Citind-ul pe Ionel Rușanu. Cartea „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă. Volumul 1”

Ionel Rusanu lucrează ca inginer de comunicații digitale. El a scris primele sale povești SF în timpul liceului și le-a trimis la „Exploratorii de mâine”, o emisiune radio populară pentru feedback, care a fost în general pozitiv. După 40 de ani, a revenit la scris. Debut în 2018 cu romanul SF „A Galaxy in My Mind”. În 2021 a publicat la Editura Letras o colecție de povestiri „Loteria vieții – Povești cu pandemie” (ediția română – Loteria vieții – povesti din pandemie). Anul 2022 i-a adus autorului o nouă publicație, cartea „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă. Volumul 1” apărută la editura Cassius Books vine ca o gură de aer proaspăt pentru iubitorii de SF. Toată acțiunea e într-o alertă continuă care nu lasă cititorului nici un răgaz, se scrie sub ochii noștri nu doar povestea ci și emoția ce încarcă orice literă!

O avem ca eroină pe Ava Johnson, o tânără ce simte în ea o diferență aparte comparativ cu toată omenirea care e la cheremul Arconilor, cei care domnesc pe Pământ fără a li se opune rezistență, de ce?… pentru că aceștia au abilitatea de a controla mintea și de a supune Galaxii întregi. Ava însă, nutrește emoții amestecate combinate cu o dorință avidă de a-i înfrunta, iar această ocazie i se ivește când într-o zi oarecare își vede copia sa murind și transmițându-i cu ultima suflare niște informații importante. Pe cât e de bulversată tânăra înțelege că departe de viața iluzorie creată de Arconi oamenii pot fi și altfel, pot pune rezistență. Pot înfrunta acea zombare în folosul unei alte forme de viață. Curiozitatea însă i se transformă într-un adevăr mult prea apăsător, toate informațiile ce se revarsă peste ea doar în câteva ore ajung să-i dea de înțeles că nimic nu e ceea ce pare, nici lumea în care trăiește, nici casa în care și-a croit amintiri, nici familia… dar nici chiar ea, deja nu va mai fi la fel. Cu o rapiditate amenințătoare Ava pășește pe nisipuri mișcătoare, își crează prietenii pe care nu le-ar fi crezut posibile dar și i se pun în față niște sarcini pe alocuri mult peste puterile ei. Însă învață, pas cu pas cum să-și înfrunte temerile, cum să înainteze și să-și scrie destinul predestinat în astre.

Ionel Rușanu ne surprinde cu imagini desprinse ca dintr-un film bun, unul care își îndreaptă privitorul în zonele cele mai aprinse ale acțiunii, acolo unde inima pulsează iar dorința de a ajuta e atât de neoprită, încât, se crează o legătură cu textul într-un mod unic. Mi-am creionat în minte chipul Avei, i-am surprins iuțeala minții dar și curiozitatea, i-am văzut în gesturi dorința de a fi prezentă, dar și dăruirea în numele binelui. Stilul de scriere este total inedit, pe cât de cursiv și alert, tot pe atât de bine gândit și de explorare. Toate în ansamblu cuceresc cititorul aducând în prim plan suspansul, neprevăzutul, dar și importanța personajului Ava. E o carte ca o poveste savuroasă pe care nu poți să o lași din mână, te abandonezi textul și trăiești emoția. Aici și acum.

 „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă” este o lectură încântătoare, care te ține captiv între paginile sale de la prima și până la ultima filă. Orice acțiune sau labirint textual a însemnat o nouă provocare pentru mine ca cititor, am dorit să fiu acolo cu eroina cărții printre stele, să privesc prin ochii ei galaxia. Să trăiesc aventura. Să percep lumea din prisma ei. Să evadez și să mă bucur de fantezia unei realități relative. Să joc în acea cursă a inexplicabilului și să primesc elementele originale ale scriiturii ca pe niște forme intergalactice după care să merg, pas cu pas pentru a pune totul cap-coadă. Recomand cu drag acest SF plin de suspans, plin de adrenalină și mister, pot spune că o astfel de carte bine scrisă poate trezi în mine dorința de a parcurge mai mult sfera SF-urilor chiar dacă nu sunt o mare exploratoare a acestui gen literar. „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă” s-a dovedit a fi mult peste presupunerile mele și cu nerăbdare aștept volumul doi. Abia aștept. Vă îndemn la lectură, veți rămâne plăcut surprinși!

