Charlie Chaplin este unul dintre cele mai mari staruri ale Hollywood-ului. A fost un om frumos nu doar pe marele ecran, ci și în spatele său. Cine nu-l cunoaște? Ne-a colorat  cu zâmbet chipul în copilărie și  în prezent.

Descoperă  filosofia sa de viață în aceste valoroase citate inspiraționale care te vor impresiona:

  • Am multe probleme în viața mea, dar buzele mele nu știu asta. Ele zâmbesc întotdeauna.
  • Viaţa este minunată dacă nu te temi de ea.

  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte… maturitate.
  • Sufletul omenesc îşi găseşte plăcere în liniştea naturii care se descoperă numai celor care o caută.

  • La răscruce de viaţă nu există indicatoare.
  • Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia este ceea ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi despre tine, este problema lor.
  • Gândim prea mult şi simţim prea puţin.
  • Viaţa râde de tine atunci când eşti nefericit… Viaţa îţi zâmbeşte atunci când eşti fericit… Dar, viaţa te salută atunci când îi faci pe alţii fericiţi…
  • Râsul este tonicul, este uşurarea, este ceea ce face ca să înceteze durerea.
  • Viaţa ar fi minunată dacă oamenii te-ar lăsa în pace.

  • Cu toții vrem să ne ajutăm unul pe celalalt. Așa sunt ființele umane. Vrem să trăim hrănindu-ne din fericirea celorlalți, nu din tristețea celorlalți.
  • Nimic nu e permanent în lumea asta – nici măcar problemele noastre.

  • Ca să râzi cu adevărat, trebuie să fii capabil să îți iei durerea și să te joci cu ea.
  • Dacă, pur şi simplu, zâmbeşti, vei descoperi că viaţa este încă valoaroasă.

    Notă: Citesc aceste citate de Charlie Chaplin și nu pot să mă gândesc decât: Doamne, ce om minunat a fost! Ce om!charlie-chaplin.jpg

Reclame