Citind-o pe Veronica Gavril. Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri”

Veronica Gavril (născută în Iași, 10 august 1988) este mamă, soție, fiică și prietenă, roluri extrem de importante în procesul ei de evoluție și identitate. Totodată Trainer în Resurse Umane, Life Coach și Blogger. Funcții care o ajută să învețe continuu și să promoveze lectura și autocunoașterea fără de care viața nu ar avea strălucire. Pasionată de cărți și literatură încă din copilărie, a început a scrie articole motivaționale despre relații, trăire și eșecuri de la vârsta de 19 ani. A participat la mai multe concursuri de creație și a colaborat cu diverse reviste de publicații online. De asemenea, a scris trei cărți de dezvoltare personală în care a adunat cugetări și reflecții asupra naturii și condiției umane. Una dintre acestea a ajuns pe mâna mea, și mai exact cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” apărută la Iași, 2020.

Cartea s-a dovedit a fi un balsam ce m-a uns pe suflet. Prin învățăminte știute sau mai puțin, prin povești cu morale adânci aceasta pune piatră cu piatră la a clădi o personalitate echilibrată, fie că ești bărbat sau femeie scriitura șlefuiește un caracter plăcut înclinat spre bine, spre dăruire și calm.

„Iubiți fără ezitare! Și exprimați-vă din inimă!”

Ar putea fi o imagine cu carte, floare şi text

Cartea reîntregește zilele aducându-ne în față niște filosofii pe cât de simple pe atât de ignorate de unii dintre noi. Și nu cunosc persoane care să nu fi trecut măcar o dată prin cumpene tragice ce le-au marcat viața, astfel- povețele venite de aici vor cuprinde cu blândețea cuvintelor omul, deznădejdea lui și starea sa din care nu poate ieși pentru a-l ajuta să procreeze prin arta de a fi, aici și acum într-un timp al neclarităților.

„Sensul vieții nu este o decizie, ci o stare de conștiință care îmbrățișează universul întreg.”

Orice gând e direcționat spre a sugera că iluzia dispare când începi să trăiești cu adevărat. Când ne oprim și privim totul în ansamblu, când facem acel „stop” binevenit pentru a ne reculege din toată furtuna ce se dezlănțuie în jurul nostru. Orice cuvânt plin de învățături ne face să avem grijă ce punem în cuibul sufletului nostru, cum selectăm bunăvoința de interesele meschine, cum dăruim fără a aștepta ceva la schimb, cum credem în iubire chiar dacă rănile trecute ne trag în jos.

„Aici, acum, și chiar în această clipă trebuie să iubim minunatul dar numit „viață”. „

Autoarea prin poveștile cu pilde ne arată ce am putea îmbunătăți, unde avem scăpări și ce ar trebui să luăm de la o situație în care nu găsim soluții, porniri sau zâmbete. Cu siguranță fiecare ne vom oglindi în această carte jurnal în care s-a făcut pe zile însemnările cele mai prețioase. Veronica Gavril ne învață că scopul în viață e esența, că teama e cea ce ne determină să supraviețuim iar iubirea este Dumnezeu. Indiferent cum am parcurge textul aceasta se va sedimenta în adâncul minții creând o eternizare a înțelepciunii ca un dar venit din suflet pentru inimi ce se caută pentru a se regăsi.

„Lumea este un întreg miracol format din firimituri de minuni.”

Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” a fost primită încă de la primele pagini în sufletul meu ca pe o completare ce a lipsit. Ca o piesă ce trebuia așezată la locul său. Lectura a fost una fluentă, de inspirație și aspirație la ceva mai mult, la mai bine, la mai frumos. Scriitura marcată de o simbolistică aparte îndeamnă la adunarea tuturor faptelor de la… și până la, ca o introspecție a tuturor acțiunilor trecute și viitoare. Vă recomand cartea cu drag, aceste lecții de înțelepciune ce vor alina sufletul într-o nevoie de apropiere pur omenească.

„Nimeni și nimic nu este lipsit de însemnătate. „

Cartea poate fi achiziționată de aici!

