Citind-o pe Barbara O’Neal. Cartea „Acest loc minunat”

Barbara O’Neal este cea mai bine vândută scriitoare de ficțiune pentru femei în Wall Street Journal, Washington Post și Numărul 1 în topurile Amazon. Autoarea are în buchetul tău literar douăsprezece romane de ficțiune pentru femei, printre care amintim The Art of Inheriting Secrets, How to Bake a Perfect Life și The All You Can Dream Buffet. Cărțile sale au fost recompensate cu numeroase premii literare și au fost publicate în țări precum Franța, Polonia, Australia, Turcia, Italia, Germania și Brazilia.

Prima mea cunoștință cu autoare am făcut-o prin intermediul poveștii „Acest loc minunat”, o carte cu o poveste de-a dreptul răvășitoare. Cu fiecare pagină dată am înțeles că drumurile se lărgesc iar imensitatea de evenimente doar v-a face din această lectură o călătorie spre dezvăluirea unor secrete, spre cunoașterea unor destine menite să se perinde pe o scenă numită viață. Și să se dezbrace de tainele trecute, să își dea voie să fie vulnerabili dar și mai pregătiți pentru ce va urma. Pentru că moartea aduce după sine zbuciumuri, deziluzie și dor.

Povestea începe cu moartea renumitului bucătar Augustus Beauvais, aparent nimic nu pare a fi în neregulă însă ochii vigilenți ai poliției caută și în direcția versiunii unui omor. Pașii evenimentelor ne poartă spre descoperirea a patru femei ce se confruntă cu pierderea acelui bărbat carismatic. Durerea atinge pentru unele cote maxime iar pentru altele doar furia își mai are loc, pentru că golul e mult prea apăsător cât și necuvintele… acele slove ce nu au fost și nu vor mai fi spuse. Căutarea adevărului doar răscolește și mai mult prezentul și așa fragil, împăcarea nu vine nici atunci când acesta este pus pe tavă, cu el vin doar reproșurile, remușcările și vina. Văzut prin ochi diferiți aflăm că Augustus Beauvais e mai mult decât s-a lăsat să se vadă, e un fost soț atent, un bărbat în plină vigoare în pofida vârstei cât și un tată ce și-a dat toată silința să fie prezent în viața fiicelor sale. Mai mult sau mai puțin. În timp ce Meadow, care îl cunoaște pe Augustus cel mai mult timp, îl consideră în continuare sufletul ei pereche, în ciuda infidelităților sale și a despărțirii lor repetate, fiica sa Maya nu l-a iertat niciodată. Pentru Norah, Augustus este un salvator generos dintr-o copilărie singuratică și tristă în mai multe case de plasament, iar Rory îl adoră ca pe un bunic iubitor și generos pentru copiii ei. Însă nimic nu prevestește motivul unui omor, și totuși, fiecare femeie în parte este pusă în fața unui interogatoriu, care le provoacă și mai mult o amintire a unei treceri ce nu se va mai repeta. Și doare deoarece Augustus a fost un jucător în ale relației, un explorator de trăiri și un căutător de suflete rătăcite, acesta a avut o mulțime de roluri complicate în viața celor din jur iar acest aspect le dă de gândit poliției. Poate o fostă supărată, poate o amantă dezamăgită. Moartea lui aduce nu numai durerea crâncenă, ci și o călătorie de auto-descoperire în care se pun cărțile pe masă. Departe de a fi o persoană perfectă Augustus Beauvais totuși este cinstit de apropiați și venerat de femeile ce i-au împărțit iubirea. Ironic sau nu acesta a influențat pozitiv tot ce a atins, a cuprins durerile altora și le-a tratat, a îmbrățișat golurile celorlaltora și le-a umplut cu propria sa energie vitalizantă. Pentru că așa a fost el.

Acum atât fosta soție, cât și iubită, dar mai ales fiicele sale trebuie să accepte pierderea, să se conformeze cu prezentul crud… într-o lume în care el nu mai este. Acum e timpul ca fiecare femeie să-și reia cursul vieții. Să învețe cum să bazeze una pe cealaltă pentru a-și găsi puterea interioară de a merge mai departe sau pur și simplu că clacheze și să rămână blocate în trecutul lor cu resentimente atât față de Augustus dar și față de sine înseși. Pentru că atunci când pierzi simți nevoia să învinuiești pe oricine și pentru orice. Acum însă nu-și mai are rostul. Acum începe deja povestea lor, a femeilor lăsate în urmă, destine ce se vor împăca cu acel dor lăuntric și vor îmbrățișa speranța și vindecarea. Mai devreme sau mai târziu.

