Dumitru Curcăneanu, a fost inginer chimist – doctor în științe chimice al Universității din București, cercetător, publicist și autor al unei serii de studii de specialitate. Dintre acestea se numără: „Ștefan cel Mare și Glorie„, „Povestea lu’ Încurcălume” și noua sa carte apărută la Editura Siono intitulată, „Glorie Și Restriște Pe Meleag Valah”. Cartea enumără o serie de poezii patriotice ce ne reamintește cursul istoriei dar și profunzimea unei rime ce te poate zgudui din temelii.
„Către sfârșit de veac, mulțimea
Popoarelor din lumea toată
Trudea din greu, simțind asprimea
Și nedreptatea. Biata gloată,
Supusă anumitor datini
Și unor pravile asemeni
De-napoiate, de când lumea (…)„
(din poezia Rumânii)
Poezia autorului Dumitru Curcăneanu e cu un conținut atât de puternic încât profunzimea sa încă bântuie, ca un ecou într-un codru învolburat de vânturi puternice. Toată scriitura exprimă atâta esențialitate încât mergi la pas mic printr-un timp al rememorării istorice în care totul a avut substanță. Timpul parcă se reia din nou o dată ce pășești pe traseul paginilor și simți cum te cufunzi în negura vremii în care genericul derulează gloria și eroismul unei nații. Prima parte a cărții ne descrie spiritul eroic al lui Mircea cel Bătrân, cu poezii din ce în ce mai grăitoare dar și cu morale adânci; versuri atât de coapte încât realizezi cu câtă migală autorul le-a plămădit, pentru noi, cititorii de rând. Partea a doua ne însuflețește cu versuri cu și despre Țepeș Vodă, acolo unde domnitorul Vlad își croiește drum prin istorie dar și o înrădăcinare în ființa noastră românească reamintindu-ne care ne-a fost menirea dar și trecerea ce a trecut. Cum e să fii un biruitor dar și un nume într-o mare de oameni importanți. Cum e să-ți aperi țara dar și identitatea sinelui, pentru că istoria nu a cruțat pe nimeni. Și nici în prezent nu o face…
„La o vreme, sări-n luptă toată armia păgână
Și cumplita-nvălmășală și mai tare se întinse:
Se băteau urdii vecine din a spaimei îmboldire,
C-au pierit atunci mulțime de otomani așa-n neștire.
Iar când groaza și-ncâlceala toată tabăra cuprinse,
Călărimea lui Vlad Țepe se-abătu ca o furtună.”
(din poezia Răfuiala)
Cu o strălucită documentare cartea „Glorie Și Restriște Pe Meleag Valah” a fost mai mult decât o înșiruire de versuri scrise cu o măiestrie aparte, volumul a fost fier încins ce a ars privirea și a conturat tabloul unei istorii vaste, a unei izbucniri versatile ce a însemnat cursul unei nații. Chiar dacă e prima dată când citesc istorie în versuri, pot spune că mi-a plăcut, autorul nu s-a axat pe delicatețea prin cuvinte ci pe sedimentul ce a fost lăsat în urmă de o istorie dură pe alocuri, pe atenția la detalii, dar și pe notorietatea faptelor retrăite parcă din nou într-un déjà vu. Limbajul învechit dar și întorsăturile atemporale au dat credibilitate textului arătând nu doar neprețuirea acestei scrieri dar și valoarea în ochii cititorului. Recomand cu drag acest volum istoric, poezia aici nu doar freamătă a timpuri de mult retrăite de neamul nostru, ci ne accentuează anumite secvențe pentru a ne reaminti care ne sunt rădăcinile, pentru ce/cine luptăm și a cui parte luăm. E cartea sângelui ce se cere dus mai departe cu mândrie, cu gloriei în numele ființei noastre românești.
Vorbe pentru suflet... 