Citind-o pe Simona Mihuțiu. Cartea „Liberi să (nu) gândim”

Autoarea Simona Mihuțiu este medic oncolog. Privește în față boala și moartea în fiecare zi, ducând o luptă susținută care lasă urme în gând și în suflet. Mama ei și-a dorit ca ea să ajungă medic și, iată, dorința i s-a împlinit, tatăl acesteia o văzuse scriitoare, și aici tot autoarea s-a realizat cu succes. Brașovul e orașul copilăriei autoarei, studiile și le-a finalizat la Cluj-Napoca, în Bucovina, a fost medic de țară și, într-un final s-a stabilit în vestul țării, în Oradea. E căsătorită tot cu un medic, care a făcut din meseria lui o artă. În relația cu el se declară împlinită.

Autoarea are în palmaresul său niște cărți ce se așează pe suflet într-un mod fenomenal, acestea sunt „Fereastră spre mâine „, „Destinul, o jucărie stricată” iar anul acesta i-a adus încă două, una despre care voi vorbi chiar astăzi,
„Liberi să nu gândim – Povestiri despre trecutul din noi” apărută la editura Total Publishing, ne prezintă o lume sumbră, a cuvintelor spuse înjumătățit de frica de a nu atrage după sine ororile comuniste. Sau ghinionul unor vremuri mânate de interese, prejudecăți și constrângeri.

„Sunt liberă să nu gândesc. Mulți din jurul meu nu o fac, din ce în ce mai mulți. Ei par a o duce bine, oricum, mai bine decât mine! Sunt mai relaxați și nu adaugă atâta suferință prin analiza fiecărui lucru, prin despicarea firului în patru. Mă tem că ei sunt cei „deștepți” sau au o percepție superioară la nivel emoțional. Poate realizează că nu pot schimba lucrurile, că nu le pot îndrepta, ca evenimentele se desfășoară într-un cadru creat mai presus de persoana lor. Și eu, ca și ei, ar trebui să las istoria să treacă pe lângă mine… Dar, pot?”

Ar putea fi o imagine cu carte

Cartea „Liberi să (nu) gândim” cuprinde patru povestiri despre cum soarta se hotărăște în urma unor umbre, cum viața îți este pusă pe tavă chiar dacă ești un om știut și o personalitate; cum dictatura îți ia și acea speranță la mâine și cum și ce-i al tău poate fi a nimănui doar privind într-o direcție ce-ți este interzisă. Cartea nu doar că scoate în evidență perioada anilor în desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989, cât și atinge fix unele persoane a căror povești nu te pot lăsa rece. Povești ce pot fi a unora și a tuturor, a celor ce s-au pierdut pe sine și a celor care au mers mai departe cu mândrie și în detrimentul regimului.

Fiecare poveste în parte ne creionează secvențe contradictorii cu care ai vrea ca cititor să lupți, m-au mirat direcțiile dar și alegerile unora, necuvintele și supușenia mută. Dintr-o situație în alta am ajuns la concluzia că viața de atunci a fost vitregă iar oamenii au fost mânați de circumstanțe. Ecourile vremii au fost hilare și totodată prăpăstioase, ani în care se trăia cu frica în sân și cu privirea peste umăr în nevoia de a te proteja de ceva inexistent și totuși palpabil ca o pândă a politicii meschine ce te supraveghea din întunecimea nopții.

Povestirile se orientează pe teroarea și manipularea populației, creând haosul în rândul populației de jos acolo unde clasa muncitoare se perinda într-un sistem monitorizat rigid. Timpuri în care fiecare turna pe cel de alături fără măcar să clipească doar să-și apere familia sau postul de lucru. Iar situațiile menționate aici la fiecare povestire în parte au întrecut limite, am sperat naiv că totul va fi bine, pe când binele atunci și poate acum e doar o himeră, o nălucă cu care se îmbată visătorii.