Romanul „Acest loc minunat” oferă cititorilor o privire în ansamblu asupra a patru femei în tranziție după o schimbare dramatică în viața lor. Și da, a fost povestea durerii, a trădărilor și a dramatismului existențial îmbrăcat în haina pierderii. Și totuși Barbara O’Neal a ținut să ne arate formula unei istorii de dragoste, de familie, perseverență și puterea de a crede în sine în pofida a tuturor încercărilor. Și nu au fost puține, vă asigur. Întreaga frumusețe dezordonată și sumbră a vieții eroinelor este surprinsă și suspendată pentru cititor în această carte care face inima să pulseze și curiozitatea să înainteze filă cu filă. Anume împletitura în atâtea moduri complicate și haotice au făcut ca interesul meu să ia amploare și să mă poarte spre reflecția secretelor ce au ieșit teatral la iveală, apoi spre dezvăluirea trecutul eroinelor ce m-a răvășit dorindu-mi ca fiecare în parte să-și găsească pacea și vindecarea în viitor. Pentru că moartea și tot ce lasă după sine are nevoie să se distileze, să ia alte forme, pentru ca cei rămași să poată înainta pas cu pas într-un prezent adunat pe piese. Așa și eroinele noastre, au nevoie una de alta pentru a se reclădi și a accepta un prezent fără carismaticul Augustus Beauvais!

Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură. Ce mai pot spune e că această carte a fost o scriere excelentă marca O’Neal pe care o recomand cu mare drag!

Am învățat …

Am învățat și … continui să învăț!

• Am învățat că a prețui clipa e ca și cum ai da șansa unui început să se înfăptuiască! Să prindă contur și să te primească în noianul numit viață! Pentru ca da, uneori o clipă, un moment ne poate schimba, ne poate direcționa într-un punct anume și mai cu seamă ne cizelează pregătindu-ne să înaintăm pe calea destinului! Și da, nimic nu e ușor însă dacă valorifici acea fricțiune de secundă poți atinge desăvârșirea prin împlinire proprie! Acel calm sufletesc ce e pregătit să-și scrie istoria! Eu zic da momentului, chiar aici … depănând aceste mici firimituri ale unui întreg ce se va vrea a fi poveste!
• Am învățat să am timp pentru toate, iar dacă cred că nu-l dețin îl inventez… îl storc din puterea prezentului și mă ordonez pentru a fi, azi mai mult ca ieri! Pentru că “aici” contează, pentru că e ușor să ne credem capitulați în fața trecerii însă e mai cu tâlc să prețuim, să cioplim în nevoile noastre până a le duce la perfecțiune! Nimeni nu a spus ca totul e de-a gata, nu … viața înseamnă să faci pace cu tine, cu orele pe ducă și cu gândurile! Viața înseamnă să te dedici unei cauze nobile, a unui scop … chiar dacă uneori pare totul atât de neatins! Nimic nu e imposibil atunci când ne dorim!
• Am învățat să-mi prețuiesc momentele mele de liniște, de… eu cu mine într-o atmosferă caldă, o carte bună, o muzică lină, o lumânare parfumată. Am învățat că anume aceste mici gesturi îmi pot umple sufletul de gingășie și pace. Anume aceste detalii suave îmi crează acea bulă a plenitudinii de care am nevoie, îmi oferă feminitatea clipei și savoarea momentului. Și ce mai răgaz îmi dăruiește ziua, și parcă sunt parte a unei piese literare în care eu dictez notele semnificative. Și absorb totul, trăiesc, iubesc, simt! În fiecare zi tot mai mult!
