Februarie NEglaciar!

În ultima vreme, am avut o perioadă mai aglomerată, e o provocare să fii părinte să știți, dar ce plăcut, însă acest fapt a influențat și frecvența postărilor aici. Ieri chiar am fost întrebată de ce am stopat cu articolele, sincer nu credeam că „lipsesc” așa mult pentru unii. Poate și inspirația a avut momentele ei de cotitură din diferite motive, m-am cam îngropat în mormanul de cărți și am uitat să scriu, însă de aici și acum se pornește direcția gândurilor mele într-un februarie ne/împlinit și ne/glaciar.

Fiind deja o umbră a sfârșitului de iarnă plutesc într-o stare care oscilează între ce-a fost și ce urmează să fie, între energie nevalnică și melancolie obtuză, parcă sunt zi dar parcă noapte, și pe lângă stările neclare ale naturii eu, o simplă pământeană îmi urmez impulsul de moment, aici și acum. Pentru că știți deja, eu simt, eu trăiesc viața precum totul ar conta sau totul ar fi doar o respirație. Întrucât toată lumea este fixată pe sezon, mai ales că fugitiv ne încadrăm în aura lui martie, recunosc că simt și eu nevoia să mă delectez cu miros de prospețime, mai ales că vânturile mi-au învolburat gândurile într-o nemulțumită adunătură de emoții, ce de azi le voi așeza pe polița zilei și le voi picta în toate tonurile existenței și minții mele iscoditoare.

Așa încet, spre un sfârșit de iarnă în care frigul ne-a ocolit iar zăpada a fost o raritate eu încerc să mă delectez cu ghioceii proaspeți și cu coloritul ce cu repeziciune umple străzile. Admir cu pupilile dilatate gălețile de lalele ce parcă cu fiece an sunt tot mai diverse, tot mai proaspete, tot mai multe și îmi adun în găoacea minții scriri ce se cer dezvăluite. Îmi imaginez deja că pășind de curând în primăvară totul din nou va fi o poveste pentru imaginea zilelor mele. Narcise, bulbi fel de fel, miresme și forme care mai de care. Pentru mine o încântare! Iar pentru sufletul meu o desfătare!

Aștept primăvara, ca un copil, chiar dacă iarna aceasta a fost neglaciară, aștept aceste stări de copil zburdalnic în culegerea păpădiilor galbene și a mugurilor plăpânzi ce vor să de-a pe afară. Sunt mereu cu dor de mărțișor, de cinstirea sărbătorilor ce abia își intră în drepturi! Mi-e sufletul o prispă de cuvinte! Încă nerostite…. și scriu.

Sursa foto: pinterest.com

Ce fac când nu scriu…..(14)

 În lumea fericită a artei timpul nu mai are putere și nu mai are înțeles și cine, înălțat în sfera ei, a știut să plăsmuiască forma frumoasă, acela desigur -dar numai acela- a ajuns pe calea nemuririi. Titu Liviu Maiorescu

Din toate încercările de a desena și a mânui creionul să fac semne de carte mi-a provocat cea mai mare mulțumire, acum pot folosi aceste mici bucăți din imaginația mea pe post de amprentă în numele literaturii!

 Nu vreau ca viața să imite arta. Vreau ca viața să fie artă.

Ernst Fischer

Ce fac când nu scriu…..(13)

Arta este o imensă deschidere spre tot ceea ce este posibil.

Victor Hugo

Arta dăruiește aripi, nu cârji.

Victor Hugo

Ce fac când nu scriu…..(12)

 Învață regulile ca un profesionist, că se le poți încălca ca un artist.

Pablo Picasso

Citindu-l pe Roald Dahl. Cartea „Domnul Fox, vulpoi fantastic”

  Roald Dahl (n. 13 septembrie 1918, Llandaff[*], Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei– d. 23 noiembrie 1990, Oxford, Regatul Unit) a fost un romancier, autor de nuvele și povestiri britanic, dar și un prolific scenarist de film și televiziune. El este unul dintre cei mai renumiți scriitori de succes pentru copii. Cărțile lui, dintre care Uriașul prietenos, Matilda, Vrăjitoarele, James și piersica uriașă, Domnul Fox, vulpoi fantastic, Charlie si fabrica de ciocolata, Charlie și Marele Ascensor din Sticlă sunt apreciate de copiii din toată lumea.

Pentru început am pornit împreună cu piticii mei marea aventură literară cu cartea „Domnul Fox, vulpoi fantastic”, am primit o adevărată plăcere citind alături de copii și încurajată să avansez prin futunoasa călătorie a dmn. Fox și vulpeii săi.

Publicată în 1970, Domnul Fox, vulpoi fantastic a devenit una dintre cele mai îndrăgite cărți pentru copii, atrăgându-l chiar și pe renumitul regizor Wes Anderson, care a rescris-o ca scenariu și a regizat filmul de animație stop motion Fantastic Mr. Fox (2009).