Acțiunea cărții a fost una antrenantă, am parcurs textul cu o repeziciune alertă, doream să văd ce va fi, încotro se va îndrepta penița scriitorească. Pot doar să spun că sunt și m-am născut într-un timp în care nu sunt limitată în a-mi exprima libertatea; poate încă mai există persoane care își condiționează gândirea, sau tânjesc naiv după un regiment specific celui de atunci, însă acum e acum și sper că nu se vor ajunge la a reproduce acele vremuri ce au îngrădit vizibil desfășurarea noastră ca oameni, ca personalități unice. Sau cine știe încotro ne vom îndrepta în următorii ani…

Cartea „Liberi să (nu) gândim” m-a zdruncinat prin profunzimea ei cât și prin adevărurile ce dor. Titlul cărții e unul sugestiv ce nu are nevoie de definiție, e esența a tot ce s-a scris și compoziția unor vremuri ce au rămas ca niște răni istorice grăitoare nu doar pentru o țară, ci pentru multe alte generații. Fiecare etapă, cât și poveste în parte a subliniat rictusul societății de atunci ce a marcat desfășurarea populației din toate punctele de vedere. Cartea în ansamblu poate fi freamătul și viața oricăruia dintre noi trăită pe senzația de (ne) libertate într-un timp prezent în care totul are un preț.

(fragment)
Ei, cei în costume gri

— Noi cum ne vom mai apăra dacă nu suntem înarmați? strigase un cetățean de la Protecția Civilă. Stăm cu pieptul gol în fața gloanțelor?
— Vă înarmăm, tovarăși! Dar pe rând, în ordine.
Se scoaseră din rastel toate puștile și li se înmânară de-a valma, fără a nota ce i se dădea și cui. Cineva strigă:

— Teroristul! arătându-l cu degetul pe soțul lui Vivi. Mustăcios și cu un ten mai smead, cu păr creț și bogat, frizerul putea aduce, e drept, cu un străin. Îl bătură până ce acesta nu se mai sculă de jos, apoi cineva se gândi să-i caute prin buzunare. Îi găsiră buletinul.
— Crețu Dumitru… Ăă… Nu pare a fi terorist.
— E frizerul meu, oameni buni! Lucrează la frizeria de la gară! zise cineva din gloată.
— Hai, că mai suflă! Pune-l în mașină și du-l la spital.

Din nota autoarei: „Un lucru rămâne cert în final: indiferent cum a fost pregătită „schimbarea”, de cine și cum, indiferent de aportul „agenților de schimbare” în acest complex fenomen al Revoluției din decembrie 1989, noi, cei mulți, ne-am dorit libertate! Ne-o mai dorim încă!” (Simona Mihuțiu)

Citindu-le pe Natașa Alina Culea și Gabriela Presadă. Cartea „Te-a sedus și s-a dus”

Natașa Alina Culea este o scriitoare româncă de origine ucraineană, născută la Tulcea. Aceasta are un buchet literar impresionant la care se mai adaugă și ultima sa apariție „Te-a sedus și s-a dus”, carte scrisă în colaborare cu psihologul Gabriela Presadă. Dacă prin celelalte cărți autoarea Natașa Alina Culea ne obișnuise să ne treacă prin diferite stări cu poveștile unor personaje concrete aici nimic nu mai e fictiv, aici realitatea bate filmul transpunându-se într-o trăire intensă pe care o poate simți fiecare într-o manieră sau alta. „Te-a sedus și s-a dus” mi-a fost mai mult decât o carte, a fost glasul meu cât și ghidul perfect ce a scos la iveală unele temeri, unele câștiguri și nu în ultimul rând feminitatea, acea asumare de a fi femeie nu doar ca gen ci și ca personalitate integră.

„Femeile întreabă despre relații. Bărbații răspund.
S-au pus cele mai arzătoare întrebări ale femeilor privind relațiile de iubire, iar 15 bărbați, cu profesii diverse și aflați în diferite etape de viață, au răspuns conform propriilor concepții și păreri sincere.
Tocmai datorită răspunsurilor lor, unii au dorit să rămână anonimi.”

Fiecare femeie până își descoperă/dezvoltă potențialul ajunge să săvârșească greșeli, fie în a alege ceva/cineva, fie a urma ceva/cineva ce pune greu amprente pe felul ei de a fi. Iar an de an dacă se adună tot mai multe frustrări și goluri neumplute se ajunge la un cerc vicios, fie că vorbim de aspectele profesionale fie cele personale. Profesional dacă ajungi să nu te regăsești te poți orienta foarte ușor cu mici imbolduri din afară, însă ce faci cu zbuciumul personal? Cu alegerea unui partener cu care să rezonezi. Cu calmul unui cămin prielnic. Cu însăși noțiunea de căsnicie și familie. Astfel, autoarele ne-au ieșit în întâmpinare cu o carte ce are menirea să ne deschidă ochii ba chiar să ne dea acea zdruncinare din temelii pentru a vedea dincolo de aparențe, dincolo de cuvintele plasate strategic de unii bărbați ce se văd mari jucători și cuceritori.