• Am învățat să iau frumosul din orice, o floare, un curcubeu, o rază răzleață sau o notă muzicală. Pentru că toate dau sens vieții mele, pentru că luate în ansamblu fiecare piesă adunată… fiecare mic lucru neînsemnat poate fi unic și inegalabil. Doar prețuind aceste bunuri spirituale pot privi/primi de la destin plenitudinea desăvârșită, pentru că nimic nu e de-a gata, nimic nu mi s-a oferit doar că așa am vrut, toate s-au unit în parcursul meu și m-au format pe mine, cea de azi. Natura m-a învățat să fiu prezentă, căldura să fiu blândă, florile să-mi creionez viziuni pozitive iar muzica să îmi accept emoțiile. Și nu doar atât. Tabloul existenței mele e mult mai amplu, și totul datorită felului meu de accepta câte puțin din orice, de a acapara culoare, sunet și vibrație… de a fi prezentă în tot ce fac și ce simt. Și nu în ultimul rând de a prețui aici și acum. Pentru că puterea prezentului este infinită!
• Am învățat că regretele mă trag înapoi mai mult decât ar trebuie. Și, la ce folos? Toate lucrurile pe care nu le-am cuprins, toate activitățile pe care nu le-am realizat și lecțiile pe care nu le-am însușit… s-au dus. Toți oamenii ce s-au perindat prin viața mea, au venit și au plecat, unii da, mi-au lăsat regrete, unii doruri, iar alții un zâmbet înfloritor care îmi dantelează amintirea. Acum, de ce aș regreta?… acum aș învăța din ce-a fost și s-a dus și aș privi în față, cum o face primăvara, cum își înflorește brațele și își înverzește trupul. Așa și eu, îmi înconjor spiritul cu blândețe, cu bunătate și frumos, doar așa părerile de rău se spulberă, doar așa căința nu mai e o piatră de moară. Doar așa vibrez sub muzica timpului. Și simt că trăiesc cu adevărat!
• Am învățat că nu contează ce ai și ce agonisești pe drumul numit viață ci pe cine ai aproape. Că acel cineva te poate motiva și face să fii sursa tuturor începuturilor. Și ce senzație de completare îți dă acea persoană, o neobosită vitalitate… care crează farmecul existențial. Ce noroc e să ai pe cineva aproape. Și nu pentru validare, ci pur și simplu pentru împlinirea sufletului. Pentru că inima cere …(…)
• Am învățat să mă încred mereu în forțele proprii, să mă cizelez și să-mi creez un mediu propice pentru studiu. Pentru că mereu este loc de … mai bine. Doar suplinind zi de zi câte ceva simt că adaug la bagajul vieții înțelepciune, cumpărare și acel echilibru lăuntric ce mă face să fiu un întreg. Și am ajuns azi aici datorită curiozității mele dar și a dorinței de a explora viața, de a cuprinde necuprinsul și de a absorbi sursa vitalității fiecărei zile. Pentru că AZI contează!
• Am învățat că încrederea se câștigă iar respectul se cultivă. Oricât ai trece cu vederea anumite lucruri viața vine peste tine și îți arată că oricine îți poate înșela așteptările și oricare se poate alipi inimii tale doar prin gesturi mici.
• Am învățat că întotdeauna începuturile sunt o binecuvântare, fie ele de zi, de luna, de an sau începutul unei povești în doi! Am învățat că dacă le creionezi după chipul bunătății, al sincerității și al corectitudinii mereu va ieși ceva înfloritor, așa ca o paletă colorată în plină primăvară! Și m-am convins de-a lungul vieții că dacă ai pornit cu dreptul atunci cărarea vieții îți va fi mângâiere și nu chin, îți va fi lecție și nu încercare! Îți va fi descoperire și nu suferință!
  Astfel, eu aleg să îmi încep această zi cu blândețe, cu recunoștință și cu zâmbetul pe buze!

