Citindu-l pe Dumitru Curcăneanu. Cartea „Glorie Și Restriște Pe Meleag Valah”

Dumitru Curcăneanu, a fost inginer chimist – doctor în științe chimice al Universității din București, cercetător, publicist și autor al unei serii de studii de specialitate. Dintre acestea se numără: „Ștefan cel Mare și Glorie„, „Povestea lu’ Încurcălume” și noua sa carte apărută la Editura Siono intitulată, „Glorie Și Restriște Pe Meleag Valah”. Cartea enumără o serie de poezii patriotice ce ne reamintește cursul istoriei dar și profunzimea unei rime ce te poate zgudui din temelii.

„Către sfârșit de veac, mulțimea
Popoarelor din lumea toată
Trudea din greu, simțind asprimea
Și nedreptatea. Biata gloată,
Supusă anumitor datini
Și unor pravile asemeni
De-napoiate, de când lumea
(…)
(din poezia Rumânii)

Poezia autorului Dumitru Curcăneanu e cu un conținut atât de puternic încât profunzimea sa încă bântuie, ca un ecou într-un codru învolburat de vânturi puternice. Toată scriitura exprimă atâta esențialitate încât mergi la pas mic printr-un timp al rememorării istorice în care totul a avut substanță. Timpul parcă se reia din nou o dată ce pășești pe traseul paginilor și simți cum te cufunzi în negura vremii în care genericul derulează gloria și eroismul unei nații. Prima parte a cărții ne descrie spiritul eroic al lui Mircea cel Bătrân, cu poezii din ce în ce mai grăitoare dar și cu morale adânci; versuri atât de coapte încât realizezi cu câtă migală autorul le-a plămădit, pentru noi, cititorii de rând. Partea a doua ne însuflețește cu versuri cu și despre Țepeș Vodă, acolo unde domnitorul Vlad își croiește drum prin istorie dar și o înrădăcinare în ființa noastră românească reamintindu-ne care ne-a fost menirea dar și trecerea ce a trecut. Cum e să fii un biruitor dar și un nume într-o mare de oameni importanți. Cum e să-ți aperi țara dar și identitatea sinelui, pentru că istoria nu a cruțat pe nimeni. Și nici în prezent nu o face…

„La o vreme, sări-n luptă toată armia păgână
Și cumplita-nvălmășală și mai tare se întinse:
Se băteau urdii vecine din a spaimei îmboldire,
C-au pierit atunci mulțime de otomani așa-n neștire.
Iar când groaza și-ncâlceala toată tabăra cuprinse,
Călărimea lui Vlad Țepe se-abătu ca o furtună.”
(din poezia Răfuiala)

Cu o strălucită documentare cartea „Glorie Și Restriște Pe Meleag Valah” a fost mai mult decât o înșiruire de versuri scrise cu o măiestrie aparte, volumul a fost fier încins ce a ars privirea și a conturat tabloul unei istorii vaste, a unei izbucniri versatile ce a însemnat cursul unei nații. Chiar dacă e prima dată când citesc istorie în versuri, pot spune că mi-a plăcut, autorul nu s-a axat pe delicatețea prin cuvinte ci pe sedimentul ce a fost lăsat în urmă de o istorie dură pe alocuri, pe atenția la detalii, dar și pe notorietatea faptelor retrăite parcă din nou într-un déjà vu. Limbajul învechit dar și întorsăturile atemporale au dat credibilitate textului arătând nu doar neprețuirea acestei scrieri dar și valoarea în ochii cititorului. Recomand cu drag acest volum istoric, poezia aici nu doar freamătă a timpuri de mult retrăite de neamul nostru, ci ne accentuează anumite secvențe pentru a ne reaminti care ne sunt rădăcinile, pentru ce/cine luptăm și a cui parte luăm. E cartea sângelui ce se cere dus mai departe cu mândrie, cu gloriei în numele ființei noastre românești.