Însoțită de mulți termeni de specialitate dar și teorii în ale relațiilor cartea „Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea” vine ca un ajutor la timpul potrivit pentru femeile ce nu se regăsesc, acele suflete ce s-au pierdut în marea dezamăgire. Și sunt sigură, multe dintre noi purtăm după sine bagaje întregi de frici ce încă s-au sedimentat în copilărie, multe dintre noi sunt frustrate de ceea ce au ales și le-au făcut să fie acum și aici; multe încă speră la schimbare dar nu acționează, lasă timpul să treacă în naivitatea că toate se vor rezolva de la sine. Și mai multe sunt care încă cred că iubirea schimbă tot, nu ea schimbă, ci noi datorită ei, cu ajutorul ei, prin dăruirea față de cineva anume. Noi suntem și forța și unealta.

Cartea în sine e despre fiecare femeie ce a dorit iubire, a dorit să simtă, să cunoască fiorul dar i s-au stins luminile încă de la începutul zborului. Scrierea e despre cum să te înalți, cum să îți creezi propriile lumini din negura celor întâmplate și să lupți, și în primul rând să nu te pierzi e tine în această goană existențială după fanatismul sentimental creat ca o mască a socialului perfect. Pentru că e incorect să credem în perfecțiune, da în original, unic, specific unuia sau a altuia, însă perfect -nu. Nu trebuie să punem pe nimeni pe tron, altfel ajungem să fim o umbră a relației, a sentimentelor ce se vor rătăci pe drum.

„Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea” e cartea cu și despre femei în solidaritatea de a ajuta. De a ne ține aproape una pe alta și de a încuraja schimbarea poveștii în care te simți străină, în care nu-ți găsești locul, în care ești doar o piesă de schimb într-o viață vitregă. E cartea în care expresia „de ce” mi se pare moneda de schimb, de ce eu… de ce mi se întâmplă mie asta? Și sunt doar unele exemple, deoarece aici ve-ți găsi exerciții fixe ce vă vor direcționa acolo unde sufletul încearcă să se mintă, iar mintea refuză să de-a luciditate. Ce pot să vă spun mai mult de atât e că lectura nu va fi cursivă și de o plonjare înspre o poveste fixă- nu, ceea ce o să întâlniți aici pot fi blocajele cu care te confrunți chiar acum, poate fi situați în care ești și de care ți-e frică într-o manieră naivă de nepregătire, poți regăsi aici sau glasul tău lăuntric ce-ți strigă din ani să ieși dintr-o relație defectă sau îndemnul la ceva mai bun, la ceea ce meriți de fapt fără modestie, ci cu bună dreptate.

Dintr-un adevăr în altul, dintr-o situație în alta și mai încâlcită autoarele ne pun pe tavă păreri, abandonuri, frici, constrângeri și complacerea într-un mod direct încât ajunge până la inimă și se dizolvă producând o reacție în lanț al trezirii bruște. Constați cu regret citind că ai fost sau poate ești încă o ea care suferă, care speră sau care e oarbă într-o relație în care nu ești în câștig, ba nici măcat nu ești ca personalitate, ca componentă. Și trebuie să știm un lucru, suntem puternice doar atunci când suntem conștiente de noi, de puterea zâmbetului nostru, de tăria cuvintelor noastre și nu în ultimul rând de forța acțiunilor noastre. Mie îmi rămâne să vă îndemn la lectură și să mulțumesc autoarelor pentru acest ghid ce mi-a luminat orizonturile și mi-a conturat segmentul de cum am putea schimba povestea, cum am putea ieși învingătoare dintr-o luptă pierdută dar cu capul sus fără a ni se îngenunchea felul de a fi sau feminitatea. Cum am putea dobândi încrederea și demnitatea prin a nu renunța la noi înșine. La noi ca femei, parte a unui tot întreg!

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Bookzone, alături de celelalte cărți semnate de Natașa Alina Culea.