Citind-o pe M.K. Lynn. Cartea „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris. Cazul inimii furate”

Autoarea M. K. Lynn (pseudonimul tinerei scriitoare Maria Buboc) m-a uimit într-un mod surprinzător. M.K.Lynn (n. 1996) este o scriitoare originară din Republica Moldova, Caușeni, ce abordează în principal genurile fantasy, dark fantasy și SF. Romanul de debut, „Pene, morminte și flori”, primul dintr-o trilogie, este pe buzele multor bloggeri de carte deoarece a uimit prin profunzimea sa dar și creionarea personajelor și a răsturnărilor de situație. Zilele trecute am avut plăcerea de a-i descoperi o nouă carte apărută curând la Editura Petale Scrise, o operă ce m-a încântat până la maxim. „Cazul inimii furate”, primul volum al Seriei „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” are un titlu destul de sugestiv și care a intrat în sufletul meu imediat provocând o nerăbdare necaracteristică mie. Doream cu ardoare să caut răspunsurile, să aflu natura eroilor principali și ce ascund în spatele etichetelor, a cuvintelor de complezență și a manierelor într-un timp al balurilor dar și a jocului de-a supranaturalul. O carte a răsturnărilor de situație dar și a unor descoperiri departe de chemarea vocației; e un drum al balanțelor dintre bine și rău, dintre adevăr și provocare!

„Bine ați venit la Cabinetul de Investigații Supranaturale al Micului Paris, unde demonii sunt capturați și exorcizați, iar oamenii – disecați și analizați!”

Pe străzile unui București sumbru forțele demonice se plimbă nestingherite. Nimeni nu le poate da de capăt iar oamenii sunt într-o teroare continuă. Însă din nevoia de a ține totul în frâu văduva Lisette Grant-Anghelescu, menține cu toate forțele sale Cabinetul de Investigații Supranaturale, ajutată de asistentul acesteia, Leopold Vernescu, un chimist tăcut și dedicat cercetărilor sale. Decesurile inexplicabile cât și multe mistere presărate în calea celor doi îi provoacă să investigheze multe piste, să se afunde noaptea pe străzile slab luminate ale Micului Paris în căutarea de indicii. Știți expresia ceea ” a căuta cu lumânarea”, ei bine ei caută cu ajutorul unei pietre necazurile, iar acestea nu întârzie să apară. O cauți- o găsești, astfel tânăra văduvă acompaniată de asistentul său pornesc într-un joc periculos în care răul își cere tributul într-o manieră copleșitoare. Chiar sub ochii lor un cârciumar este găsit ucis, iar cauza fiind a ingerării cu acid demonic, apoi, slujnica Cabinetului de Investigații Supranaturale constată că gustul prăjiturilor trimise de la Capșa nu mai sunt cum au fost. De ce oare? Iar dintr-o pură coincidență cei doi se fac martori unei scene ce îi convinge încă o dată că nimic nu e ceea ce pare, iar pericolul poate pândi de oriunde. Din partea oricui.

Chiar dacă aparent lucrurile sunt ținute sub control și observație tânăra văduvă Lisette se confruntă cu viziunea multora asupra femeilor în societate sau la conducere, mereu este privită pieziș doar pentru că e femeie; același lucru îl poate spune și Leopold însă din punct de vedere a statutului de om fără titlu și avere, acesta este privit ca un nimeni, un rătăcit într-o lume în care nu se regăsește. Și totuși, ambii ca două stele sclipind una pentru alta se luptă pentru o lume mai bună în detrimentul reproșurilor, a privirilor aruncate peste umăr sau a dizgrației mediului în care se află. Piedicile îi fac mai puternici și mai îndârjiți să-și urmeze calea. Fiecare dintre ei are un atuu, ea are înclinație spre magie și Panglica Talazurilor, o armă împotriva demonilor, iar el scliprea inteligenței în materie de chimie. Cu o astfel de forță la comun nimic nu le mai poate sta în cale, poate doar… propriile lor emoții ce și le ascund de ochii curioșilor dar și de ei înșiși.

