce include o serie de poezii menite să se joace cu mintea mea, să îmi provoace imaginația și să mă ducă departe de orizonturi. Acolo unde se unesc cerul și pământul, zarea și cu marea…

Nu știu, copii, cum să vă spun,
că-mi scapă printre dește:
într-o bucată de săpun
am modelat un pește.
(din poezia „Peștișorul solubil”)

Cartea „Aquarelă sau Aquariu” e total diferită de alte cărți de poezie, aici versurile te duc în adâncimea mării, te cuprind într-o moliciune de cuvinte a căror înțelesuri pe alocuri le pierzi ca mai apoi să le cuprinzi în căușul mâinii în dorința de a le îmblânzi și a le da noi sensuri. Cartea cuprinde o serie de poezii ce metamorfozează stările înfățișând finalurile în niște fantasme ce te ademenesc să le parcurgi, din nou și din nou. Pot spune că îndrăzneala autorului de a da formă și conținut cuvântului prin apă și solzi, pești și necuprinsul mării mi-a întărit convingerea că acesta nu e străin cu jonglarea rimelor, a cuvintelor ce pot trece barierele timpului și a spațiului. Ei, și cum poezia se citește într-o pace a sufletului și nu se povestește- vă îndemn să descoperiți scăldarea de imagini într-un volum de excepție, unul care mi-a împăcat dorul de a citi poezie. Și m-a purtat ca o adiere răcoroasă departe de tot ce e trevial, într-o notă de metaforă vibrantă. Într-o lume a spovedirii sufletești alături de ființe marine. Demonstrând că …„Poezia este cheia de descifrare a hieroglifelor naturii.” după cum susține Augustus William Hare și Julius Charles Hare.

Vă îndemn la lectură, deoarece după cum spunea David Boia, „Poezia este ambasadorul artelor frumoase.[..]” … și poate mai mult de atât!

O carte strigă după ajutor,
o parte n-are niciun autor,
o altă parte, doar coautor
a treia, duce lipsă de cotor,
a patra parte nu are motor,
având, în loc, o rablă de rotor
din foarte alte vremuri…
AJUTOR!
(din poezia Ping & Pong)