Citind-o pe Ruxandra Popa. Cartea „Paznicii Întunericului”

Anul acesta mi-am propus să descopăr cât mai mulți autori români contemporani, iar cum editura Petale Scrise are o listă întreagă de autori a căror povești m-au încântat peste măsură, și de această dată am mers la sigur. Lectura curentă a fost tot din portofoliul acestora, o carte nouă apărută intitulată „Paznicii Întunericului”, un fantasy destul de proeminent scris de Ruxandra Popa. Acțiunea acestei cărți a fost explozie vie de evenimente dar și întorsături ce au lăsat semne de întrebare. Totul asezonat cu iubiri ce se caută prin timp și spațiu sfidând legile magiei pentru a se reuni mai puternici ca niciodată. E cartea în care viața ia diverse forme doar pentru a prelungi suflul celor cinci Paznici a Întunericului dar și a Preoteselor lor. Pentru că destinul lor nu se încheie aici…

„(…) Împreună, vor descoperi că salvarea unei lumi nu este deloc ușoară, prețul plătit putând fi chiar propria viață…”

Povestea ne-o înfățișează pe Anisia, o orfană ce este nevoită să îndure umilința părinților adoptivi care printr-o conjunctură stranie au ajuns să aibă grijă de ea. Acum e mare, o tânără în floarea vârstei ce are vise mărețe, însă umbra ce o apasă peste chip îi stopează orice strop de pornire, pentru că se crede un nimeni, pentru că ura celor din jur deja ia ajuns până la oase. Până în ziua când descoperă ceva ciudat, un inel în formă de șarpe pe care îl ia cu sine acasă. Mare îi este mirarea când aceasta constată că salvând această bijuterie viața ei va prinde pentru prima dată sens, conturul unei aventuri ce o va face să-și găsească un scop dar și o valoare. Bijuteria vine însoțită de un protector al acesteia, iar Anisia este pusă în fața faptului că trebuie să-i fie Preoteasă lui Wess, unul dintre cei cinci paznici ai Întunericului. Treptat și celelalte bijuterii făurite de conducătorul Vultur își găsesc gazdele, pandantivul cu corb, cerceii păianjeni, brățara vulpe și bentița cu bufniță, toți se reunesc, protector și protejată pentru a scăpa tărâmul magic de o femeie malefică care are în plan de a-l trezi din morți pe Vultur și a-și răzbuna soarta. Furia acesteia este neîntrecută, forma sa de manifestare este extrem de disctructivă, și practic, în timp toți au avut de pătimit de pe seama ei… acum însă e vremea ca soarta să se rescrie în favoarea Paznicilor și ca lumina să dăinuie în inimile lor. Acum și pentru totdeauna!

Acțiunea se amplifică cu fiecare pagină, uneori am rămas fără aer de atâta emoție iar alte ori am privit visătoare cum iubirea se strecoară și cucerește fără drept de apel. Vine și cuprinde sufletul protector și îl hrănește cu speranță. Pentru fiecare Paznic dragostea a găsit ac de cojoc, și le-a arătat că doar iubind te poți transforma în cea mai bună versiune a ta. Iar la pas încet dar sigur viața fiecărui personaj principal se rescrie într-un scenariu mai înflăcărat decât și-ar fi putut dori. Însă până se așează piesele într-un puzzle final totul e o cursă contra-cronometru, pericolul plutește în aer, magia întunecată străpunge inimile iar planurile diabolice arată că unii se pierde pe sine într-o mare de venin. Iar moartea vine ca o finalitate dar nicidecum ca un sfârșit!