Volumul „Cazul inimii furate” a fost un deliciu și fără mare efort mi-am dat seama încă de la început că acesta va fi doar o mică ferestruică către o lume mai mare, deoarece presimt că Seria „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” va fi de o complexitate mult mai desfășurată. Se va ramifica, și sper că ne va da toată imaginația peste cap cu o lustruire unică a textului demonstrată deja de autoarea M.K. Lynn. Pot menționa că mi-a plăcut fantasticul situațiilor dar și legătura emoțională creată între personajele cărții. Misterul ce a planat asupra poveștii a intrigat iar peripețiile îmbrăcate cu umor au fost un adevărat deliciu. Abia aștept să aflu continuitatea aventurilor celor doi eroi ai cărții. Sunt sigură că volumul doi va fi unul peste așteptările mele!

Notă: Recomand cartea cu mare drag!

Citind-o pe Diana Boitor. Cartea „Urletul gheții. Volumul I”

Născută în anul 1997 autoarea Diana Boitor a absolvit facultatea de Automatică și Calculatoare, după spusele acesteia pasiunea pentru scris și-a descoperit-o cam prin clasa a VI-a, după ce a participat la un concurs literar cu o nuvelă a genului fantasy. Pentru acest articol Diana Boitor menționează: „sunt o fire veselă, entuziastă și perfecționistă, iar pe lângă scris și citit, sunt pasionată de jocuri video, pictură, filme horror și pisici. Ideea inițială a acestei cărți, Urletul gheții, era foarte diferită de rezultatul final, inclusiv capitolele, care erau mai scurte, protagonista avea un total alt caracter și o altă personalitate, personajele erau mai puține iar aventura urma să fie alta. Eu obișnuiesc să pornesc de la o idee mică și să dezvolt totul pe parcurs, așa că, de cele mai multe ori, îmi vin idei noi, personaje noi sau răsturnări de situație în timp ce scriu și îmi dau peste cap tot planul inițial, care, dacă stau bine să-mi aduc aminte, a pornit de la o idee extrem de simplă: mi-am imaginat un trib de orci adunați în jurul unui foc de tabără și o fată rătăcită printre ei. Atunci mi-am pus întrebarea: cum a ajuns acolo? Și de aici a pornit totul. Am început să scriu și să dezvolt lumea și personajele, să scriu și să rescriu, până când am fost mulțumită de rezultatul final. Îmi place foarte mult ideea aceasta de a porni de la o propoziție sau frază simplă și de a dezvolta totul pe parcurs, căci așa reușesc să mă surprind până și pe mine, având momente în care propriile personaje acționează în felul lor, iar eu nu pot să fac nimic să le opresc, deoarece asta le e firea. Îmi doresc ca Urletul gheții să fie o duologie, iar partea a 2-a este momentan în curs de scriere, în paralel cu un alt proiect mai mic. Lucrez din greu și sper ca în decursul anului viitor să fie deja disponibilă pe piață.”

Astfel, după cele spuse mai sus pot doar să adaug că Diana Boitor este o povestitoare cu mult fler, una care a reușit să mă surprindă încă de la primele pagini când acțiunea și-a luat avânt, iar curiozitatea mea a fost pusă la grea încercare. Fiecare personaj a fost pus în valoare iar însăși firul epic a scos în față o poveste cu mult peste așteptările mele. O istorisire ce s-a ramificat chiar sub ochii mei producând o dorință mare de a afla… oare ce ne rezervă pagina următoare, dar cealaltă?

„Deși viitorul părea gol și întunecat
Cuvintele ei puteau să aprindă o scânteie
Calea pe care a luat-o nu era în zadar
Era doar o fată ce zâmbea… prin durere.”