Citindu-l pe Bogdan Teodorescu. Cartea „Călătorii prin izolare- Mâncăruri din continente”

Bogdan Teodorescu s-a născut în 1963 într-o familie de intelectuali români – tatăl său, eminent profesor de limbă și literatură română probabil cel care i-a deschis gustul pentru literatură și pentru actul scrierii. Deși îndreptat mai mult către aplicații științifice, scrie poezie și este laureat, în 1982, al premiului de debut oferit de Editura Albatros. Dar volumele sale nu apar până după 1989.

A fost membru al cenaclului Universitas precum și redactor-șef al revistei Tinerama.
Din 2004 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cărți publicate: Inofensivii Beatlesi (1984); Copiii teribili nu învață istoria (1991); Cea mai bună dintre lumile posibile – Marketingul politic în România (1990 – 2005); Dacic Parc (2005); 12/XII: Revoluția portocalie în România (2006); Cinci milenii de manipulare (2007) și multe altele.

Anul 2020 îi aduce o nouă publicație la editura Tritonic, o carte menită să pună punctele pe „i”, „Călătorii prin izolare- Mâncăruri din continente” subliniază atât situația actuală condimentată cu exotismul bucatelor cât și călătoriile menite să lase amprente, fie plăcute sau mai puțin. „Călătorii prin izolare. Mâncăruri din continente” este a treia carte din serie (dedicată mai ales mâncărurilor din lumea largă), dar pornită din alte motivații și scrisă în alte condiții. Cele pe care le cunoaștem cu toții sub numele de Pandemia covid.

„Dacă tot stau în casă, dacă tot mă pierd în vocile din spațiul public care în diverse tonalități îmi anunță Apocalipsa sau, măcar, probabilitatea ei, de ce să nu fac ce face orice copil închis în casă. Să-mi amintesc lucruri frumoase și să visez la timpuri mai bune.”

Autorul ca un colecționar adună cu fiece călătorie amintiri, experiențe și filosofii culturale din fiecare colț al lumii trecut pe lista de vizitat. Într-o notă a situației pandemice viața nu se oprește aici, iar autorul ne îndeamnă să-i urmăm pașii prin Mexic, Vietnam, Scoția, Slovacia sau China, și nu doar, locuri care i-au trezit pupilele gustative sau i-au marcat viziunea asupra a tot ce la înconjurat. Locuri în care orice, oriunde, oricând poate să fie sau spectator, piesă într-un joc străin sau poate fi acel ce absoarbe fără rețineri sucul din viață într-un spectru gastronomic de invidiat.

Dintr-o zi la alta, dintr-o situație în alta totul trece prin stomac. Astfel autorul combină delicatesele culinare cu povești fără retușuri. Ironiile picante nu au absentat nici acel umor care a dat un tonus activ lecturii, ce mi-a plăcut cel mai mult au fost poveștile adunate piesă cu pise și puse pe tavă într-o modalitate originală, raportate la prezentul care nu e nici pe departe unul înbucurător.

Cartea „Călătorii prin izolare- Mâncăruri din continente” a fost o lectură ce mi-a trezit pofta de a călători, de a experimenta culinar și de a privi altfel ceea ce ni se impune limitativ de societate și mediu la zi. Am parcurs cu seninătate pasajele descriptive din fiecare locație și am încercat să nu cad tentației de a privi pe internet felurile de bucate prezentate. Și nu au fost puține, vă asigur. Am pătruns prin solidificarea textuală și am luat doar partea pozitivă, și în special plăcerea de a absorbi tradiții în orice zonă menționată dând cumva la o parte aspectele legate de covid, boală și unele paranteze politice. Per ansamblu cartea a fost un drum presărat cu povești ce au ținut isonul către noi descoperiri exotice.

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți semnate de Bogdan Teodorescu.

Citind-o pe Vali Șerban. Cartea „Iartă, crede în tine și mergi mai departe.”

