Citind-o pe Dana Bordea. Cartea „Străinul care mă iubea”

Azi e despre o carte dragă mie, azi e cum m-am îndrăgostit de o poveste care s-a amplificat sub ochii mei, și-a croit scenarii și s-a făcut plânsă și iubită, s-a lăsat îmbrățișată și certată deopotrivă. Azi e despre romanul „Străinul care mă iubea” scris de Dana Bordea care m-a răvășit prin complexitatea lui, prin intrigile furtunoase dar și momentele de durere sufletească. Și da, sunt cărți care rămân acolo pe retină, și prin viață … și nu se lasă uitate. Pentru că înseamnă mai mult decât o carte, mai mult decât o înșiruire de cuvinte… e emoție vie îmbrăcată într-un cadru de film. Care în pofida trecerii ele nu se lasă scăldate în uitare!

Povestea ne relatează începutul unei iubiri de-a dreptul copleșitoare pe care greu o definești ca pe o dragoste ca în basm. Nimic în acest parcurs nu e cum scrie în cărți, nici cum ne relatează visătoarele… nici măcar cum ne-ar hărăzi o romantică incurabilă. Ei bine, e povestea lui Patrick Man, un bărbat rămas în noianul pierderii care încearcă și după ani să lipească piesele pentru a o forma pe acea ea care l-a lăsat subit abandonându-se morții; astfel Patrick îndurerat nu acceptă realitatea, nici chiar după doi ani. Scurgerea nisipului din clepsidra vieții doar îi arată ca o pecete ce a avut și ce a pierdut, ce a simțit și nu va mai avea nicicând. Până o vede pe ea, o tânără cu o asemănare izbitoare cu soția sa, femeia ce i-a fost sprijin și ancoră. Acum dezvoltă o stare de neliniște și anume prin nevoia de a o avea lângă el și a o ține ca o copie fidelă a unei femei moarte însă nu uitate, a unei iubiri încă vii ce-i face sângele să fiarbă. Însă departe de a fi o normalitate Patrick intră fulgerător în viața Ariei, atracția necontrolată îl lovește din nou ca un flash venit dintr-un timp în care pasiunea trona, acum vrea din nou să se simtă iubit, însă pas cu pas se pierde în propriul joc punând în balanță foarte multe lucruri. Uită că Aria nu e Sandra oricât de mult nu s-ar minți, că ce trăiește el în prezent e o clonă a unor momente pe care le resuscitează și care îi fac rău Ariei … iar conștientizarea îl lovește din plin. Simte că clachează, că îi scapă lucrurile de sub control, atât la nivel personal cât și profesional. Comploturile se simt ca fumul în jurul său iar prieteniile devin o povară grea. Patrick trăiește fără voia sa un moment în care a crede în ceva sau cineva e egal cu ați săpa singur groapa, nesiguranța îl împinge în pragul nebuniei, doar amintirea unor zile și nopți pasionale îl ține pe linia de plutire. Acum îi rămâne totuși să își facă alegerea decisivă, care ea va fi cea ce îi va încălzi inima și nu doar patul, va putea Aria să-i îmblânzească sufletul și să rămână acolo pe veci, ei bine vă îndemn să aflați, cert e că încercările vor fi multe ca și gustul amar al decepțiilor. Patrick e încă captiv în plasa depresiei, iar Aria e încă înlănțuită în furtuna deziluziilor, însă ambii își dau voie să simtă, fiecare în felul propriu ca mai apoi să divizeze totul la doi. Relația lor e tumultoasă, cu amăgiri și abandon, cu pasiune răvășitoare dar și cu conștientizarea adevărului, acea limpezire ce vine după o ploaie torențială. Povestea iubirii lor e într-adevăr când umbrită de trecut când scăldată în regrete însă vreau să cred că cele mai durabile cupluri se sudează doar trecând prin foc și pară, prin agonie și extaz. Nimic nu e de-a gata în viața asta.

Cartea „Străinul care mă iubea” a fost o descoperire plăcută pentru mine, autoarea nici măcar o clipă nu m-a lăsat să-mi trag sufletul, ci m-a asaltat prin acțiune multiplă… și iar acțiune, momente și clipe gata plasate printre emoții ce mi-au arătat și o altă formă de iubire. Eroii acestei cărți au fost modelați în așa fel încât le-am fost ca cititoare o călăuză, una care le-a urmat pașii în drumul cunoașterii și a conștientizării. Pe alocuri am fost un critic avid iar în alte momente am empatizat până la lacrimi. Pentru că da, mi-a fost greu să accept comportamentul lui Patrick raportat la tânăra eroină, Aria merita un respect nemărginit doar prin simplul fapt că i-a fost curată emoțional, că l-a primit așa cum era, fără a-și cere dreptul la mai mult. Însă inimii nu-i poți dicta iar personajele principale și-au învățat lecțiile doar trecând prin ele, s-au erodat caracterele doar impunându-se unul în fața altuia. Grea le-a fost traiectoria vieții însă doar dezbrăcați de trecut s-au putut reclădi ca cuplu, dar mai cu seamă ca familie trainică. Romanul „Străinul care mă iubea” a fost de o sensibilitate aparte, greu să mă decid care parte a sa mi-a plăcut mai mult, cea în care Patrick își deplânge o iubire ce nu va mai fi, sau cea în care două inimi se strigă pentru a se avea … sau acea în care lucrurile se așează în făgașul normal și parcă parcă vezi lumina de la capătul tunelului, pot spune însă cu sinceritate, fiecare întorsătură a răscolit ceva în mine, mi-a arătat că anume prin provocările existențiale poți atinge absolutul, în special în dragoste! Ce pot să mai adaug e că am parcurs frumos acest roman profund, l-am citit pe nerăsuflate și am iubit fiecare pagină în parte, astfel îl recomand cu mare drag! O să aveți parte de o surpriză plăcută citindu-l!