Citind-o pe Ada Tudor. Cartea „Pentru dragostea unui Duce”

E atât de plăcut să parcurgi o carte în care iubirea este atât de diferită decât cea întâlnită în zilele noastre. E atât de liniștitor să observi cum în unele timpuri sentimentele erau privite cu seriozitate, cum noțiunea de cuplu se urmărea după o etichetă iar respectarea îndatoririlor era cuvânt de lege. Acum însă… dar aici și acum nu este despre asta. Astăzi vă voi relata câteva secvențe din recenta mea lectură care m-a încântat încă de la primele pagini. Cartea „Pentru dragostea unui Duce” scrisă de Ada Tudor a fost deliciul câtorva zile, acțiunea a fost atât de intensă încât de multe ori pierdeam noțiunea timpului, priveam visătoare în zare și îmi imaginam episoade cu eroii principali, ca dintr-un film parcurs de un scenariu bine pus la punct. Nu o dată am admirat curajul eroinei și nu de puține ori i-am susținut alegerile într-o lume în care a fi femeie se egalează cu a fi un bibelou delicat. Ei bine povestea dezminte tiparele și lasă senzația că textul se înșiruie chiar sub ochii noștri, împlinind destine și unind inimi pentru vecie.

O avem ca eroină pe Sarah Martin, o tânără efervescentă și prea îndrăzneață pentru timpurile în care s-a născut. Ajunsă la maturitate aceasta este împinsă cu forța în șirul fetelor gata de măritat, însă aceasta nici în ruptul capului nu vrea să audă de o căsătorie de conveniențe ea fiind o marfă de schimb. Vrea iubirea sinceră sau preferă să se izoleze de toți pentru a nu fi nevoită să poarte jugul termenului de „măritată”. Geniala idee de a scăpa de o astfel de legătură cu un bărbat îi vine ca un duș rece, simte că trebuie să-și croiască un plan și neîntârziat să-l pună în aplicare. Tot de ce are nevoie este de un bărbat să o pună într-o situație compromițătoare, iar de acolo izolarea sa v-a veni, se va distanța de elita Londoneză și își va trăi veacul într-o liniște deplină. Ei bine, socoteala de acasă cu cea de la târg e diferită. Ba chiar imposibilă pe alocuri, astfel tânăra noastră se joacă relativ cu focul. Ca parte la experiment îl implică pe vechiul său prieten Derek, ducele de Hollsbrook, însă acum nu mai sunt copiii ce împărțeau o naivitate juvenilă, acum ea e o femeie elegantă iar el un bărbat chipeș și dorit de toate fetele debutante. Însă Sarah nu ține cont de nimeni și nimic până nu-și pune în aplicare ideile, dar consecințele nu întârzie să apară. Iar acum luptă cu impulsul de o lua la fugă, undeva să se ascundă, atât de rușine cât și de dezamăgire, pentru că i-a înșelat așteptările tânărului Duce, că s-ar fi așteptat ca el să o iubească la fel de mult cum îl adoră ea. Să fie totuși căsătoria lor o uniune a doi oameni ce își jură dragostea nu doar în scopul de a salva aparențele. Ea se simte unica responsabilă de toată conjunctura scandaloasă… și fuge chiar înainte să spună „DA” definitiv în fața bărbatului pe care îi iubește fără rețineri. Acum e prea târziu.

Ascunsă chiar la vedere tânăra noastră încearcă să se reclădească, să-și limpezească emoțiile și să o ia de la capăt, singură și încărcată de o energie aparte îndreptată spre comunitatea căreia i s-a alăturat. Nu-i este ușor, noutățile trimise prin scrisori doar o tulbură, îi arată că a pierdut șansa la o iubire poate ca în povești dar nu mai poate da înapoi, vina o roade iar remușcările o îmbrățișează pe zi ce trece tot mai mult. Se împacă cu ideea că va fi doar ea, aici, printre oameni simpli într-o căsuță oarecare împrejmuită de flori. Însă destinul are alte planuri, unele în care le va da voie celor doi eroi să-și expună sentimentele unul în fața altuia. Să se dezbrace de inhibiții și să accepte că nu pot trăi unul fără altul. În pofida reținerilor care i-au ținut la distanță. Calea către iubirea lor e cu năbădăi, cu zâmbete în colțul gurii dar și cu pericole neașteptate. Autoarea însă a făcut în așa fel încât povestea să aibă un parcurs suav și să mă bucure redându-mi încrederea unei iubiri poetice cum doar visătorii o pot percepe la justa sa valoare.

„Pentru dragostea unui Duce” s-a dovedit a fi un roman plin de trăiri intense, din care am putut extrage tot felul de învățături prețioase despre încredere, relații de iubire și de prietenie, dar mai cu seamă a fost drumul maturității emoționale în care două inimi au capitulat în fața iubirii sincere. Eroii au fost plasați într-un cadru Londonez al altor timpuri în care statutul femeii și al bărbatului se poziționa la poli opuși, și totuși cu soarta nu te pui iar atât eroina cât și renumitul Duce se întrec pe sine pentru a forma un întreg. La bine și la greu. Prin ce episoade picante vor trece cei doi vă îndemn să aflați, veți fi surprinși de frumoasa creionare a poveștii și veți iubi iubirea celor doi, vă asigur. „Pentru dragostea unui Duce”a fost o lectură minunată, pe care v-o recomand cu cel mai mare drag!

Citind-o pe Ruxandra Popa. Cartea „Sub semnul celor răzvrătiți „

O carte bună mereu mă scoate din zona de confort și îmi arată o altă versiune de realitate, o altă latură a imaginației în care mă adâncesc fără să opun rezistență. Mă abandonez la propriu lumilor, ideilor, dar și acțiunii lăsându-mă purtată pe aripile fantasticului. Și nu mă pot abține să nu-mi croiesc scenarii, să-mi închipui iubiri înflăcărate … dar mai ales finaluri. Pe această notă vreau să povestesc câte puțin despre cartea recent citită de mine, „Sub semnul celor răzvrătiți” de Ruxandra Popa m-a primit într-o lume în care magia este îmbrăcată în cristale, iar împărățiile domnesc doar prin puterea lor. Fiecare poartă semnul pietrei sale, întâlnim nestemate influente dar și cele inferioare, avem parte și de orgoliul pozițional dar și de sacrificiul în numele dreptății, toate luate în ansamblu crează un tărâm fantasy deosebit în care pericolele pândesc la orice colț.

„În Imperiul Nestematelor, fiecare om se naște cu o piatră prețioasă care îi oferă o anumită putere magică. Însă aproape toți ascund secrete tulburătoare și prieteniile de conjunctură se leagă doar pentru a facilita trădarea. În acest context, iubirea adevărată rămâne un vis de neatins.”