De multe ori simțim că suntem cu moralul la pământ, că orice nu am face parcă nu se leagă, însă sunt și momente în care iei o carte din bibliotecă, o răsfoiești și parcă toate se adună în una, anume în acea lectură ce te învălui într-o mantie protectoare pregătită să-ți dea învățămintele lumii într-un limbaj simplist însă unul care să te facă să înțelegi profunzimea dar și calea cea dreaptă. O astfel de alegere literară am făcut și eu atunci când am hotărât să citesc cartea „Iartă, crede în tine și mergi mai departe” scrisă de Vali Șerban, editată la editura Berg, 2021. Cartea în ansamblu mi-a oferit o doză sănătoasă de pace lăuntrică, o liniște purificatoare și mi-a reamintit care sunt adevăratele motive pentru care merită să mă bucur de viață, pe ce să pun accentele și să nu uit să mă prețuiesc în primul rând pe mine, să nu pierd acel unic fel de a fi.

„Cândva, i‑am spus unui pescăruș să‑mi dea o pereche de aripi. Voiam să zbor. Așa, ca el. Deasupra mării.
– Tu n‑ai nevoie de aripi! mi‑a răspuns, căutându‑și un loc pe nisipul mării… Cât timp suflă viața în tine, ai aripi! Doar trebuie să le simți, să le întinzi și să te înalți…”

Ar putea fi o imagine cu carte şi floare

o carte ca o alinare…

Deși a fost o cartea ce putea fi citită într-o singură zi am simțit nevoia să lungesc lecturarea ei, din motivul profunzimii ei și a cuvintelor ce îmi sunau atât de cunoscute, a stărilor ce nu-mi erau străine. În toată paleta de emoții și situații cartea a fost de o blândețe aparte chiar și atunci când a subliniat adevăruri mai puțin plăcute. Cuvintele înmuiate în mierea autoarei au fost ca un pansament sau ca o lămurire la ce a fost, ce suntem și ce-am pierdut în neștire. Combinată cu citate celebre și filosofii proprii cartea a plăcut din prima și cred că va fi un bun prieten pentru oricine o va alege.

 Cartea ne trece prin mai multe situații pe care fiecare le-am simțit într-o manieră sau alta, unele de extaz și plăcere, iar altele de dezamăgiri profunde. Cum fiecare capitol a fost cu o reprezentare a ceva anume ordinea se poate alege în măsură a cât de bună îți e ziua, sau ce ai vrea să tratezi cu leacul cuvântului. Însă vă asigur că mesajul transmis face cât o mie de cuvinte, din fiecare mică bucată de text ajungi să legi inima de acele gânduri răzlețe ale autoarei Vali Șerban și să faci un pact tăcut cu impresiile acesteia.

Autoarea și-a sedimentat gândurile și concepțiile despre viață și le-a expus în această carte. O lectură pe cât de obișnuită pe atât de plină de speranță, credibilitate și esență. În urma lecturii rămâi cu nădejdea și bucuria din lucruri mici, rămâi cu împăcarea și cu noțiunea de a trăi azi, aici și acum. În câteva cuvinte cartea relatează perfectul imperfect care ne face să fim unici prin definiție. O carte extraordinară. Nu vreau să vă povestesc prea mult, pentru că trebuie să o descoperiți singuri. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, și vă las câteva citate ce mi s-au lipit de suflet…

Citate din carte ce m-au impresionat:

  • De-a lungul vremii, viața m-a învățat că cel mai important cont este cel pe care mi-l deschid în suflet. Nu la bancă.
  • Aș spune că ieri stă de cele mai multe ori în spatele lui azi, iar mâine caută să ne sară în brațe…
  • Aș spune că acum suntem plânsul de ieri și zâmbetul de mâine…
  • Am înțeles că valorez atât cât sunt, nu cât spui tu, singurul evaluator corect rămânând întotdeauna Dumnezeu.
  • Iubirea este inefabilă. Vine pe furiș, intră-n suflet și nu mai pleacă niciodată.
  • Vreau să țipi, timpule! Să zbieri cât mai tare în frigul din noi…
  • Mâna neîntinsă, în sufletul căreia stau scrise povești tăcute, n-are nevoie de pomană! Are nevoie de iubire. Atât!
  • Oamenii oferă doar ceea ce sunt.
  • Dacă timpul mi-ar da tălpile lui, m-aș opri. Și aș fi.
  • … iartă-te, iartă-i, crede în tine și mergi mai departe!
  • Tu să fii bine. Noi nu ne-am născut ca să fim pe placul oricui. Oricui e oriunde. Tot e doar în tine.
  • E mare lucru să știm să fim!

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Berg, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-o pe Aura B. Lupu. Cartea „Eu. Și atât”!