Cartea „Paznicii Întunericului” a fost un fantasy mult peste așteptările mele, Ruxandra Popa mi-a purtat pașii în lumea Reokosos, acolo unde magia dăinuie și acolo unde realitatea se va creiona diferit de data aceasta. Pentru că Paznicii sunt mai pregătiți ca niciodată să-și deschidă inima pentru iubire și în numele ei. Emoțiile lor, sentimentele, trăirile, toate au propria culoare alături de noile Preotese, iar aceste aspecte îi fac să vrea să descifreze și să observe mai bine viața până la ele. Să le valorifice și să-și dorească pe zi ce trece o veșnicie împreună în pofida pericolelor. Cum se desfășoară totul și cine iese învingător, vă invit să citiți, o să râmâneți foarte încântați de plenitudinea textuală. Și cu sinceritate spun că m-am pierdut în alte lumi închipuite lăsându-mă acaparată de fiorii plăcerii dar și a noului cum doar o carte fantasy bună mă poate transpune. Mulțumesc dragă autoare pentru poveste, pentru vibrarea inimii dar și pentru emoția de după lectură!

 

Citind cartea „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă”

Mereu am găsit la Editura Petale Scrise o mulțime de povești ce mi-au desenat fie zâmbete fie senzații o mie de tristeți, suferințe dar și pasiune. Toate mi-au arătat cât de atenți sunt la ce publică, la ce scrieri să dea avânt și ce note să dezvolte pentru a capta atenția cititorului de rând. Astăzi vin să vă prezint o carte ce a reunit toți scriitorii Petale Scrise într-o frumoasă antologie de iarnă, una care trezește în suflet magia, frumosul dar și purificarea prin tot ce înseamnă alb. „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă” nu este doar o colecție de povestioare înșiruite ci o plămădire de trăiri intense asezonate cu miros de brad, gust de ciocolată și praf de stele într-un timp al anului ce se vrea magic.

„Pornesc armăsarii. Nămeți
de nea și de ger ne-mpresoară
Noi doi ne-alintăm ca și beți,
Sub fulgii ce-n haite coboară.
Îți sorb răsuflarea, te sorb.
Iarna tremurând se-nfioară,
Căci simte ca țipăt de corb,
Cum curge din noi primăvară…”
(„Menuet” de Marius Andrei)

Cartea „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă” a plăcut încă de la primele pagini. Autorii s-au întrecut pe sine pentru a ne aduce în față povești unice cu tematică pentru a ne bucura din plin cu o stare de sărbătoare. Chiar dacă într-un număr mai mic de pagini fiecare text a pătruns la inimă prin intensitatea sa; acțiunea a curs atât de plină încât am tins să cred că văd un film în fața ochilor vrând parcă să fiu acolo și eu. Nu am simțit de loc lipsa unui conținut mai amplu, ba din contra, fiecare poveste a debordat de trăire, emoție, iubire în toate formele ei încât am privit visătoare către fulgii ce se dansau prin fața ochilor mei și am apreciat fiecare cuvânt înșiruit pe pagină.

Antologia este acel gen de carte ce trebuie savurată lent și la căldura unui cămin într-o atmosferă relaxantă. În ea găsești poveşti mai scurte, sau mai lungi… cât să îți savurezi ciocolata caldă și să admiri jocul de cuvinte. Pentru că da, fiecare autor a scris diferit, plăcut și cu întorsături surprinzătoare de la care nu ştii niciodată ce te aşteaptă mai ales că în spatele titlului frumos ticluit nu poți descoase conținutul. Astfel, te lași purtat/ă de valsul fulgilor de nea și primești desfășurarea creativă a unor minți sclipitoare ce nu doar au făcut o muncă de echipă minunată ci au și surprins cadrul unui anotimp în toate splendoarea. La sigur că complexitatea celor descoperite în carte vă va plăcea la maxim, și sunt convinsă că cel puţin una dintre aceste poveşti te va cuceri iremediabil. 