„Urletul gheții” a fost un deliciu pentru mine ca iubitoare de carte, cu o poveste destul de vizuală aceasta a stârnit acea dorință arzătoare de a crea imagini chiar dacă acest gen de lectură nu mă prea caracterizează. „Urletul gheții” a spart barierele din mintea mea conducându-mă pe un drum al misterului încărcat de magie, de neverosimil, dar și de feeric… totul condimentat cu pericol și secrete. Povestea nu a avut rezerve, astfel m-a surprins cu ființe mistice dar și lumi suprapuse într-un cadru destul de accelerat având menirea să surprindă ochiul meu, să incite spiritul și să îmi fiarbă curiozitatea la foc mic. Pentru că m-am pârpălit până la final, ca mai apoi să am o tolbă cu întrebări și o privire căutătoare. Iar pe buze cuvinte nerostite…

Cartea ne deapănă povestea tinerei Mura, un suflet rătăcit în satul orcilor. Orfană, aceasta este în grija orcului Tuakki, o femeie ce nu îi arată prea multă afecțiune, însă care o învață să lupte într-o lume în care Declinul Alb a pus stăpânire pe insula Sakh dar a și înrăit toate viețuitoarele. Totul aici e despre supraviețuire, nu și pentru Mura, ea vrea să-și cunoască originile, dar și de ce visele ei o fac să plutească între două lumi, o stare dureroasă a cărei răspuns îl caută cu disperare. Curajul ei își ia avânt atunci când Tuakki pleacă din trib fără a o anunța, gustul abandonului o face să își ducă pașii mai aproape de necunoscut; însă impactul realității e mult prea colosal pentru un suflet atât de curat ca al tinerei Mura. Tot ce întâlnește îi este străin, naivitatea cu care privește lumea e departe de a fi înțeleasă de unii însă prin simplul fapt că există, Mura surprinde, dă curaj și vigoare. Însă pericolele pândesc la orice colț, frigul parcă îi cuprinde tot mai mult sugrumându-le dorințele la o viață ca înainte, iar undeva o prorocie se cere împlinită. Consecințele nu întârzie să apară, treptat adevărul se lipezește iar „puiul de om” află cine e de fapt, ce semnificație au coșmarurile ei dar și ce secret ascunde nașterea sa. Într-un alt plan Tuakki se confruntă cu propriile sale ambiții, cu dorințele sale sinistre de a-și reuni familia moartă până cade în plasa deznădejdii dar și a unor chipuri ascunse ce jonglează cu magia, devenind astfel prizonieră într-un univers necunoscut ei. Fără noțiunea zilei de mâine toate personajele luptă într-un război al frigului, al suferinței dar nu în ultimul rând al destinului incert. Fiecare are rolul său bine determinat într-un joc al karmei, nimeni nu este scutit de înfrângeri și de gustul amar al dezamăgirii. Ce le rezervă soarta fiecărui vă îndemn să aflați, pot doar spune că nimic nu e ceea ce pare, nici forțele naturii nici torța ce arde în inima fiecăruia!

Cartea „Urletul gheții” a fost o călătorie destul de intensă; chiar dacă am citit doar primul volum conturul fiecărui personaj a arătat destul de pronunțat. De unele ființe enigmatice am reușit să mă atașez iar pe altele să le privesc cu suspiciune, pe unele le-am admirat din umbră iar pe altele le-am lăsat să se desfășoare în voia lor, eu fiind un observator fin al traseului ce l-au urmat de parcurs. Am apreciat lejeritatea autoarei de a „valsa” cu conținutul textual invitându-mă să mă alătur dansului magic în care neverosimilul a tronat. Am descoperit pe parcurs că toate cuvintele înșiruite aici nu mi-ar ajunge să descriu această dezlănțuire de propoziții pe hârtie; mulțumesc dragă autoare pentru momentul de fantastic, de poveste și a ruperii de realitate!

Recomand cu drag această carte excepțională!

Romanul „Urletul gheții” de Diana Boitor poate fi comandat de pe site-ul  Editurii Petale Scrise.

