Teodora Vescan a fost la cursuri de creative writing pe când avea 15 ani, iar la 16 a urmat cursurile de scenariu/regie/producție de film susținute de scenarista și regizoarea Iulia Rugină. Autoarea este studentă la psihologie la facultatea Titu Maiorescu. Aceasta a debutat cu romanul „Despre Morți Numai de Bine”, o carte surprinzătoare prin stilul direct dar și comun generației actuale care a surprins multe arii psihologice dar și sociale. Cartea m-a răscolit cu desăvârșire, însă volumul doi mi-a depășit așteptările. „Despre vii numai de rău” a întrecut cu mult acțiunea primului volum și a reîntregit opera printr-o jonglare de evenimente total neprevăzute; dacă prima carte ne conturează viața unor adolescenți rebeli ce vor să-și găsească o definire a personalității proprii… ce ne așteaptă în „Despre vii numai de rău” e evoluția prin depășirea termenului de „normal”, de „firesc”, de cotidian. Aici realitatea se împletește cu fantasticul aducându-ne în față un text efervescent ce te face să trăiești intens orice umbră, orice apus și răsărit, orice senzație.
„Mori draga mea/ Iubita mea cu frunte de octombrie/ Cuprinsă ca-n icoane/ De nimb rotund de moarte.”
„Mori, dragul meu/ Va fi atât de bine/ Vei rămâne numai cu mine/ Tu, cel născut din cuvânt/ Vei cunoaște gust de pământ.”
Încă din primul volum aflăm cum viețile a doi tineri total opuși ca personalitate se intersectează într-un mod bizar și crează o legătură prin timp și spațiu. De la acea înmormântare bizară Mina vede în Cristi acel punct de sprijin într-o viață mult prea trasată de linii fixe. El e perfectul imperfect ce stârnește vâlvă, repulsie, ce stârnește ură … însă pentru ea, doar admirație. Ea îl vede dincolo de aparențe, de dușmănia familiei dar și teama altora, în el vede experiența, creativitatea dar și tot ce nu și-a permis ea să trăiască. Însă soarta îi joacă cum vrea ea pe tabla vieții, piesele se mută haotic ca într-un final sfârșitul să fie tulburător și să arate o nouă față a realității… însă nici aici nu se rezumă totul la un final, nici pe departe. O dată pășind în scrierea volumului doi am realizat că viața și moartea sunt efemere dar niciodată definitive. „Despre vii numai de rău” nu doar a reîntregit sensul primului volum dar i-a șlefuit înțelesurile. Acțiunea a căpătat „gustul” întunecimii însă toată această latură misterioasă doar a provocat o mai mare curiozitate de a descifra ce a dorit autoarea să ne arată prin exprimarea acestei povești unice prin originalitatea stilului.
Cartea „Despre vii numai de rău” a luat o turnură total neprevăzută, dacă primul volum a descris natura adolescentină în plină ascensiune, volumul doi m-a bulversat prin subiectele abordate. Aș menționa că a fost o scriere ce s-a înclinat spre distructiv, spre paleta morții și întunecimii în cele mai aprinse culori. Eroii nu doar au crescut în sfera gândirii dar au și direcționat faptele și cugetul în curiozitatea morbidă, acolo de unde întoarcere nu mai există. Mina nu doar că se întrece pe sine prin alegerile făcute dar se răzvrătește împotriva a tot ce a fost cândva, scoate din străfundurile sale o personalitate ce domină, ce asuprește și se place în ce se transformă. Într-o altă dimensiune Cristi e cel ce se perindă într-o anomalie a vieții, e o umbră care a reușit să joace pe degete atât viața cât și moartea. Însă nu putem nega, atunci când crezi că ești invincibil… haosul e undeva pe aproape.
„Despre vii numai de rău” a fost o lectură cu urcușuri și coborâșuri. Tema scrierii e departe de ce citesc în mod obișnuit iar textul a venit ca o provocare. Dacă primul volum mi-a definit o realitate cutremurătoare, cel de-al doilea mi-a înnorat cerul integral. Cu un subiect direct și fără ocolișuri romanul a depășit barierele normalului și mi-a pus pe tavă o poveste teribilistă, originală prin felul său dar și dură, mult prea tranșantă decât în primul volum. Aici nu mai e vorba doar despre a fi rebel și a te opune întregii lumi, în „Despre vii numai de rău” e despre a-ți anihila simțurile și a începe un parcurs de la zero doar prin propria idiologie asupra a tot ce te înconjoară. E cartea în care filosofia nu e unica metoda de a lărgi aria existențială, ea e combinată cu inexplicabilul ce reîntregește opera. Recomand cartea celor care vor să citească ceva altfel, ceva original dar și de impact. Cu siguranță această lectură va lăsa loc de introspecție!
Vorbe pentru suflet... 