Cartea cuprinde operele: „Menuet” de Marius Andrei, „O dorință pierdută” de Diana Boitor, „Un strop de magie” de Mihaela Anghel, „Licăr de speranță” de Ruxandra Popa, „Un om special” de Alexandra Condrat, „O regăsire de poveste” de Delia Mitroi, „Minutul 85” de Cătălin Dumitrescu, „Mițoaca de Crăciun” de Cătălina Pană, „Băiatul care iubește Crăciunul” de Corina Lupu, „Un cadou păcătos” de Delia Moretti, „Miracolul meu ești tu” de Andrada Rezmuveș, „Griul unei nopți de iarnă” de Elena Druță, „Zâna corporat(r)istă” de Morgan Hexner, „Inelul de Cristes Maesse” de Alexandra Drestaru, „Dorința lui Moș Ninja” de Ioana Mihaela Curaleț, „Bușteanul de Ajun” de Aurelia Chircu, „Ciocolată caldă” de M. K. Lynn și ultima poveste ce a încununat antologia e „Prima Pecete” de Alina Cosma.

Cartea „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă” a fost un drum către o lume de o sensibilitate aparte. Un traseu făcut într-o liniște deplină pentru a nu deranja magia să se înfăptuiască. Iar aceasta nu a fost puțină, tot textul a fost cuprins de o frenezie feerică în care Crăciunul, iarna, zăpada au dat tonul unei proze extrem de atractive. Fragmente fine sau mai excentrice care au prezentat fie chintesența vieții fie nodurile unor destine ce se caută prin timp și spațiu. Toate reunite într-o scriere ce a avut menirea să redea acea speranță că totul va fi bine, mai devreme sau mai târziu! Recomand cu drag această operă ce nu doar că va ajunge la sufletele voastre, ci și se va sedimenta stratificat ca mai apoi să scoată la iveală acea emoție textuală desăvârșită!

Citind-o pe Mara Eremia. Cartea „Ispita Italianului”

Autoarea Mara Eremia s-a născut în data de 8 martie 1990. Studiile și le-a urmat la Facultatea de Psihologie, iar Masterul în Psihologie Judiciară. Actualmente profesează ca psiholog. Aceasta are un buchet literar destul de impresionant cu povești care mai de care; unele mai incitante ca altele; toate au o intensitate ce acaparează aici și acum. Zilele acestea am încheiat Seria Ispita și parcă aș începe din nou să recitesc aceste minunate volume ce mi-au intrat sub piele. Fiecare carte în parte a avut o avalanșă de evenimente încât pot spune că am visat cu ochii deschiși, am oftat a placere și am vizualizat niște imagini ce mi s-au întipărit pe retină. Totul într-un cadru misterios, senzual și pasional.

Volumul trei „Ispita Italianului” s-a dovedit a fi o carte cu iz italian în care a plutit glamourul, opulența dar și sensibilitatea, acea stare în care inima pulsează a emoție nediluată. Starea ce e primul impuls spre creație, spre creionarea frumosului într-o lume în care sumbrul pândește, într-un timp în care o singură clipă poate sau da viață sau lua acea speranță la mai mult. Sau poate înaripa sau adânci în cel mai mare hău al neputinței. Astfel, „Ispita italianului” e o adevărată provocare mai ales că povestea nu doar reunește mai multe destine, dar și conturează acea verigă simplă a trecerii, a vieții dar și a morții, a nașterii dar și a sfârșitului într-o aură a finalității. O carte ce a dezlegat firul vieții și ia dat avânt printre pagini într-o alertă continuă făcându-mă părtașă la lacrimi dar și la iubire, la pierderi dar și regăsire. Iar eu am râs și am plâns, am fost furioasă dar și le-am dorit eroilor o viață ca în povești, ca în scrierea basmului… și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

„Ti amo con tutto il cuore e posso fare qualsiasi cosa per te. Jada, sei la tentazione dell italiano!”