Astăzi am finisat o carte de-a dreptul emoționantă, una care mi-a amintit cât de vulnerabili ajungem când totul scârțâie în viața noastră, una care a atins acele coarde cunoscute de mine deoarece am avut și eu un caz în familie de acest gen cât și sinceritatea debordantă pe care autoarea nu a dozat-o, ba chiar nici nu a cosmetizat-o, a lăsat ca totul să ne învălui și să ne trezească, să ne semnalizeze pericolul chiar dacă e poleit în zâmbete și subânțelesuri.

Cum deja am citit cele două cărți semnate de autoarea Aura B. Lupu, ”Trăirile Aurei”, „Trăirile Aurei V-II” eram la curent cu stilul direct a acesteia însă ce mi s-a așezat în fața ochilor a fost pe departe mult peste așteptările mele. Încă de la primele pagini impactul a fost fulminant, datele cât și direcția presărată de Aura mi-a răscolit zona de confort. Mi-a biciuit emoțiile ducându-mă cu gândul la cât poate rezista un suflet de femeie…

„Aura iși încredințează trăirile jurnalelor, după care iese la iveală cu un verb decis, provocator. ,,Mai am momente cand plâng, scriind. Dar, de cele mai multe ori, e de bucurie. Că pot manifesta ceea ce simt. Că pot impărtăși ceea ce gandesc. Și, mai ales, că pot exprima ceea ce sunt: Eu. Și atât.””

O avem ca eroină pe Alisa, o tânără care se complace într-o relație toxică, după bătăi repetate aceasta își adună tot curajul pentru a divorța. Această decizie însă o duce într-o altă extremă, lipsurile o fac vulnerabilă în fața societății defecte. Având doi copii și un fost soț ce nu-și ia în serios contribuția legală față de copii Alisa ajunge la limita puterilor iar o propunere venită de a pleca peste hotare îi unge sufletul dar îi accelerează totuși mintea. Foarte nesigură dar cu vise mărețe la bani mulți aceasta se învoiește într-o călătorie spre noi posibilități, însă ce descoperă e mult peste puterile ei. Și totuși, ca o războinică își apără demnitatea.

„Cotidianul poate fi extrem de dur. Ce faci dacă omul iubit te transformă în sac de box, viața e o lămâie acră și nu ai doar grija ta? Plecarea la muncă în străinătate pare a fi unica soluție. Dar dacă munca promisă se demonstrează a fi o capcană?”

De multe ori mi-a repetat și mie mama, „fii atentă că cel apropiat te poate da în gât”, inițial nu am înțeles aluziile ei, însă cu timpul da- la această concluzie ajunge și eroina principală atunci când de propria sa prietenă este trădată spre a fi de vânzare într-o țară străină ei. Tocmelile s-au făcut pe la spate, iar miza a fost una deja știută, însă ce nu au pus ceilalți în calcul e puterea de rezistență a Alisei, aceasta se adună din mocirla în care este și chiar dacă e la capătul puterilor nu vrea să se piardă pe sine, tot ce-a mai rămas stâns după o căsnicie de coșmar.

Situațiile în care nimerește eroina, cât și întorsăturile ce o călesc fac din ea o fire și mai puternică, o zdruncină bine dar și cred că îi dau acel avânt și motivație de a fi „ea” mai presus de tot. Și atât. I-am fost alături Alisei și am plâns la unison durerea ei, depărtarea ce a ținut-o înstrăinată de copii și neputința ei de a o lua de la capăt. Cum s-au întors toate cărările sau ce a înfruntat Alisa vă îndemn să aflați, sincer… această carte nu se rezumă, ea trebuie citită și, atât!

Cartea „Eu. Și atât” este o poveste ce te răscolește. Nu poți fi impasiv la toate cele înșiruite aici. O carte plină de emoție ce vine ca un duș rece arătând și partea cealaltă a monedei, acolo unde nu totul e roz și nu tot ce se vede plăcut la exterior e și curat la interior. Povestea s-a dovedit a fi una a contrastelor, a luptei și a dezrădăcinării forțate în nevoia de a fi, de a proteja și oferi. Recomand cartea cu drag, eu am rămas cu o vagă întrebare… ce-ar fi fost dacă?