Citindu-l pe Erich Maria Remarque. Cartea „Pe frontul de vest nimic nou”

Erich Maria Remarque (pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark; n. 22 iunie 1898, Osnabrück, Germania – d. 25 septembrie 1970, Locarno, Elveția) este unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Multe din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului. Din 1 august 1919 până la 20 noiembrie 1920, cu mici întreruperi, a activat ca profesor în mai multe școli catolice, apoi, exercită câteva profesii temporare: ziarist, contabil, comis voiajor, angajat la pompe funebre și organist. Din martie 1921 se dedică, în principal, scrisului (critică, publicistică, proză, scenariu) fiind, printre altele, editor la revista Sport im Bild. Este preocupat de literatură și filosofie, fiind atras de concepțiile lui Nietzsche. În 1920 publică primul său roman, Cuibul visurilor ( în Die Traumbude). Vor urma alte numeroase scrieri cu temă pacifistă. Cel mai mare succes al lui E. M. Remarque va fi romanul Pe Frontul de Vest nimic nou, ce descrie ororile Primului Război Mondial. Romanul, publicat în 1929, va fi vândut în 15 milioane de exemplare și tradus, de-a lungul timpului, în 42 de limbi; acest roman a inspirat un film de succes în 1930, câștigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea și filmul sunt interzise de regimul nazist, pe motivul că ar aduce prejudicii națiunii germane.

Tema mea o constituia omul acestui veac, problema umanității […] Cartea aceasta nu vrea să fie niciun act de angajare, nici profesiune de credință. Vrea doar să înfățișeze o generație care a fost distrusă de război – chiar dacă a scăpat de obuzele lui. (Erich Maria Remarque)

Îl avem ca personaj principal pe Paul Baumer, un tânăr încă necopt cuprins de entuziasmul de a deveni soldat, astfel se alătură trupelor armate alături de prietenii săi pe frontul Primului Război Mondial. Încă neștiind definiția fixă a termenului de război acești tineri nu realizează că cuprind moartea cu ochii. Pentru generația lor, războiul e glorie, e școala vieții unde băieții devin bărbați, e eroism până nu conștientizează o altă parte a monedei. Odată cu începutul înfruntării și cu intrarea în tranșeele morții, iluziile tinerilor se destramă. Pe măsură ce războiul se prelungește, văzându-și apropiații doborâți de gloanțe, Paul încearcă să supraviețuiască cu orice scop.

Pentru mine, frontul e o vâltoare halucinantă. Chiar când ești departe de centrul ei, în ape liniștite, îi simți puterea aspiratoare ce te atrage, încet, inevitabil, fără putere de împotrivire. […] Nu mai avem niciun simțământ unii pentru alții, aproape că nu ne mai recunoaștem când vreunul trece în carne și oase pe dinaintea privirii noastre rătăcite . Suntem niște morți nesimțitori care, datorită unei scamatorii, ai unei magii periculoase , mai pot alerga și ucide.

Primul foc de baraj ne-a arătat eroarea noastră și sub el s-a prăbușit întreaga concepție de viață, învățată de la ei […] Deocamdată tot ce știm este că ne-am sălbăticit în chip neobișnuit și tristător, deși nici măcar triști nu mai știm să fim uneori. Când ai văzut atâția morți nu mai poți înțelege o asemenea revărsare de durere pentru unul singur.

Nimic nou pe frontul de vest e o relatare, o mărturie de tip jurnal dacă vreți, e un oft despre ce și cum se întâmplă pe front. Fără acțiuni cinematografice, fără acte de curaj ieșite din comun, fără decorări cu fast, fără dezertări, fără nimic spectaculos, doar despre degradarea soldatului, a omului, a tânărului încă necopt care s-a șters ca ființă într-un război pe care nu-l înțelege și pe care nu l-a ales.

La finalul romanului, Erich Maria Remarque prezintă o lume una cu pământul, totul sub ruinele deziluziei și al distrugerii, o himeră a tot ce putea să fie. O ceață a prafului de pușcă, a vâltorii moarții și a resentimentelor. Paul Baumer se vede pus în fața unui fapt pe care nu știa cum ar fi trebuit să îl închege – sfârșitul evenimentului ce îi măcinase emoțiile, convingerile timp de mulți ani. Își pierduse toți camarazii de pe front, rămăseseră doar el și o altă lume decât cea pe care o cunoscuse.

Cartea e mai presus decât istorie, e o trăire pe care îndemn să o citiți, iar faptul că Remarque a avut și curajul și luciditatea de a reda atât de clar știrile de pe front fac din această istorisire una dintre cele mai bune cărți de război pe care le-am citit. Îndemn la lectură, îndemn la reamintirea istoriei, a clarității a ce a fost… și ce alegem să fie!

Critici literare:

• „Pe frontul de vest nimic nou rămâne o piesă esențială în puzzle-ul istoriei umanității.” – The Telegraph
• „Umbra războiului plutește asupra noastră mai ales când încercăm să-l uităm. În clipa când m-a izbit acest gând, am început să scriu.” – Erich Maria Remarque
• „Prin Erich Maria Remarque, lumea a câștigat un mare scriitor. El este, neîndoielnic, un maestru de prim rang, un om care poate îmblânzi limbajul. Indiferent dacă scrie despre oameni sau despre natura încremeniăa, fraza lui rămâne plină de sensibilitate, fermă, hotărâtă.” – The New York Times Book Review