Citind-o pe Fănica Rarinca. Cartea „Mica Stea Portocalie. De unul singur”

Fănica Rarinca, s-a născut și a copilărit în comuna Barcea, județul Galați. A terminat Liceul Agricol din Tecuci, apoi a urmat cursurile Facultății de Geografie și Geologie din Iași. În anul 2011 publică prima sa carte, „Guru și Ciocârlia”, apoi urmată de cartea „Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!” apărută în 2016. În primăvara anului 2017, s-a născut visul care a dus la scrierea romanului „Mica Stea Portocalie”, despre aventurile unui băiat micșorat de un panou electric.

Cartea „Mica stea portocalie. De unul singur” a fost o descoperire plăcută pentru mine, cu tente copilărești spuse cu cuvinte de om mare povestea întruchipează o scriere menită să placă atât adulților cât și adolescenților. Toată paleta de culori folosită de autoare ne aduce în prim plan o imagine fantastică a unei descrieri desprinsă din definiția neverosimilului. Acolo unde realul se întâlnește cu fantasticul într-un joc al poveștilor ce vor prinde viață chiar sub ochii noștri.

Întâmplarea face ca în drum spre casă doi copii să fie micșorați de un panou electric; cum mama e unicul martor aceasta este luată drept nebună ba chiar ridiculizată de forțele de ordine pentru o astfel de mărturie bizară. Tatăl este în agonie, nimeni nu-i acordă nici o atenție iar senzația că totul îi scapă de sub control îl îngenunchiază de-a dreptul. Cazul se vrea închis iar mama pusă sub acuzație de omor a celor doi copii; ironic sau nu poliția nu acordă nici o atenție detaliilor subtile dar nici a rugăminților venite în a elucida misterul acestor dispariții. Acțiunea nu ne lasă să ne liniștim, ba din contra- mama este trimisă la spitalul celor ce suferă de boli mintale pe motiv de delir iar undeva în parcul înverzit se găsește acel băiat ce încă se luptă cu propriile schimbări, cu felul minuscul dar și cu incomoditatea de a nu fi un copil de mărimi normale. Iar de undeva din întuneric pericolul pândește, iar necunoscutul planează ca o pasăre răpitoare asupra a tot ce se întâmplă în jurul băiețelului ce e în căutarea surioarei, a drumului spre casă și a dreptății care întârzie să apară.

Întorsăturile de situație se intensifică iar personajele noi ce apar ne arată că totul poate să se sfârșească rău pentru cineva, că viața e plină de lecții dar și că răbdarea, bunăvoința și modestia pot înclina balanța către succes. Că nu e suficient să ceri ca să ți se dea, nu e de ajuns să cunoști adevărul ca să-ți ceri dreptatea, și că un sfârșit nu e neapărat un final, ci doar un mod de a o lua de la capăt. Ca și în cazul eroului principal numit și Mica Stea Portocalie după forma și culoarea sa care ajunge să se perinde prin text semeni unui însetat de cunoaștere … dar și de lămurire, deoarece inima lui suferă după tot ce-a fost și a pierdut. Finalul primului volum m-a luat prin surprindere și mi-a arătat că povestea nu se va lăsa așezată pe piese ca într-un puzzle ci se va ramifica tot mai mult stârnindu-ne și mai mult curiozitatea. Și vă asigur, aici totul e intens o dată cu dispariția celor doi… nimic nu e lăsat la voia întâmplării, nici măcar acel vânt ce bate printre frunzele copacilor.