O avem ca eroină pe Helen Flynn, creatoarea brandului de încălțăminte Jada Shine din New York, cunoscută și ca soră a enigmaticului director al Serviciilor Secrete Scott Flynn. Aceasta din pasiunea sa pentru pantofi realizează magie în sfera modei, toată lumea vrea să poarte creațiile Jada, toți au pe buze frumusețea dar și eleganța acestor opere de artă… însă nimeni nu știe cine e în spatele brandului. Acum mai mult ca niciodată Helen vrea să meargă la Săptămâna Modei din Milano pentru a arăta cine este ea de fapt, din a cui mână iese opera artistică. Chiar în pragul plecării aceasta află de infidelitatea iubitului acesteia, iar acest fapt vine ca o confirmare că trebuie să meargă mai departe fără el, să se avânte în tot ce înseamnă nou fără a mai fi trasă în urmă de o relație toxică. Pornirile sale o surprind și pe aceasta când sare la propriu pe un bărbat super frumos în avion într-un moment de rătăcire. Gustul lui, plăcerea ce i-a transmis-o o face să se înfioare, dar și să realizeze că poate trăi și fără cel ce i-a fost partener câțiva ani. Acum însă punctul prioritar e scena ce o așteaptă la Milano, acolo unde se va prezenta ca creatoare absolută în fața întregii lumi. Șocul vine însă din multe părți, acel „El” e mai aproape decât s-ar fi așteptat, incomoditatea gesturilor o urmăresc dar și tentația de a-i fi din nou în brațe. Mirosul lui o ademenește, senzualitatea gesturilor o face slabă în a lua decizii astfel se trezește împinsă de instincte și îi cedează. Consecințele nu întârzie să apară, regretele sunt pietre de moară iar drumurile se văd încețoșat… astfel, de la săptămâna Modei, Helen nu va mai fi la fel, niciodată. Nici pentru Giulio Tito, unul dintre cei mai doriți italieni din lume, fondatorul brandului Passion Luxury Collection. Nici pentru el…

„Destinul ne-a arătat și o altă fațetă a monedei, pe care abia acum am cunoscut-o.”

Aventura celor doi chiar este o încercare a sorții, e un exemplu viu în care două destine se resping pentru a se reuni mai puternice ca niciodată sudându-se într-un întreg invincibil. Însă până acolo drumul e bătătorit cu dureri urlătoare, spălat cu lacrimi amare, și dezmembrat în mii de bucăți pentru a uni piesele într-un întreg. Atât Helen cât și Giulio Tito vor porni pe un drum anevoios, inițial presărat cu pasiuni zguduitoare ca mai apoi să fie marcat de implicații durerose, de trecut usturător dar și alegeri pe alocuri imature. Însă soarta îi vrea împreună în pofida deciziilor repezite, în pofida preferințelor marcate de alte persoane dar și de jocul perfid al karmei. Atunci când destinul deja le-a fost scris degeaba mai fug, în zadar se ascund ca un laș/ă, toate cărările se adună în una, un traseu ce duce exact spre sufletul pereche ce le este predestinat, fie că acceptă fie se lasă pe mâna acelei forțe ce le-a hotărât în mod fatal și irevocabil tot ce se va petrece în viață. Iar când iubirea alege pentru ei, TREBUIE să accepte aici și acum acele sentimente ce nu le-au încercat încă niciodată până la „El”, până la „Ea”!

„Ispita Italianului” s-a dovedit a fi un volum foarte intens, genul acela de scriere care îți pătrunde în suflet și rămâne acolo. Cartea are la bază o poveste de iubire tumultoasă care ia naștere la înălțime, o dragoste care e departe de a fi ca una din povești, e mai mult o simțire dureros de necesară ce se vrea trăită în doi, o iubire ce ajunge să se sedimenteze doar atunci când este acceptată și pusă în fața sufletului ca pe un altar al adevărului. O iubire ca o dependență sfâșietoare între două inimi ce bat în tandem, legate de un dor chinuitor sfidând timpul și spațiul într-o căutare continuă. Până la acel final fericit. Cartea „Ispita Italianului” este, pur și simplu un volum care îți arată că viața este un drum lung presărat cu piedici, suferințe, dar și momente de vis, dar și cum nimic nu este simplu și nimic nu este întâmplător. O scriere ispititor de incitantă ce pe lângă momentele pasionale va atinge acele note sensibile care vor sublinia puterea și curajul de a merge mai departe, de a prinde aripi atunci când sufletul îți este la pământ. Dacă vă doriți să citiți o carte ispititor de pasională cu o poveste de viață cu un impact puternic, atunci „Ispita Italianului” este perfectă pentru voi, eu o recomand cu mare drag!