Îl avem ca erou principal pe Killian, prințul Rubinelor, care acceptă invitația de a participa la ziua viitoarei regine Ametist, această ocazie cade într-un moment oportun și anume din prisma răzbunării părintelui acestuia îndreptată către mama prințesei Ayame. Ajuns la renumita împărăție a nestematelor Killian descoperă secrete ascunse cu atâta migală, comploturi ticluite în plină noapte dar și își dă voie să simtă. Da, altceva decât răceala cu care s-a îmbrăcat ani la rând, altceva decât ordinele date la repezeală și jumătățile de măsură. Aici printre atâtea pietre își află dușmanii dar mai cu seamă își clădește prietenii. Acceptă trăirea intensă și plenitudinea iubirii. Însă până acolo e cale lungă. Pe de altă parte a baricadei Ayame, moștenitoarea tronului Ametist își trăiește propria dramă, urâtă de părinți și renegată de propriul popor aceasta se perindă printre ai săi într-o manieră semeață însă cu sufletul pustiit. Zilele i se par ca o haină strânsă iar bucuriile din ce în ce mai puține, acum însă când îl întâlnește pe înfocatul Killian simte că viața sa abia începe, că ceea ce îi este scris se va înfăptui iar inima sa va căpăta în sfârșit împăcarea desăvârșită. Însă pentru fiecare bucurie se va ivi o nenorocire, după fiecare emoție o pedeapsă iar după fiecare acceptare o tragedie.  Provocările și pericolele apar ca ciupercile după ploaie, mulți au întrebări diverse despre puterea de a controla forțele nestematelor de către Ametiști, alții se înclină în direcția celor care vor puterea dar și unicitatea iar alții doar iau parte la un complot ce nu va duce nicăieri. Iar de unde te aștepți mai puțin trădarea va bate ca un gong în plin pustiu și se va resimți ca o săgeată în inimă. Cei doi protagoniști sunt puși față în față cu soarta pentru a înfrunta nedreptatea, legăturile defecte de familie dar mai cu seamă trecutul, cel ce-i ajunge din urmă într-o manieră înfiorătoare. Eroii ajung să nu poată deosebi binele de rău, ura de iubire cât și adevărul de efemeritatea unor cadre desprinse de o memorie iluzorie. Fiecare dintre ei sunt prinși într-o tornadă a puterii dar și a cunoștințelor, a învățărilor dar și a urii implantate cu bună știință de către chipuri înrăite. Toate acestea făcute cu un scop. Și nu unul nobil, vă asigur. În tot acest scenariu al unei lumi prețioase atât Killian cât și Ayame se lasă în voia emoțiilor, ea periculos de frumoasă iar irezistibil de înflăcărat, însă ambii damnați să fie plata pentru greșelile părinților, să fie tributul adus pentru echilibru. Și de aici apare întrebarea, oare dragostea lor va fi suficientă pentru a potoli legăturilor străvechi? Pentru ca cursul vieții să ia forma unei păci de mult dorite, oare va fi destul? Sau… Pot doar să vă spun că m-a durut sufletul spre final, aș fi dorit un alt parcurs pentru cei doi, poate mai blând, poate mai cu și spre visare. Însă ca și în viață, nimic nu e zahăr și miere. Încercările destinului au fost și vor mai fi, felul cum facem față crează diferența. Iar eroii au demonstrat că nimic nu le poate sta în cale dacă își unesc forțele. Pentru că predestinarea înseamnă în primul rând o legătură prin sortirea divină. Și oricât de potrivnică e lumea ce a fost scris în stele se va înfăptui, mai devreme sau mai târziu.

„Sub semnul celor răzvrătiți” s-a dovedit a fi un fantasy complex cu o mare forță narativă, acesta ne prezintă o întreagă lume creionată cu o deosebită migală, o istorie neverosimilă în care totul prinde culoare. Acțiunea descrisă de Ruxandra Popa este mult mai complexă decât cea pe care am descris-o mai sus, veți avea parte de o aventură încărcată de mister împletită cu iz de basm, fiind scrisă într-un ritm extrem de alert, povestea va încânta la maxim cititorul de rând și-l v-a purta într-un scenariu de film ce i se va perinda prin fața ochilor. Și vă asigur, nimic nu e la voia întâmplării, ba chiar autoarea a avut sârguința de a prinde imaginația sa cu cea a celui ce citește formând un întreg, eu am simțit cum m-am cufundat în lectură fără ca să realizez că timpul undeva și-a pierdut noțiunea, că eu sunt parte la o istorisire menită să mă răscolească. Să mă facă părtașă la un joc de putere dar și de iubire. Și da, această carte a fost una dintre acele cărți care m-au fermecat și m-au învăluie sub vraja sa încă de la prima foaie citită, pentru ca mai apoi, să mă cuprindă cu totul într-un vârtej de sentimente, de stări și de gânduri, suficiente cât să-mi arate că fiecare clipă petrecută alături de eroii cărții a fost trăită la intensitate maximă. Ce am avut de parcurs filă cu filă vă îndemn să aflați, cert e că aș fi dorit poate un alt final chiar dacă a fost partea mea preferată, aș fi dorit poate ca eroii cărții să se fi îndrăgostit într-o altă conjunctură, poate … un altfel de deznodământ. Însă acesta este și farmecul poveștilor fantastice, ele te fac să visezi către un alt tărâm implementând noi și noi idei pentru ca personajele să prindă viață din nou sub proprii ochi. Iar și iar, pentru a deveni nemuritori!