Cartea „Mica Stea Portocalie. De unul singur” este călătoria către necunoscut; e povestea ce a îmbrățișat realul cu imaginația și a croit un scenariu dus pe culmile unei istorisiri fantastice ce a plăcut și pe care am relatat-o cu plăcere copiilor mei. Aceasta s-a dovedit a fi o carte atât de echilibrată încât am putut extrage din ea învățăminte, morale subtile și cuvinte venite ca pilde mereu utile în scrieri. Aventura celor doi copii am asemuit-o cu cea a Alisei în Țara Minunilor, când a descoperit personaje noi și s-a avântat într-o lume total nouă ei; aici, în povestea noastră la fel eroii se vor intersecta cu personaje ce le vor fi alături, astfel că totul va fi o explozie de evenimente și situații menite să placă din start copiilor dar și părinților acestora. Eu una abia aștept să aflu povestea mai departe, cum vor reveni copii la forma lor inițială… cum vor soluționa problema cu judecata mamei lor, și nu în ultimul rând cum vor elucida misterul micșorării lor, curiozitatea mă roade, sincer. Vă pot spune doar că în spatele acestora este un om care are planuri malefice și nu se abține de la nimic ca să-și ducă invențiile și gândurile la bun sfârșit. Nici până la ultimul cuvânt scris nu mi-am dat seama cine e, care e scopul lui, de ce face asta? Care îi este interesul?

Cartea „Mica Stea Portocalie. De unul singur” este un prim volum care m-a atras în primul rând datorită coperții extrem de plăcute, apoi printr-o poveste dedicată în principal adolescenților, însă care poate fi citită la orice vârstă, căci și adulții vor ajunge să îi simtă dulceața. E cartea ce nu te lasă indiferentă deoarece te răvășește destinul unor copii în plin declin dar în același timp apreciezi lecțiile ce vin în lanț despre curaj și demnitate, chiar și atunci când parcă nu se vede lumina de la capătul tunelului. O carte pe care o recomand cu drag, pentru emoție și mister!

Citind-o pe Daniela Borțea. Cartea „Lanțul adicției. Să pleci sau să rămâi?” Volumul 1

Autoarea Daniela Borțea, este originară din Caracal momentan stabilită în Nottingham, Anglia. Acesteia îi place să citească aproape toate genurile literare. De cele mai multe ori, alege genul în funcție de starea sa. Adoră thriller-urile bune ce o țin cu sufletul la gură, la fel de mult cum apreciază o carte romantică care o face să trăiescă o dată cu personajele fiorii iubirii sau… dezamăgirii. Prima dată când și-a așternut gândurile pe hârtie, a fost prin intermediul unui jurnal. Iar inspirația de a scrie cărți a venit din iubirea acesteia pentru citit.

După spusele acesteia „Lanțul adicției” este backstory-ul Joannei. Acest volum a apărut ca o necesitate de a reda întâmplări din copilaria și adolescența ei. Întâmplări care îi vor forma personalitatea și vor fi baza deciziilor pe care Joanna le va lua în volumul 2. „Lanțul adicției” este la bază o poveste despre dependență. De mai multe feluri. Este o poveste despre familie, prietenie și iubire. Este o luptă a Joannei în care ne putem regăsi oricare la un moment dat în viață. Evoluție care o pune în fața unei decizii asupra căreia trebuie să reflecte. Ea trebuie să decidă dacă vrea să rămână sau să plece…

Mesajul autoarei către cititori: „Timpul fiecăruia este atât de prețios în ziua de azi. Faptul că alegem uneori să ni-l petrecem citind o carte, este și mai mult de apreciat. Și dacă cineva și-a rupt din timpul lui să citească și cartea mea, nu pot decât să fiu profund recunoscătoare. Ar trebui să apreciem mai mult oamenii și timpul pe care ni-l oferă. Mulțumesc dragi cititori. Sper să pot oferi și în viitor, cât mai multe cărți care să vă bucure.”

Pe această notă descriptivă aș vrea să încep să vă vorbesc despre povestea Joannei prinsă în lanțul adicției, cum se manifestă de-a lungul anilor, cum crește și își creionează propriul destin într-o lume mult prea dură pentru un suflet bun. Viața o învață că aparențele sunt înșelătoare dar și că nu tot ce se prezintă drept un adevăr e cu adevărat unul, drept urmare scrie, scrie într-un jurnal atunci când simte că undeva nu a înțeles dar va pricepe o dată cu înaintarea în vârstă. Scrie cu febrilitate în nevoia de a nu uita secretele ce se spun după uși închise, ca apoi toate să se alinieze, însă cumva prea tardiv, prea îngreunat de povara problemelor a căror capăt nu le mai găsește. Și învață că, viața îți pune nenumărate piedici.