Citind-o pe Mara Eremia. Cartea „Ispita Directorului”

Autoarea Mara Eremia s-a născut în data de 8 martie 1990. Studiile și le-a urmat la Facultatea de Psihologie, iar Masterul în Psihologie Judiciară. Actualmente profesează ca psiholog. Aceasta m-a surpins de sărbători cu o minunată carte cu tematică „crăciunistică” iar zilele acestea am fost dată peste cap cu volumul doi al seriei Ispita. Cartea „Ispita Directorului” s-a dovedit a fi o emoție vie încă de la primele pagini ca mai apoi să ia în intensitate și să mă zguduie din temelii; aici printre pagini am simțit durerea, furia, pierderea, trădarea, dezamăgirea, frica dar și iubirea, în toate formele ei mai senzuale. Autoarea a creionat fiecare scenă în cel mai pătrunzător mod, ne-a arătat partea întunecată a unor oameni dar și cum iubirea poate fisura toate barierile inimii în cel mai pasional mod.

„Lasă frica și iubește! Iubirea te poate ucide, dacă nu o ai, și te poate învia, atunci când o ai! … îndrăznește!”

„Nu cred că întunericul este atât de negru, cum spun oamenii. În orice întuneric se poate face lumină, dacă știi să apeși butorul corect. De multe ori, am crezut că viața este grea. Nu este adevărat! Noi o facem să pară așa. Nu știm ce vrem și nici pe cine vrem.”

Dacă în primul volum aflăm povestea Președintelui David Beck și a Darinei Clark, o înșiruire de momente la limită dar și descărcări senzuale duse la nivel de artă, volumul doi ne pune pe tavă istoria prietenei Primei Doamne, Evelin More dar și a lui Scott Flynn, directorul Serviciilor Secrete de la Casa Albă, om de încredere dar și un titan în a-și stăpâni orice emoție, orice pornire într-o lume în care pericolul pândește la orice colț. Lanțul evenimentelor se precipită atunci când Evelin află că soțul o înșeală iar ea urmărește mută spectacolul infidelității acestuia, acum realizează că viața ia trecut pe alături iar ea practic a luat mici fărâmituri de la existența proprie. Într-un moment de slăbiciune combinată cu alcool aceasta sare la pieptul enigmaticului Scott, îl dorește, îl cere însă… este refuzată și simte încă o dată că nimeni o vrea. Dezamăgirea îi intră în sânge, convingerea că nu este bună ca femeie i se așează pe umeri iar ea alege să păstreze o distanță sigură de toți bărbații, mai ales de el. Însă focul din inimă o arde, curiozitatea de a fi măcar o noapte cu el o împinge în brațele lui intrând fără să vrea în cel mai delicios joc al seducției.

Pe cât de dornică nu ar fi să-și înceapă o nouă viață, Evelin clachează atunci când trecutul o ajunge din urmă, pierderile proprii o coboară iar coșmarurile prind să o acapareze în totalitate atât când luminile se sting dar și atunci când pornește la pas ușor dar sigur în viața lui Scott. Acesta este mânat de dorința de a o proteja îndepărtând-o de el, dar și a o ține aproape, deoarece simte că o vrea prin orice por, în pofida pericolelor la care o supune. Ajung ambii să fie doi orbi ce se plimbă prin întuneric neconștientizând faptul că oricând ar putea să se rătăcească în propria întunecime, ea- cu un trecut nesigur, el- cu un trecut umbrit de secrete, conspirații și moarte. Prezentul lor e pecetluit de poziția pe care o are fiecare, însă pe cât de încinsă nu ar fi lumea serviciilor secrete puterea celor doi parcă ia amploare unindu-i într-o poveste comună plină de pasiune îmbinată cu pericol. Combinația fatală pentru ca două inimi să se alipească într-o alianță invincibilă și de lungă durată.