Recomand cu drag această carte, a fost o încântare!

Citind-o pe Lavinia Călina. Cartea „Pasărea Măiastră”

Când zilele îți par fără consistență citește o carte bună, când parcă totul e fără de culoare caută o poveste intensă, când realitatea te ciocnește din toate părțile o istorisire fantasy te poate răscoli mai ceva ca o furtună în plină vară. Și da, pe mine o carte mă poate face să văd dincolo de timp și spațiu, dincolo de orizonturile trasate dar și de limitările gândirii cotidiene. Pentru că o masă de cuvinte bine orânduite pentru a suprinde pot face cât o mie de preziceri, cât multe silabisiri spuse la întâmplare. Povestea care m-a surprins în ultimele zile a fost „Pasărea Măiastră” scrisă de Lavinia Călina, cartea a avut un impact major deoarece a fost scrisă cu pasiune arătând dorința vie a autoarei de a încânta cititorul de rând. Încă de la primele pagini mi-a fost clar că voi parcurge un drum al fanteziei, al basmului împletit cu realitatea și nu m-am înșelat, m-au întâmpinat creaturi malefice și întunecate, zmeii cu chipuri sculptat în notele perfecțiunii și vânători dornici să facă echilibru între cele două lumi. O carte ca o reamintire a anilor copilăriei în care mama mi-a citit despre basme diverse unde domnițele erau răpite de zmeii haini, despre copacul cu merele de aur și prinți ce s-au aventurat să găsească echilibru în toate. Iar povestea Păsării Măiastre îmbină frumos cadrul a două tărâmuri, acel al prezentului și al Tărâmului Celălalt care cuprinde entități înstrăinate de lumea oamenilor simpli. Curios, nu?

O avem ca eroină pe Luiza, o tânără recent mutată într-un oraș nou, un loc în care își caută alinarea dar și împăcarea sufletească după o relație găunoasă. Cercul său de prieteni e foarte mic, adus chiar la limită, o cunoaște pe șefa sa Anna care printr-o conjunctură a sorții încearcă să o apropie și să o ajute necondiționat. Luiza îi este foarte recunoscătoare și își face treaba la pizzeria la care lucrează într-o manieră exemplară, însă fragilitatea emoțională încă o face vulnerabilă în fața unor vești legate de fostul iubit. Însă nu toate sunt pierdute pentru tânăra femeie. Un nou vecin o face să se perpelească de anticipație, iar replicile cu dublu înțeles doar îi aprind imaginația. Și când totul i se pare așezat la locul lor niște întâmplări ciudate o fac să-și pună întrebări, să fie precaută dar mai cu seamă să realizeze că nimic nu e ceea ce pare. Înțelege că a fost în mijlocul unei răfuieli dintre un vânător și un zmeu, o creatură venită de pe Tărâmul Celălalt, ceea ce doar în basme s-ar putea întâmpla, chiar dacă scepticismul a bântuit-o zile în șir veridicitatea celor întâmplate o ajung din urmă. Un contract semnat cu un zmeu, și nu unul oarecare o face să piardă teren în fața raționamentelor, ea o simplă muritoare nu crede că poate face față unui tumult de întâmplări menite să-i schimbe radical viața. Și clachează, fie se aruncă în mijlocul tornadei fie se ascunde în cochilia numită singurătate. Și totuși, ce au toți de o țin sub observație pe ea? De ce cred unii și alții că ea ar avea nevoie de protecție? Ei bine, toți o caută pe Pasărea Măiastră care a venit de pe alt tărâm pentru a-și găsi liniștea și urmașul în lumea oamenilor, iar tinerele fete cad sub vizorul tuturor taberelor, toți vor să știe ce chip poartă Pasărea, în cine s-a întrupat pentru a duce pe piste greșite armate întregi. De cine sau de ce a fugit Pasărea e și pentru mine un mare mister, cert e că aceasta simte că doar printre oameni își mai poate înfăptui împlinirea. Iar în această avalanșă de întâmplări Luiza simte că a primit doar jumătăți din adevăruri, cuvinte ce i-au fost convenabile fie vânătorilor fie zmeilor, parcă fiecare dintre ei au ceva de ascuns, ceva ce pentru o muritoare ar fi prea mult. Însă încăpățânarea fetei dar și atracția sa îndreptată spre David, zmeul cel șarmant fac să așeze piesele într-un puzzle mult prea amplu, iar acțiunile unora doar îi întăresc convingerea că au fost lupi îmbrăcați în piele de oaie. Cine și de ce vă îndemn să aflați, veți avea o surpriză cu gust amar, pentru că de obicei suntem obișnuiți să avem prejudecăți și să credem ce ni s-a spus cândva din varii interpretări. Dese ori credem că un chip frumos are și un suflet curat, ei bine… nu e chiar așa iar povestea de față ne demonstrează că hidoșenia e mai mult a sufletului decât a înfățișării. Încotro o poartă pașii pe Luiza vă îndemn să aflați, vă asigur că ce vi se va înfățișa va fi de un deliciu aparte, pentru că tânăra noastră cu voie și fără de voie și-a ales tabăra, a făcut-o cu sufletul și cu intuiția. Acum știe ce și în cine să se încreadă. Mai mult sau mai puțin. Acum este hotărâtă să-și facă dreptate și să nu-și mai arate vulnerabilitatea. Acum are o misiune…