,,Dependența se află în noi toți. Ea privește, se așază, ne așteaptă… Zidul pe care îl creează este atât de puternic, încât nici iubirea nu mai poate trece de el…”

Dacă la început ni se înfățișează o fetiță de zece ani, treptat o urmărim cum crește, cum află lucruri, cum învață viața prin decepții dar și se îndrăgostește. Mergând la voia sorții aceasta ajunge la concluzii care o copleșesc, mai cu seamă că a alimentat orbește relația sa de iubire, prima și în care a investit toată bunătatea și dăruirea sa. Alături de Filip află natura romantismului, a pledoariei în numele iubirii dar și latura întunecată a unui om, acea defecțiune toxică ce duce la infectarea fericirii, a echilibrului și a frumosului din tot ce înseamnă doi. Iar în tot acest scenariu se perindă și file dintr-o copilărie marcată de un tată violent, o mamă absentă și care acceptă totul cu smerenie. Și multe alte fleh-uri ce o fac să fie vulnerabilă în fața adicției. Unica care a avut puterea și curajul să se facă auzită a fost bunica Joannei, unica care le-a dat sfaturi cum să nu accepte umilința, viciul, cum să se păzească în fața nedreptăților… și totuși, destinul a fost cel care a decis încontro să le fie calea fiecăruia. Și nu le-a fost ușoară!

Mi-ar plăcea mult să vă povestesc momentele prin care trece Joanna, cum se maturizează frumos, cum vede binele și acolo unde totul e șters; aș vrea mult să vă explic cât e de curajoasă, cât de încrezută dar și totodată vulnerabilă a fost ea pe parcursul traseului său. Cum a făcut față și celor mai tensionate momente și a mers cu capul sus în pofida sufletului său îngenuncheat. Mi-ar fi drag să vă subliniez că Joanna a înflorit semeni unui nufăr, gingașă, suavă și totuși mult prea nepregătită pentru tot prin ce i-a fost dat să treacă. Însă mă rețin, deoarece tot ce se înșiruiește aici, în acest prim volum trebuie citit cu sufletul, nu povestit… deoarece îți vine greu să aduni cuvintele acolo unde sufletul parcă nu e pregătit să împărtășească nimănui acea experiență care ar putea fi povestea mea sau a oricărei alte femei. O poveste în care toxicitatea își are rădăcini împrăștiate, și care macină și mânjește și cel mai inocent suflet. Îl face împletit în suferință și abandonat într-o mare de neajunsuri. O carte în care totul e un strigăt de ajutor sub forma unor cuvinte scrise într-un jurnal intim, exprimări înșiruite pentru a forma o experiență de… până la, și după…!

„Am crezut că iubirea rezolvă toate problemele. Și mai ales că atunci când iubești, rămâi…”

Primul volum al cărții „Lanțul adicției. Să pleci sau să rămâi?” are o forță de impact extraordinară, aici totul nu e doar o poveste, ci o întreagă explozie de manifesturi aduse acelei femei cu suflet curat pregătită să ierte, să renunțe și totuși determinată să își schimbe viața. E povestea care te determină să îți pui întrebări, să așezi pe cântar firea umană cu toate acțiunile ce o definesc, e cartea ce te face să analizezi acele ecouri ce răzbat dincolo de timp și spațiu în nevoia de a te învăța lecții de viață. „Lanțul adicției. Să pleci sau să rămâi?” s-a dovedit a fi o carte sensibilă din multe puncte de vedere, și care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubeşti, trebuie să-ţi sacrifici propria fericire. Merită sau nu vă îndemn să aflați… cert e că finalul mi-a rămas viu în mintea mea construind diferite scenarii, astfel- abia aștept volumul doi să văd dacă coincid sau nu!

„Lanțul adicției. Să pleci sau să rămâi?” este un roman tulburător, pe care vi-l recomand cu drag.