„Sunt secrete pe care mai bine le-aș lua cu mine în mormânt, însă din ce mă străduiesc să le ascund, din aceea, acestea vor să iasă la iveală. Și totul începe de când apare ea în viața mea, Evelin More.”

Cartea „Ispita Directorului” a fost o lectură seducătoare, cu scene pasionale, dar din care nu lipsește acțiunea, suspansul și, desigur neprevăzut care pândește la orice colț. Mara Eremia a creionat personaje interesante, cu personalități intense și curaj, care au stârnit curiozitatea încă de la primele fraze și nu au dat răgaz cititorului de rând să-și liniștească sufletul. Printre emoțiile vii, patosul și dramele au creat un parcurs al cărții neașteptat de incitant, am iubit iubirea personajelor principale dar și am admirat din umbră acea maturitate de a lua decizii. De a accepta într-un final că viața se trăiește aici și acum. Ce pot să mai spun e că ispita Directorului a avut părul roșu și o fire mult prea hotărâtă în a lua în mâini puterea prezentului încât nici un avertisment nu a mai contat atunci când două inimi au zis da, atunci când limbajul trupului a avut același vocabular, și atunci când sclipirea din ochi a fost confirmarea la mai mult. Și textul a curs, arătând că ea este lumină, iar el întuneric, că ea este zi… iar el noaptea ce o va învălui în grijă, seducție, iubire infinită. Și toate acestea asezonate cu taine de stat, cu momente de amenințare dar și cu gustul amar al morții într-un cadru al Scenii Politice ale Statelor Unite. Romanul „Ispita Directorului” este o carte cu o acțiune la limită ce îți taie respirația, cu prestații fierbinți creionate cu dibăcie dar și cu personaje pe care le îndrăgești instantaneu. E o carte pe care o recomand cu mare drag! Vai, atât de mult îmi place!

Citind-o pe Luiza Rădulescu. Cartea „Particule de univers”

Spunea cineva… „când dragoste nu e, nimic nu e…” și câtă dreptate a avut. Dacă iubirea nu te umple ai trăit doar pe jumătate, sau mai bine spus ai supraviețuit ca o umbră departe de acea desfătare deplină. Dacă nu ai reușit să prinzi acea particulă din acel suflet predestinat ai pierdut chintesența vieții. Ai ratat sublimul elementelor naturii ce se cheamă pentru uniunea veșnică. Și da, dragostea cheamă, dragostea vindecă și apropie două suflete rătăcite. Le aduce împreună pentru a însuși magia absolutului.

Pe această notă introductivă vreau să vă prezint romanul „Particule de univers” de Luiza Rădulescu, o carte ce a fost o emoție vie. Chiar de la început textul pulsează a imagini triste adunate într-un loc în care se vrea a fi o cochilie; însă nu e nici pe departe… mai bine spus e un ghem ce prinde să se depene încetul cu încetul în pofida nodurilor dureroase, în pofida smuciturilor repezite și în ciuda a tot ce se ivește în cale. Pentru că viața nu poate fi pusă pe pauză, timpul nu poate fi oprit … nici chiar acele sentimente ce iau avânt doar după un schimb de priviri.

„Obișnuiam să cred că nu merit. Dar, universul a avut alte planuri cu mine. Sunt Daria iar povestea mea a început, ei bine, în punctul acesta… (…). „

O avem ca eroină principală pe Daria, o tânără temătoare ce parcă ar fugi de viață; aceasta zi de zi se complace într-o relație anostă, acceptă doar jumătăți de măsură și se învinuiește pentru „toate păcatele lumii” doar pentru că e ea, un copil trecut prin traume netratate, pentru că e ea, o femeie nevalorificată și nedescoperită de acel „el”, pentru că nimeni nu încearcă să îi întindă o mână de ajutor. Iar acestea toate o doboară. Zi de zi. Picătură cu picătură. Până când soarta îl scoate în cale pe Adrian în cel mai incitant mod, iar ea își permite să vadă dincolo de orizonturi și limitele trasate mult prea adânc. Abia acum simte, trăiește… iubește!