„Pasărea Măiastră” este un fantasy care te ademenește prin stilul unic de scriere. Combinația suavă cu basmele românești doar mi-a întărit convingerea că voi avea parte de o lectură cu adevărat specială și dragă sufletului. Romanul este unul plin de aventură în care pericolele pândesc la orice pas, mai ales că eroina cărții e departe de a fi o cunoscătoare în ale magiei și a lumilor încărcate cu elemente fantastice supranaturale. Dacă de la început aflăm povestea Luizei mai apoi totul se combină într-o avalanșă textuală care m-a luat cu asalt. Am descoperit personaje neverosimile și pasaje în care realitatea s-a întretăiat cu nebănuitele cărări ale vrăjitoriei. Luiza simte că a trăit o viață într-o realitate iluzorie, că nimic nu e ceea ce pare și că… destinul său încă se lasă influențat de tot ce o cuprinde aici și acum. Uneori își dă seama că nu-și aparține, că aflarea adevărului doar i-a confirmat ceva ce depozita subconștientul ei, acum însă e prea tardiv să dea înapoi, zarurile au fost aruncate. Acum e timpul ei. Ce pot să mai adaug e că acțiunea este mult mai aprigă și mai plină de neprevăzut față de ce am descris eu mai sus, e foc și pară. Și poate mai mult de atât dar vă las pe voi să o descoperiți. Și da, „Pasărea Măiastră” este un roman dintr-o bucată care mi-a răscolit imaginația, o scriere de la care abia aștept continuarea pentru că m-a lăsat cu un final atât de intens, abrupt și … mai vreau.

Citind-o pe Corina Lupu. Cartea „Cel mai frumos Crăciun”

Dragostea a fost pe buzele multora, dragostea a fost cântată și pictată… dar mai cu seamă trăită intens de fiecare dintre noi. Semeni unei viori acest sentiment de plenitudine prin iubire vibrează în inimile noastre, ne dă forțe nebănuite și ne provoacă să dăm sens vieții, să parcurgem acest drum al destinului încărcați cu trăiri intense, cu gustul noului și coloritul afecțiunilor în toată splendoarea. Pe aceste note vreau să vă prezint ultima carte citită de mine, și anume „Cel mai frumos Crăciun” scrisă de Corina Lupu, un roman ce m-a îmbrățișat prin sensibilitatea sa și m-a transpus într-un mediu iernatic în care fulgii valsează iar inimile caută căldura apropierii. Nu o dată gândul mi-a zburat semeni unui vârtej către eroii cărții care s-au pierdut pentru a se regăsi, sau înstrăinat pentru a fi mai pregătiți ca niciodată să facă față unei apropieri definitive. Pentru că totul este predestinat acolo în stele. Pentru că împrejurările vieții aduc eroii într-un punct anume… într-o atmosferă de Crăciun, într-un cadru idilic, acolo unde inima are o singură chemare. Acea a iubirii!