Istorioara îi are în prim plan pe Boggis, Bunce și Bean, trei fermieri care duc o luptă crâncenă cu un vulpoi șiret. Mai exact, domnul Fox iese în fiecare noapte și fură câte ceva de-ale gurii de la acei trei fermieri tare nesuferiți. De la Boggis fură găini, de la Bunce, rațe și gâște, iar de la Bean, curcani. Asta până când, cei trei vor să-l prindă, obosiți de raidurile acestuia, astfel își tocesc un plan de acțiune ca să-l scoată pe vulpoi din vizuina sa. Însă fermierii nu știu cât e de ingenios și fantastic domnul Fox, mai pui că în joc este familia acestuia.

Răsturnând pământul cu susul în jos și extrem de dezamăgiți cei trei așteaptă ca vulpoiul să se înfomenteze și să iasă, ei așteptându-l la gura vizuinei cu puștile pregătite. Domnul Fox și familia lui continuă să sape tot mai adânc, își fac galerii care duc spre casele celor trei. Vulpeii devin tot mai înfometați dar și mai încrezuți în al asculta pe tatăl lor, dmn. Fox.

Vulpoiul și-a făcut provizii din avuțiile celor trei fermieri, nu mult, doar atât cât să-și poată hrăni familia sa cât și câțiva invitați, a fost extrem de atent cât și miticulos, nu a exagerat cu „furtul”, ba chiar i-a explicat bursucului de ce face asta, și că practic e o nevoie nu un act răutăcios.

În capitolul „Bursuc are îndoieli”. Vecinul Bursuc, el însuși afectat de asediul crâncen impus de fermieri, are un moment de îndoială privind justețea „furtișagurilor” la care participă alături de domnul Fox. „Dragul meu burduf cu blană”, îi răspunde vulpoiul, „cunoști pe cineva în toată lumea asta care s-ar da înapoi să fure niște amărâți de pui dacă i-ar muri copiii de foame?” (p. 75).

Cartea ne-a oferit și o morală aparte, pe înțelesul copiilor mei, au prins firul adevărului expus atât de ușor și pe înțelesul fiecăruia. Între timp, Boggis, Bunce și Bean probabil încă mai așteaptă la gura vizuinii fără să știe ce se întâmplă. Fără ca să-și dea seama că un vulpoi le-a făcut felul… și nu doar lor!

Sursa foto: pinterest.com

 

 

De Dragobete!

Pe lângă Valentine’s Day, românii se pot bucura și de sărbătoarea tradițională a iubirii, cu o simbolistică mult mai bogată și mai interesantă. Există un istoric amplu și foarte multe obiceiuri de Dragobete ce aduc prosperitate și bucurie în casele noastre, dar și superstiții de care ar fi bine să ținem cont. În funcție de regiune, Dragobetele se mai numește „Cap de primăvară”, „Santion de primăvară”, „Ioan Dragobete”, „Dragostitele”, „Năvalnicul”, „Logodna sau însoțitul păsărilor”.

Dragostea poate fi manifestată oricând și oriunde, astăzi e o zi în plus să o cinstim și să îi valorificăm semnificația. Eu am hotărât să o redau în versuri!

 „Poem” de Nichita Stănescu

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
și ți-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?…

„Dragostea dintâi” de N. Dabija

Rămâi, rămâi,
de-apururi dragostea dintâi.
în gând, în vis, în amintire-
rămâi întâia mea iubire.

Când pomii sângeră, pe deal,
când luna trece pe sub val,
şi brazii toţi se fac tămâi,
rămâi, iubire mea, rămâi.

Când pomului, în primăvară, preamulta floare i-i povară
şi-amurgul pare un lămâi –
Rămâi, rămâi…
Când se trezeşte-n mine un cânt,
dar să-l rostesc mă înspăimânt
când piatra şi mai multă îi
rămâi!

„De dragoste” de N. Stănescu

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, –
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
şi scrâşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură,
dar ea ştie ca eu nu râd,
dulcea luminii faptură
mie, pe mine mă înfăţisează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasă
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

„De-ai şti… ” de Veronica Micle

De-ai şti, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.
Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.
Tu mi-ai spune una mie,
Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.
Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

„De câte ori, iubito” de Mihai Eminescu

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe boltă alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pîlc întreg de păsări, pierzîndu-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
Suntem tot mai departe deolalta amândoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec și îngheț,
Când nu te pierzi în zarea eternei dimineți.

 „În fericire” de George Bacovia

Sunt clipe când toate le am…
Tăcute, duioase psihoze-
Frumoase poveşti ca visuri de roze…
Momente când toate le am.
Iată, sunt clipe când toate le am…
Viaţa se duce-n şir de cuvinte-
Un cântec de mult… înainte…
Momente când toate le am…

Sursa foto: pinterest.com