Citind-o pe Florina Sanda Cojocaru. Cartea „Păpuși. v-3”

Câteva zile la rând m-am delectat cu operele autoarei Florina Sanda Cojocaru, o serie de cărți în care am răgăsit atâta durere, atâtea suspine și iubiri dezlânțuite încât inima mi-a luat-o la galop. Atâtea răsturnări de situație au cuprins aceste trei volume ale seriei „Păpuși” încât n-aș putea spune cine poartă vini mai multe, cine merită mai mult sau mai puțin să fie pedepsit, sau cine e curat ca lacrima. Cărți ce au răscolit sufletul meu până la suspine într-o nevoie de a ajuta, de a fi într-un pas cu eroii principali în tragedia destinului lor. Și totuși, pasivă am fost un martor al începutului și al sfârșitului, al căderilor și a regăsirilor, a pașilor rătăciți și a inimilor frânte.

„Păpuși” volumul trei este o continuitate, un nou scenariu care poartă răni vechi; unele care nici anii, nici experiența dar nici karma nu le vrea uitate. De ce? … poate ca un semn ce va purta o serie de generații în numele a ce-a fost și nu mai poate fi corectat. Nici prin modelarea anilor, nici prin potolirea lacrimilor, nici prin patima singurătăților…

„Vor rămâne păpușile. Cele trei. Purtând durerile și fericirile mele.”

Dacă cele două volume au fost jar aprins, ultimul și cel mai învolburat a fost foc ce arde și acum sub privirile mele tulburi; acțiunea cărții ne întâmpină tragic, Georgia alege să moară, vă gândiți poate că a ales calea cea mai ușoară, nici de cum- pentru că nimic din viața sa nu a fost ușor. Nici copilăria, nici tinerețea, nici experiențele și nici măcar chiar moartea. Decesul acesteia a declanșat o serie de reacții în lanț, iar cea care a avut cel mai mult de suferit a fost nimeni alta decât Claudia, fiica acesteia, tânăra care și-a descoperit prea târziu mama, și și-a pierdut-o mult prea devreme. Cu un caiet în mână a mamei sale și cu un gol în suflet Claudia încearcă să se țină pe linia de plutire, însă clachează… și azi, și mâine până se lasă în voia sorții, ca o frunză purtată de vânt. Doar Cristi, cel care a crescut cu ea în aceeași casă îi mai este alături, o apropiere bolnăvicioasă, una care o face să urască, să se urască. Tot ce vede în față tânăra noastră e doar sumbru, lipsită de mamă se aruncă orbește într-o lume străină, una care o folosește, una care o rupe în mii de bucăți, una care nu o prețuiește la justa valoare. Și totuși, se ridică din cenușă ca o pasăre phoenix și își dă voie să simtă, să trăiască, să accepte și nu în ultimul rând să ierte. Începând chiar cu sine.

Regretele nu-și mai au loc, o sarcină oprită, o iubire parcă clandestină cu Cristi, mii de întrebări… dacă ar fi fost altfel? și o promisiune acordată unei prietene, să-i crească copilul. Una care-mi sună atât de cunoscut. Și o dorință nefirească de a face ceva, de a rupe acel fir invizibil al nenorocului, al blestemului din familie și de a îmblânzi ochii păpușilor boeme, acele purtătoare de secrete ce au urmat tăcute pașii câtorva femei. Acum ale ei. Alegerile Claudiei au dus-o într-un impas dar și într-o poveste ce se va ramifica chiar sub ochii noștri, vom vedea moartea dar și dezamăgirea, cedarea în fața greutăților dar și acea mică lumină de la capătul tunelului. Și sincer, aș fi dorit mai multă culoare, mai mult bine, mai multe iubiri împlinite, însă… a fost așa cum a fost, ca în viață, o dramă continuă.

O să mă abțin să vă spun despre povestea de încheiere a Georgiei, eroină pe care am îndrăgit-o din tot sufletul, sau despre acel David lăsat în urmă stropit de necazul pierderii cât și despre Claudia, deoarece aceaste volume trebuie citite în intimitatea unei seri, nu povestite, nu împărtășite, ci doar primite în brațe în nevoia de a cunoaște viața pe filele alb negru și finalul, unul care mi-a dat speranța că totul va fi bine.

„Păpuși” volumul trei e povestea cu multe povești. E podul vieții și al destinului. E linia ce subliniază trecerea înșiruind uimitor suferința dar și scurtele momente de împlinire prin iubire și dăruire. Autoarea cu o debăcie aparte a rotunjit cuvintele pentru a ne așterne nouă în față o carte despre esența vieții fără jumătăți de măsură și fără coloritul perfecționist. Aceasta ne-a arătat că nu toate poveștile pot fi ideale, nu poate fi viața într-o continuă sărbătoare, ci sunt destine ce-și poartă pasul dureros de înnodat, de marcant, de bolnăvicios, și totuși fiecare merită un loc în lumea asta mare. Iar povestea eroilor se așează cumva, într-o sedimentare mult prea învolburată, mâna destinului parcă îi mângâie în epuizarea timpului și al necazului… de parcă a fost prea mult, prea dureros, prea de tot. Ce pot să mai spun e că finalul m-a liniștit, mi-a dat acea împăcare și calmitate care m-a părăsit pe parcursul lecturii. Parcă spre sfârșit și eu pe mine m-am regăsit… într-o mare de cuvinte șlefuite cu migală de către o autoare ce mi-a ajuns la suflet și va rămâne infinit acolo!

Vă îndemn la lectură, „Păpuși” nu sunt doar trei cărți, ci sunt trei destine- bunică, mamă și fiică. Trei suflete ce s-au împletit pentru a așeza piesele într-un puzzle al sorții. Tăcut. Dureros. Singuratic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s