Îi avem ca eroi pe Noelle și soțul acesteia Oliver, și nu pot să nu o menționez și pe ștrengărița de fiică a lor Victoria, o familie închegată care este un exemplu pentru toată lumea. Aceștia în pragul sărbătorilor prind un proiect minunat de a scrie despre spiritul sărbătorilor într-o locație de vis. Viața lor este cu o încărcătură diversă, activități peste activități care le bucură spiritul și mintea. Însă blajina Noelle își face griji pentru Michaela, sora sa nehotărâtă care nu se poate stabili într-o relație, parcă nimic nu o mai bucură iar declinul i se citește pe chip. La rândul ei Michaela se adâncește în munca sa, aceasta rămânându-i a fi cel mai bun prieten. Plecarea tinerei familii în Montana o face pe Michaela tristă deoarece își va petrece sărbătorile într-o singurătate apăsătoare, însă într-o conjunctură a karmei doar ea se face a fi unica salvatoare ce a putut fi găsită în plin sezon de sărbătoare care și-ar pune la muncă contribuțiile de artist în ale amenajării la vila unde este cazată Noelle. Venirea sa însă tulbură atmosfera, fiul proprietarei e nimeni altul decât iubirea vieții ei, acea dragoste pe care a pierdut-o în neștire și de care îi va fi dor mereu. Reîntâlnirea răvășitoare le trezesc celor doi amintiri de mult ascunse în sertarele minții, atât Michaela cât și James nu pot să-și ascundă atracția cât și acel impuls de a se abandona unul în brațele celuilalt. În pofida sentimentelor pe care le-au împărtășit în trecut acum timpul parcă le joacă feste, maturitatea pe care au dobândit-o în cei cinci ani de la ultima lor amintire ce au împărțit-o la doi nu îi ajută, pentru că în fața trăirilor intense inimile lor capitulează. Încearcă Michaela să păstreze o distanță profesională însă chemarea pe care o are forța de atracție o zăpăcesc de-a dreptul. Dar impedimentele apar, dacă atunci ea era cea care punea pai pe foc acum un nou suflet de se pune între cei doi astfel lărgind-ule gura prăpastiei. Iar Michaela nu vrea să fie în plus, nu vrea să încurce la o relație atât de inocentă… vrea doar liniște și împăcare sufletească. Însă de unde să le aibă dacă James a trezit focul în ea în plină iarnă, de unde să găsească acea forță să se despartă din nou de el atunci când realizează că James a fost și va fi unica sa iubire. Unicul alint. Unicul dar venit de la destin.

Într-o atmosferă a Crăciunului ce se apropie cei doi se cheamă pentru a-și reîmprospăta simțămintele, într-un cadrul în care fulgii valsează fericirea Michaela și James își promit să-și mai acorde o șansă. Autoarea atât de frumos le-a pictat stările și le-a dat voie să se desfășoare încât aveam impresia că în fața ochilor se parcurge scenariul unui film. Și pot spune că am rămas încântată, pentru că o astfel de carte doar trezește romantica din mine și mă umple de vise și dorințe arzătoare. E cartea în care este timp pentru tandrețe, pentru farmecul ce împlinește acea perioadă în care Crăciunul cuprinde totul, copilărie, inocență, aspirații și săruturi sub vâsc. Romanul nu doar a adunat piesă cu piesă a unui puzzle feeric ci și a umplut fiecare colțișor din mintea mea cu lecții de viață și iubire, cu reflecții dar și cu puritatea iernii îmbrăcată în colinde și împodobirea bradului. Clipe pe care eu una le ador infinit. Pentru că da, perioada Crăciunul e mai așteptată de către mine mai ceva ca însăși ziua mea. Pentru că simt că atunci totul vibrează a magie, parcă fiecare colț din lumea asta mare e mai plin de culoare și substanță. Parcă e cea mai adevărată perioadă din an. Eu așa simt!

„Cel mai frumos Crăciun” este un roman cald, romantic, care îți oferă o puternică energie și speranță că totul se va termina cu bine. Corina Lupu te face să te îndrăgostești de cartea sa, de povestea în sine dar și de personajele pline de emoții, nu o dată am empatizat cu ele și nu de puține ori am avut așteptări de la ei. Istorisirea ne duce treptat pe căile iubirii, aceea care se naște o singură dată în viață și nu se mai lasă dusă nicicum, orice ai face, oricâți ani nu s-ar perinda prin noianul existențial. Stilul dinamic și plin de forță a autoarei m-a luat cu asalt și m-a învăluit într-o mantie a magicei împliniri sufletești. Și da, a fost o lectură de suflet pentru suflete frumoase. Cui nu-i plac poveștile de iubire ce se desfășoară în plină sărbătoare a Crăciunului? Cred că fiecare s-ar lăsa luat de mână și condus pe cărările înzăpezite unde la umbra unui brad cineva își jură iubire veșnică și își pecetluiește soarta cu un sărut. Acesta e decorul perfect. Aceasta e povestea la care mă voi întoarce mereu. Pentru că mi-a încălzit inima! „Cel mai frumos Crăciun” este o poveste frumoasă, care te emoționează plăcut și pe care o recomand cu mare drag!