„Pierdută complet în corpul lui îmi dau seama că ceea ce am făcut până acum a fost să supraviețuiesc. Adrian m-a învățat cum să trăiesc…”

Însă încercările vieții nu se opresc aici, fostul iubit își cere drepturile în cel mai josnic mod, prietena cea mai bună e între două punți ale dragostei iar cel în care și-a lăsat încrederea toată existența o dezamăgește la maxim; acum nu știe pe ce potecă să pornească pentru a nu se pierde pe sine definitiv. Unicul umăr care îi oferă alinare e chiar lângă ea, însă e temătoare să se apropie din frica unui refuz fățiș, pentru că mereu doare. Pentru că toată copilăria sa a fost ținta abuzului emoțional, pentru că a fi într-un mediu se egalează cu o anxietate greu de ținut în frâu. Însă Adrian e deschis să facă pași către ea, către inima ei dornică de iubire și protecție, și nu doar pentru a o avea fizic, ci pentru că și el simte, după mult timp în care s-a baricadat în propria sa suferință și a construit o fortăreață a singurătății. Acum își permite ca o femeie să îl aibă integral, fără rețineri și fără bucăți lipsă. Doar să-l accepte așa cum e el, frânt în două de un trecut mult prea dezolant.

„În momentul în care Daria a venit în viața mea, am trecut la un alt nivel al emoțiilor. Am învățat ce înseamnă să îmi fie prietenă, am învățat ce înseamnă să mă iubească și să o iubesc, dar am învățat și ce înseamnă să cred că am pierdut-o pentru totdeauna.”

Pe cât de tumultoasă e întâlnirea lor tot pe atât de incitantă e și apropierea, iubirea prinde aripi acoperind acele răni sângerii vindecându-se unul pe altul. Dar, oricât de mare și sinceră nu ar fi dragostea dacă aceasta este croită din secrete și minciuni se fisurează, încet dar sigur, în fiecare zi tot mai mult… până adevărul rupe ce a mai rămas, dărâmă încrederea, distruge conceptul de doi, lăsând un gust amar al dezamăgirii veșnice. Astfel, Daria vede în Adrian doar un bărbat ce a folosit-o ca pion într-un joc pentru a-și atinge scopul personal. Iar acum această suferință o marchează, îi arată din nou că ea e ea, nimic mai mult, nimic deosebit în marea de oameni invizibili. E din nou Daria, femeia cu anxietăți, cu atacuri de panică și dezamăgită de sine. Acum e fără el dar, îl simte prin orice por, e departe de el, dar încă îl are impregnat pe piele, fuge de el, însă destinul îi vrea împreună, poate nu azi dar la sigur mâine.

Cartea „Particule de univers” s-a dovedit a fi acel tip de lectură care m-a farmecat încă de la primele ciocniri textuale, pentru ca, mai apoi, să mă cuprindă cu totul într-un vârtej de sentimente, de trăiri și de gânduri, suficiente cât să îmi acapareze tot timpul fugind de prezentul actual și adâncindu-mă tot mai mult în povestea Dariei și a lui Adrian. Și pot spune cu sinceritate, romanul acesta mi-a ajuns direct în suflet pentru că are o suavitate și o gingășie aparte, în ciuda subiectelor delicate ce au fost înșiruite fără rețineri printre paginile cărții. Totul aici pulsează a viață, a dezamăgire … dar și a iubire, în toate formele ei. Autoarea reușește să surprindă lumea fiecărui personaj în parte redându-i fiecăruia o părticică de sine pentru a surprinde cititorul de rând. Astfel, povestea ajunge să debordeze de emoție, reușind pas cu pas să prezinte puterea dragostei adevărate, acea unică particulă de iubire care reușește să treacă dincolo de timp și de spațiu pentru a uni două suflete menite să fie împreună. „Particule de univers” este o narațiune tulburătoare pe care o recomand cu mare drag!